iOS este sistemul de operare dezvoltat de compania Apple pentru propriile smartphone-uri, pe când Android este sistemul de operare dezvoltat de Google, care este disponibil pe o foarte mare varietate de telefoane mobile inteligente, care sunt produse de o multitudine de companii la nivel global.
În rândurile ce urmează, o să vă prezentăm câteva dintre cele mai importante avantaje cu care vine la pachet, un dispozitiv cu iOS, adică un iPhone.
Securitatea informațiilor
De-a lungul timpului, au existat mai multe studii realizate în ceea ce privește securitatea informațiilor, studii care au arătat faptul că, dispozitivele Apple cu iOS, sunt mult mai sigure din acest punct de vedere. Dispozitivele care sunt disponibile cu Android, au un risc mai mare de a primi programe malware și viruși din magazinul de aplicații, datorită faptului că există un număr foarte mare de aplicații care în multe situații, nu sunt verificate corespunzător. În cazul App Store, numărul aplicațiilor este considerabil mai mic, compania Apple fiind foarte atentă în ceea ce privește selectarea dezvoltatorilor de aplicații.
Ecosistemul Apple
Gama de produse Apple a crescut în mod semnificativ în special în ultimii ani. Compania a început să fabrice calculatoare adăugând pe parcurs la portofoliu, playere de muzică, tablete și ceasuri inteligente la selecția lor de produse, cele mai importante produse, fiind smartphone-urile. Astăzi, Apple oferă o gamă largă de produse și servicii în diverse scopuri.
Dispozitivele funcționează fără probleme și fără efort împreună. Nu este nevoie să descărcați sau să instalați aplicații separate pentru a le conecta, este suficient când vă conectați la dispozitivele cu același ID Apple. Fotografiile, e-mailurile, notele și așa mai departe, pot fi partajate pe toate dispozitivele și de asemenea, nu trebuie să plătiți de două ori pentru aplicații, dacă doriți să le instalați pe mai multe dispozitive, de pe același cont personal Apple.
Datorită faptului că este vorba despre un ecosistem închis am putea spune, care se utilizează în cadrul produselor unei singure companii, siguranță utilizatoriului este mult mai mare. Situația este puțin diferită pentru telefoanele cu Android, pentru simplul fapt că, este vorba despre mai mulți producători diferiți de telefoane, care practic se bazează pe același sistem de operare.
iPhone-urile își păstrează mai bine valoarea
iPhone-urile sunt smartphone-uri premium, pentru care an de an, au existat lansări care au inclus numai dispozitive echipate cu tehnologii de ultimă generație, precum și cu un design cu totul special, un design care păstrează și astăzi, o amprentă personală, fiind greu de confundat cu alte telefoane mobile inteligente. iPhone-urile sunt fabricate din materiale de înaltă calitate, ceea ce ajută la menținerea valorii de revânzare. Telefoanele Apple rămân, de asemenea, că modele emblematice și care beneficiază de actualizări îndelungate, deoarece există un singur producător și telefoanele noi nu sunt lansate în număr mare anual, precum în cazul celor cu Android.
Apple Pay
Apple Pay este serviciul de plată dezvoltat de Apple, care vă permite să efectuați plăți cu cardul de credit și de debit folosind doar telefonul. Plata funcționează la fel ca plata cu un card clasic cu funcția „Contact less”, adică prin plasarea telefonului pe cititorul de carduri. Totul este protejat cu Face ID sau Touch ID ori printr-un codul de acces, ceea ce vă permite să păstrați în siguranță informațiile contului dumneavoastră bancar.
Acestea sunt numai câteva dintre cele mai importante avantaje de care vă puteți bucura după achiziționarea unui smartphone iOS, a unui iPhone, iar dacă și dumneavoastră doriți să achiziționați un dispozitiv performant precum un iPhone însă aveți un buget ușor limitat, accesând Totalconvert.ro, puteți găsi soluția perfectă.
Astfel, puteți alege un iPhone 11 Pro second hand dar care se afla într-o stare excelentă, telefon care este disponibil la un raport preț/calitate mai mult decât excelent, fiind un smartphone prin intermediul căruia, vă puteți bucura de toate avantajele sistemului de operare dezvolatat de Apple.
Chiar daca iPhone 11 Pro nu este unul dintre ultimele modele de smartphone-uri Apple, și face parte din penultima generație de telefoane inteligente de top lansate de companie, datorita tehnologiilor inovatoare utilizate și a actualizărilor de software eficiente constante, alegerea unui astfel de dispozitiv, poate reprezenta alegerea optima având în vedere raportul calitate/preț. Un iPhone 11 Pro, vă rula impecabil atât acum, cât și peste mai multe luni sau chiar ani de utilizare.
Acest smartphone, excelează din toate punctele de vedere, atât în ceea ce privește performanțele software, cât și în ceea ce privește display-ul, camerele foto, sistemul audio și așa mai departe. De asemenea, este un dispozitiv rezistent la șocuri, fiind confecționat din materiale de cea mai bună calitate. Totuși, acest lucru nu îl va scuti de apariția urmelor de uzura, astfel că, este recomandat să achiziționați și o husă sau carcasă de protecție, de preferat un astfel de accesoriu antișoc. Împreună cu telefonul, puteți achiziționa în plus de la cei de pe Totalconvert.ro, și o gamă variată de accesorii GSM, printe care huse de protecție, incarcatoare, caști, cabluri de încărcare și așa mai departe.
Acestea fiind spuse, dacă doriți să cumpărați un iPhone 11 Pro sau alt dispozitiv Apple ori un dispozitiv cu Android, sunteți invitați să accesați magazinul online Totalconvert.ro, și cu siguranță puteți găsi exact ceea ce căutați.