Violeta Ionică, 23 mai 1981, ora 12.30, Trivale Moşteni. Gemeni cu ascendentul în Leu. După cum indică astrograma, vă e destul de dificil să recunoaşteţi iubirea adevărată şi să o integraţi în existenţa dv., pentru că implică sacrificii, su­ferinţă, concesii şi dăruire, cu neglijarea propriilor interese. E drept că sun­teţi generos înzestrată pentru a construi relaţii frumoase, fiind amabilă şi adaptabilă, dar aceste calităţi nu pot susţine la nesfârşit o relaţie sinceră. Lăsaţi trecutul la locul lui, extrageţi concluziile necesare din expe­rienţa trăită, dar cu sinceritate, nu căutând vino­vaţi, pentru că asta nu vă foloseşte la nimic. Sunteţi puţin prea înclinată către a întoarce orice situaţie în avantajul dv., iar acest lucru, combinat cu faptul că nu vă dez­văluiţi sentimentele decât greu, poate duce la situaţii dificile.
Mihaela Dinu, 21 iulie 1984, ora 11.10, Ploieşti. Rac cu ascendentul în Fecioară. Perioada următoare, de circa doi ani, este esenţială pentru a vă asigura o oarecare stabilitate financiară, pentru a vă finaliza studiile şi pentru a lua decizii legate de viitorul relaţiei de cuplu. E firesc să vă preocupe câşti­gurile, să vă intereseze situaţia materială, dar nu şi atunci când aceste preocupări provoacă teamă şi îndeamnă la decizii aşa-zis raţio­nale, dar care aduc nefericire. Sunteţi destul de orgolioasă şi probabil asta vă va ajuta să nu luaţi hotărâri ieşite din comun, care să aibă la bază doar interese băneşti, dar există undeva o teamă de sărăcie şi lipsuri, care lucrează discret.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.