În plus:

  • noul roman al lui Adrian Schiop, „Să ne fie la toți la fel de rău”.
  • spectacolele-lectură „Insultați Berlarus(sia)”, prin care teatrele românești se solidarizează cu artiștii din Belarus.
  • filmul „One Night in Miami”, cu care debutează actrița Regina King în lungmetraj.
  • romanul „Crudo”, care critică vremurile contemporane.

„Dama de cupă”, regie May el-Toukhy, TIFF Unlimited

„Avem tendința de a spune povești despre binele din rău, dar rareori ne oprim asupra răului din bine, deși acesta din urmă conține și el adevăruri eterne despre comportamentul uman”. Așa își descrie regizoarea May el-Toukhy motivația de la care a pornit pentru filmul „Dama de cupă”. 

Recomandări culturale. Filmul „Dama de cupă” ne provoacă să purtăm discuții incomode

Producția daneză e o dramă psihologică despre Anne, o avocată de succes specializată în drepturile copiilor și adolescenților, a cărei viață de familie – soțul Peter și două fetițe – pare perfectă. Totul e dat peste cap când în viața lor apare Gustav, fiul adolescent al lui Peter dintr-o altă căsătorie.

Anne și Gustav dezvoltă o relație nesănătoasă, iar Anne face unele alegeri periculoase, care îi amenință căsnicia și cariera. Secrete de familie, dorința, minciuni și dileme morale, filmul „Dama de cupă” ne provoacă să nu ocolim discuțiile incomode.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări culturale. Filmul „Dama de cupă” ne provoacă să purtăm discuții incomode
Imagine din film | Foto: ROLF KONOW

Filmul a fost premiat la festivalurile Sundance și TIFF-ul clujean.

„Dama de cupă” este disponibil pe platforma online TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), în sistem pay-per-view. Un bilet costă 15 lei și e valabil timp de 72 de ore.

„Să ne fie la toți la fel de rău”, de Adrian Schiop, Editura Polirom

Scriitorul Adrian Schiop revine cu un nou roman care tratează tema homosexualității în societatea românească. „Să ne fie la toți la fel de rău” urmărește relația improbabilă dintre un tânăr și un fost polițist, de 42 de ani, divorțat și bețiv.

Recomandări culturale. Filmul „Dama de cupă” ne provoacă să purtăm discuții incomode

Cunoscut pentru bestsellerul „Soldații. Poveste din Ferentari”, ecranizat în 2017 de regizoarea Ivana Mladenovic, Schiop urmărește în noul roman temele LGBTQ, dar și condițiile precare ale păturii de jos a societății.

În „Să ne fie la toți la fel de rău”, tânărul Adi începe o relație cu Florin, fostul polițist care, pe lângă problemele cu alcoolul, este și foarte autoritar și indecis în privința sentimentelor lui, poate din cauza fostei sale meserii, poate pentru că crede că așa își apără imaginea. În povestea lor intervine pandemia, așa că Adi se mută la casa de la țară a părinților lui, unde își regăsește o veche prietenă, o asistentă rea de gură ajunsă angajată la DSP.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Cartea costă 28 de lei pe site-ul polirom.ro.

„Insultați Belarus(sia)”, de Andrei Kureicik, în teatrele românești

Teatrele românești se solidarizează cu artiștii din Belarus. Parte din programul internațional Belarus(sia) Wolrdwide Reading Project, 15 teatre din țară și unul din Republica Moldova vor produce spectacole-lectură pe baza piesei de teatru „Insultați Belarus(sia)”, scrisă de dramaturgul Andrei Kureicik pornind de la protestele recente din țara est-europeană.

Recomandări culturale. Filmul „Dama de cupă” ne provoacă să purtăm discuții incomode

Spectacolele-lectură la teatrele românești vor începe pe 7 februarie, declarată Ziua internațională de solidaritate cu Belarusul. Aceste spectacole vor fi difuzate online sau vor fi jucate cu public în sală, gratis, în funcție de regulile și restricțiile specifice fiecărui oraș. Detaliile se găsesc pe site-urile fiecărui teatru. Calendarul spectacolelor-lectură „Insultați Belarus(sia)”:

  • duminică, 7 februarie 2021 – Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași
  • luni, 8 februarie 2021 – Teatrul Național Mihai Eminescu, Chișinău
  • marți, 9 februarie 2021 – Teatrul de Nord – Trupa Mihai Raicu, Satu Mare
  • miercuri, 10 februarie 2021 – Teatrul Național Radu Stanca, Sibiu
  • joi, 11 februarie 2021 – Teatrul Municipal Bacovia, Bacău
  • vineri, 12 februarie 2021 – Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad
  • sâmbătă, 13 februarie 2021 – Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște
  • duminică, 14 februarie 2021 – Teatrul Regina Maria, Oradea
  • luni, 15 februarie 2021 – Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe
  • marți, 16 februarie 2021 – Teatrul Tineretului, Piatra Neamț
  • miercuri, 17 februarie 2021 – unteatru, București
  • joi, 18 februarie 2021 – Teatrul de Stat Constanța
  • vineri, 19 februarie 2021 – Teatrul Dramatic Fani Tardini, Galați
  • sâmbătă, 20 februarie 2021 – Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava
  • duminică, 21 februarie 2021 – Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri, Craiova
  • luni, 22 februarie 2021 – Teatrul Național Târgu Mureș, Compania Liviu Rebreanu
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Dramaturgul Andrei Kureicik a scris, în timp ce mergea la proteste, această piesă de teatru despre realitatea în care trăia el însuși împreună cu toată țara, folosind ca punct de pornire declarațiile lui Aleksandr Lukașenko și ale Svetlanei Tihanovskaia.

Protestele din Belarus au fost declanșate de alegerile prezidențiale din august 2020, pe care președintele în funcție Alexandr Lukașenko le-ar fi câștigat în mod fraudulos, conform acuzațiilor. Oamenii au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva lui Lukașenko și în favoarea Svetlanei Tihanovskaia, candidata care, potrivit numărătorii paralele, ar fi trebuit să câștige alegerile. Protestele continuă și în prezent.

„One night in Miami”, regie Regina King, Prime Video

Actrița Regina King, cunoscută pentru rolurile din serialele de televiziune „Watchmen” sau „The Big Bang Theory”, debutează în film de lungmetraj odată cu noul „One Night in Miami”.

Recomandări culturale. Filmul „Dama de cupă” ne provoacă să purtăm discuții incomode

Filmul își imaginează o noapte în care Muhammad Ali, Malcolm X, Sam Cooke și Jim Brown, patru personalități iconice americane, se întâlnesc pentru a vorbi despre Mișcarea pentru drepturile civile ale afro-americanilor (Civil Rights Movement) și despre revoluția culturală care avea loc în anii 60.

„One Night in Miami” are la bază piesa de teatru cu același nume scrisă de Kemp Powers și jucată pentru prima oară în 2013. Dramaturgul semnează și scenariul pentru filmul regizat de Regina King.

Într-o noapte din februarie 1964, se întâlnesc boxerul Muhammad Ali, proaspăt devenit campion mondial, preotul musulman Malcolm X, lidel al grupării religioase și politice Nation of Islam, Sam Cooke, muzician, compozitor și producător, și jucătorul de fotbal american Jim Brown. Cei trei bărbați, care au fost prieteni în realitate, sărbătoresc o victorie recentă a lui Ali. De aici, pornesc discuții aprinse.

Filmul este disponibil online, prin platforma de streaming Prime Video Amazon, prin abonament.

„Crudo”, Olivia Laing, Editura Curtea Veche

Roman de debut al britanicei Olivia Laing, scriitoare și critic cultural publicat în reviste precum The Guardian, urmărește povestea de viață tulburătoare și decadentă a lui Kathy, așa cum o vede chiar ea, într-o societate disfuncțională.

Recomandări culturale. Filmul „Dama de cupă” ne provoacă să purtăm discuții incomode

Scriitoarea aduce în discuție numeroase probleme contemporane, de la Brexit și perioada Trump la încălzirea globală și lupta de clasă, misoginie și superficialitatea generală a societății.

Cu un ton caustic, scriitoarea disecă realitatea tulburătoare inspirată de evenimentele recente.

„Crudo” costă 27 de lei pe curteaveche.ro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ce să pui în aluatul pentru cozonac dacă vrei să rămână fraged și pufos. Ingredientul folosit de gospodinele din Moldova
FANATIK.RO
Ce să pui în aluatul pentru cozonac dacă vrei să rămână fraged și pufos. Ingredientul folosit de gospodinele din Moldova
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI