Prietena mea de-o viață m-a trădat

Deși au trecut câteva luni de la întâmplările pe care vi le voi povesti, sunt încă șocată. Nu mi-au dispărut amărăciunea și durerea produse de fapta celei mai bune prietene de-ale mele, pe nume Gina. Cum rana nu s-a cicatrizat încă, și cum nici nu cred că asta se va întâmpla prea curând, am totul proaspăt în minte, nimic nu s-a șters…

Am fost atât colegă de școală cu Gina, cât și de liceu. Am crescut practic împreună, am fost colege de bancă și, totodată, cele mai bune prietene. Ba, mai mult chiar, cum locuiam una lângă cealaltă, la numai câteva străzi distanță, petreceam mult timp împreună și după școală, și așa se face că erau zile întregi în care eram nedespărțite. Deci nu e de mirare faptul că, fiind amândouă singure la părinți, ne consideram surori și adesea ne făceam una alteia jurăminte de fidelitate.

— Delia, nu-i așa că nimeni și nimic nu ne va putea despărți vreodată?

— Da, Gina, așa este, nimeni și nimic nu ne va putea despărți vreodată.

— și nu vom lăsa vreun băiat să intervină între noi…

— Nu, niciodată, niciun băiat!

și, ce-i drept, timp de 30 de ani, nimeni și nimic nu a intervenit între noi. După aceea însă, într-un mod absolut incredibil, avea să intervină. Până să vă povestesc ce s-a întâmplat în urmă cu câteva luni însă, haideți să aflați, pe scurt, cât de strânsă a fost relația mea cu Gina și cum prietenia noastră a devenit tot mai trainică peste ani.

După terminarea liceului, cum nu concepeam viața una fără cealaltă, amândouă am urmat aceeași facultate, mai exact ASE-ul, făcându-ne planuri ca, după absolvire, să ne angajăm amândouă în același loc. Până la urmă, nu avea să fie așa, Gina alegând o altă specializare față de mine, însă cel puțin am petrecut foarte mult timp împreună și pe durata facultății. Cât privește locul de muncă al fiecăreia dintre noi, desigur că acestea aveau să fie diferite, ceea ce nu a făcut însă ca prietenia mea și a Ginei să se șubrezească defel.

Ne întâlneam adeseori după cursuri, în weekenduri ieșeam în oraș sau ne vizitam una pe cealaltă, iar de cele mai multe ori mergeam împreună în concediu, amândouă simțindu-ne grozav. Repet, ne-am iubit încă de mici și nu ne concepeam existența una fără cealaltă.

Nu e de mirare așadar că, atunci când prietena mea de-o viață m-a anunțat, în urmă cu circa doi ani, că firma la care lucra s-a închis, iar ea a rămas fără serviciu, am fost extrem de afectată. în ceea ce mă privește, pe când Gina rămânea fără serviciu, urmând a îngroșa rândurile șomerilor, eu lucram – de peste 10 ani – într-o corporație străină.

Urcasem pas cu pas pe scara ierarhică și, ajungând director executiv pe relația cu România, câștigam fix 2.500 euro. Cu un așa salariu baban, desigur că o duceam extraordinar din punct de vedere material, așa că nici nu mă gândeam să nu îmi ajut prietena.

— Gina, de cât ai nevoie să te descurci până îți găsești un alt serviciu? Spune, știi bine că îți dau oricât!

— Mersi, Delia, dar nu e nevoie. Am ceva bani puși deoparte, mă descurc până găsesc ceva. Numai să găsesc ceva bun și cât mai rapid…

— Bine, dar știi că e greu să obții un job bun în ziua de azi. De când e criză, se fac tot mai greu angajări…

— Da, știu, tocmai de aceea te rog ca, în cazul în care auzi de vreun post bun, să te gândești la mine!

în momentul când am avut discuția de mai sus cu prietena mea de suflet, nu aveam nicio idee cum aș putea-o ajuta să își găsească un loc de muncă bun. însă, cum cu fiecare zi care trecea Gina devenea tot mai abătută și mai preocupată de problema serviciului și cum, în societatea în care lucram eu, una dintre colege urma să intre în concediu prenatal, m-am gândit că ar fi o oportunitate rară. Așa că i-am pus Ginei o vorbă la șeful meu, care a tras sforile în așa fel încât prietena mea să ocupe locul rămas vacant.

Când i-am dat Ginei vestea cea mare, m-a luat în brațe de bucurie.

— Delia, nu îmi vine să cred! Mi-ai făcut un mare bine! Un post ca acesta, atât de bine plătit și într-un colectiv foarte serios, nu am visat niciodată să obțin! îți promit că nu te fac de râs și nu te voi dezamăgi niciodată!

