Invitați în emisiunea „Fiertzi pe Mondial” de pe Antena Play, sportivii au dat din casă. Dan Alexa avea un obicei care îi punea la încercare răbdarea colegului său de suferință, Gabi Tamaș.

Ce făcea Dan Alexa în casele străinilor care îi găzduiau: „Uitai tot!”

În emisiunea unde au comentat meciurile de la Campionatul Mondial, discuția a deviat rapid spre aventurile trăite în Asia Express.

dan alexa si gabi tamas asia express 3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Gabi Tamaș nu a ratat ocazia și l-a pârât pe Alexa, dezvăluind ce lăsa în urmă antrenorul, aproape la fiecare familie care accepta să îi primească peste noapte. În condițiile în care concurenții nu aveau bani sau telefoane, pierderea obiectelor personale era o adevărată dramă.

„De multe ori am stat la familii în Asia Express. Ce făceai tu? Uitai ce? Periuță de dinți, pastă de dinți, șosete!”, l-a taxat Gabi Tamaș pe prietenul său.

Reacția lui Dan Alexa: „În haosul meu, sunt foarte organizat”

Dan Alexa a recunoscut că Tamaș a fost un real ajutor pe parcursul competiției, fiind cel care trebuia mereu să verifice dacă au strâns tot din casele localnicilor. „Strângea după mine, așa este. În haosul meu, sunt foarte organizat”, a precizat el.

În ciuda micilor momente de neatenție ale lui Dan Alexa și a haosului din rucsacuri, tactica și determinarea celor doi sportivi au dat roade. Relația lor strânsă de prietenie și spiritul de luptători i-au ajutat să treacă peste toate misiunile imposibile de pe traseu. La finalul competiției, Dan Alexa și Gabi Tamaș au fost cei care au ridicat trofeul și au încasat marele premiu în finala din Coreea de Sud.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.