Din păcate însă, promisiunile prietenei mele de-o viață aveau să fie deșarte, ceea ce însă eu nu aveam de unde să știu pe atunci. Căci dacă aș fi bănuit măcar o clipă ce întorsătură urâtă vor lua lucrurile, nu mi-aș fi complicat existența. Cum însă, deși o cunoșteam de o viață, habar nu aveam ce zace cu adevărat în Gina, m-am bucurat enorm pentru angajarea ei ca referent în firma unde eu lucram de peste un deceniu, și în acea seară am mers în oraș, la o cafenea de lux, și am sărbătorit.

A urmat apoi o perioadă de acalmie. Timp de câteva luni, în viețile noastre nu s-a întâmplat nimic spectaculos, poate cu excepția faptului că, absolut întâmplător, în aceeași perioadă, atât eu, cât și Gina ne-am despărțit de iubiții noștri. Nu pot spune însă că vreuna dintre noi a suferit prea tare, din moment ce ambele relații își urmaseră cursul firesc și ajunseseră la „vărsare”, ca să mă exprim oarecum plastic. Au fost despărțiri de comun acord, în urma cărora eu și Gina am rămas amice cu foștii noștri iubiți, iar viața a mers înainte.

Gina a fost chiar foarte mulțumită de ruptura sentimentală, pentru că, în felul acesta, spunea ea, se putea dedica mai bine noului său job, care o solicita intens, dar totodată îi oferea destule satisfacții.

— Delia, acum, că sunt singură, mă pot concentra mai bine la serviciu. îmi place mult ceea ce fac și îmi place și colectivul. Iar șeful cel mare, dincolo de faptul că este un bărbat plin de șarm, pare un om dintr-o bucată!

„șeful cel mare”, cum îl numise Gina, pe numele său Dinu Drăgoi, era, de fapt, directorul consorțiului și, în același timp, șeful meu direct. Era, într-adevăr, un bărbat frumos și bine clădit, dar, fiind căsătorit și având un copil, nu l-am putut privi niciodată decât ca pe un coleg de muncă și nimic mai mult. Iar el, la rândul său, în peste zece ani de când lucram împreună, nu mi-a dovedit niciodată că m-ar percepe altfel decât subalterna sa.

De altfel, din câte observasem eu de-a lungul anilor, Dinu părea genul de familist fără cusur și nu dăduse niciodată semne că ar fi interesat de vreo altă femeie în afară de soția sa. De aceea am fost uimită când, într-o bună zi, l-am surprins pe acesta uitându-se lung după nimeni alta decât Gina. Iar scurta sa remarcă plasată ulterior avea să îmi întărească bănuiala născută: Dinu o plăcea pe prietena mea.

— Delia, vreau să știi că sunt foarte mulțumit de Gina. De când am angajat-o, a progresat enorm și își face treaba tot mai bine. Te felicit pentru ideea de a o aduce în firmă, pentru că este o fată foarte bună.

Acum, nu știu exact la ce se referise șeful afirmând că Gina era o „fată foarte bună”. însă știu că, pe de o parte, prietena mea arăta – și arată -foarte bine, iar pe de altă parte, a fost dintotdeauna extrem de ambițioasă și de serioasă, făcându-și mereu treaba cu responsabilitate, rezolvându-și problemele și încercând să mulțumească pe toată lumea.

Pe moment, m-am bucurat pentru că Gina era apreciată de șeful cel mare, așa că m-am repezit să îi aduc aceasta la cunoștință. Din păcate însă, stau și mă gândesc și în ziua de azi că, totuși, am făcut o greșeală. Atunci când i-am comunicat prietenei mele faptul că este tot mai bine văzută în firmă, ochii i s-au luminat într-un fel nostim și ghiduș.

— Delia, îți dai seama? Lucrând în continuare la fel de bine, în scurt timp voi ajunge în departamentul tău. Poate voi fi chiar subalterna ta și a lui Drăgoi, dacă acesta mă vede cu ochi buni…

— Păi să știi că e foarte posibil să se întâmple așa, Gina, nu gândești deloc rău!

Mda, mă încânta faptul că Gina avea o ascensiune rapidă în firmă, însă entuziasmul meu era temperat din cauza privirilor sugestive pe care Dinu i le aruncase acesteia. Puteam jura că era atras de ea, instinctul feminin nu m-a înșelat niciodată. Poate ar fi trebuit să intru în alertă, poate s-ar fi cuvenit să fiu măcar un pic mai vigi-lentă. De unde să fi știut însă că prietena mea de suflet va uita tot ce ne-a legat o viață, va trece peste faptul că eu o ajutasem să se angajeze în firmă și mă va lucra pe la spate?

Ei bine, nu m-am gândit nicio clipă că așa ceva se va putea întâmpla, nici măcar după ce, spre uluiala mea, Gina și Dinu au devenit amanți. Da, în cele din urmă, peste câteva luni, inevitabilul avea să se producă, iar dacă șeful a fost foarte discret cu relația sa adulterină, în schimb Gina mi-a dezvăluit imediat secretul:

— Delia, știu că este însurat, că fac o mare greșeală, însă Dinu Drăgoi este un bărbat de milioane și mă fascinează! în afară de asta, sunt convinsă că, mulțumită lui, voi putea face un salt rapid pe plan profesional și nu mă voi plafona…

Ce puteam face? Păcatul fusese deja comis, așa că, indiferent ce aș fi spus, lucrurile nu s-ar fi schimbat, mai ales că, dincolo de fapta reprobabilă, între cei doi chiar exista o mare atracție reciprocă.

Așa că am lăsat lucrurile să evolueze de la sine și am încercat să mă port în continuare cât mai natural cu șeful meu, ca și cum nu aș fi avut cunoștință că se cuplase cu prietena mea. Nu aveam idee că peste numai câteva luni voi ajunge să îi strig în față că știu ce joc murdar face și că ar trebui să îi fie rușine!

Ce s-a întâmplat de am făcut una ca asta? Simplu… Drăgoi m-a chemat într-o zi în biroul său și, fără nicio explicație, m-a anunțat direct că nu mai este mulțumit de mine, că nu îmi mai desfășor activitatea la fel de eficient ca înainte și că, prin urmare, a decis ca eu să fiu înlocuită de… Gina! Când am auzit așa grozăvie, inițial am crezut că e vorba despre o farsă, mai ales că era chiar 1 aprilie. însă mârșavul soț și ticălosul șef vorbea serios.

— Nu e nicio glumă, Delia. Te rog să îmi pui demisia ta pe birou chiar azi!

Atunci am simțit că înnebunesc de furie și nu m-am mai putut controla. Am strigat cât m-a ținut gura, ca să mă audă toată lumea:

— Bine, dar nu se poate așa ceva! Mi se face o mare nedreptate! știu de relația pe care o aveți cu Gina, și ar trebui să vă fie rușine!

Din nefericire însă, nu i-a fost… Așa că a trebuit să plec din firmă și, după mai bine de 10 ani, să renunț la un serviciu grozav pentru că șeful meu s-a combinat cu prietena mea. Aș fi putut ajunge la proces, ca să contest decizia abuzivă a lui Drăgoi, după cum mi-a sugerat să fac un prieten avocat auzind ce am pățit, însă am fost atât de scârbită de tot ce s-a întâmplat, încât nu am făcut-o. știam că, la câtă experiență și pricepere am în munca mea, îmi pot găsi oricând un post la fel de bun.

Ce m-a durut cel mai tare și chiar m-a șocat avea să fie atitudinea celei alături de care am crescut, lângă care fusesem o viață și pe care tocmai eu o ajutasem să se angajeze. Astfel, ce credeți că mi-a răspuns Gina, pe care o considerasem prietena mea de suflet sau chiar sora mea, atunci când am întrebat-o cum e posibil ca, după tot ce făcusem pentru ea, să mă lucreze pe la spate?

— Delia, îmi pare rău, dar viața este uneori o mare curvă. O șansă ca asta mi se oferă o dată în viață, cum aș fi putut să refuz 2.500 euro pe lună primiți chiar de la omul iubit? Trebuie să fi fost nebună să fi făcut lucrul ăsta!

Era evident că banii și dragostea îi luaseră mintea Ginei, așa că nici măcar nu am încercat să o trezesc la realitate. Degeaba i-aș fi explicat că atât banii, cât și dragostea se pot evapora peste noapte, în timp ce un prieten adevărat îți este alături o viață întreagă…

Așa că mi-am dat demisia, după care am întrerupt orice legătură cu Gina. Deși ea m-a tot căutat, sperând că voi trece peste cumplita sa trădare, nu i-am mai răspuns la telefon și nu i-am mai deschis ușa. Pentru mine, nu mai există.

Vă spuneam, la începutul povestirii mele, că, deși au trecut câteva luni de la întâmplările pe care vi le-am povestit, sunt încă șocată. Timp de 30 de ani, nimeni și nimic nu intervenise între mine și „sora” mea… Acum mă doare sufletul.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE