Mergi direct la conținut »
Recomandările culturale ale săptămânii. De la musicalul după povestea lui Robinson Crusoe la romanul care ne pune în capul unui bărbat singular
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe > Recomandările culturale ale săptămânii. De la musicalul după povestea lui Robinson Crusoe la romanul care ne pune în capul unui bărbat singular

Recomandările culturale ale săptămânii. De la musicalul după povestea lui Robinson Crusoe la romanul care ne pune în capul unui bărbat singular

Săptămâna asta v-am pregătit musicalul “Jurnalul lui Robinson Crusoe”, romanul “Un bărbat la singular” (“A Single Man”), filmul “Private Life” și un articol despre istoria mujdeiului. Firul care le leagă s-ar putea să fie aparențele, dar poate voi descoperiți altceva.

De Mirela Petre,

Mirela Petre

MUSICAL: «Jurnalul lui Robinson Crusoe», Teatrul Odeon București, regia Mihai Măniuțiu

Relaxare cu musical

Mihai Smarandache (Robinson) și Marius Damian (Vineri)

De câte ori ați fost la un musical? Exact, de prea puține ori. Vă propun să încercați cu “Jurnalul lui Robinson Crusoe”, un spectacol cu muzică live și joc viu, care o să vă binedispună.

Spectacolul de o oră și un sfert are la bază “Insula” lui Gellu Naum, suprarealistul nostru. Regizat de Mihai Măniuțiu, pe muzica Adei Milea, care-a mai montat, în trecut, și alte spectacole după textul ăsta. Decorul, realizat de Adrian Damian, e și el un factor important în chimia spectacolului: e ca un cameleon care se tot transformă, de fiecare dată surprinzător, în ritmul respirației și al tobelor (live) ale lui Alex Neagu.

Pe scena mare a Odeonului, se urcă o gașcă mare de actori: Mihai Smarandache e Robinson, iar Marius Damian e Vineri al lui, Antoaneta Zaharia e Mary, iubita din copilărie, iar Paula Niculiță e sirena care-l seduce. Nu e exclus să vă îndrăgostiți de Cezar Antal în rolul canibalului instrumentist sau de Ruxandra Maniu în rol de papagal. Se cântă (live, inclusiv la instrumente), se dansează și se joacă foarte viu.

Cadoul lui Dragnea de care Orban nu s-a atins. De la cine a primit Sevil Shhaideh 170.000 de euro
Recomandări

Cadoul lui Dragnea de care Orban nu s-a atins. De la cine a primit Sevil Shhaideh 170.000 de euro

Cu sufletul la gură și bătăi din picior, nu mai poți până nu afli ce se alege de Robinson cel singur pe o insulă plină de oameni, iubirea imposibilă și bunicile lui isterice.

Următoarea reprezentație e pe 12 mai, biletele sunt 20 sau 40 de lei și se găsesc pe bilete.teatrul-odeon.ro.

CARTE: Un bărbat la singular (“A Single Man”), Christopher Isherwood, Editura Art

Să vezi viața prin ochii altcuiva

Un bărbat la singular / A Single Man

24 de ore cu George, un englez de 58 de ani, profesor la Universitatea din Los Angeles. E timpul pe care-l petrecem cu personajul din “A Single Man”, romanul lui Christopher Isherwood. În ziua asta, stăm cu George în capul lui și asistăm la toate gândurile și, mai ales, la reacțiile, mai mult interioare decât exprimate, pe care le are în timp ce i se întâmplă tot felul de lucruri, majoritatea dintre ele, comune. George e un tip greu de citit. De-afară, poate părea autosuficient sau indiferent. Nimeni nu-i știe viața interioară. Doar noi, complici cu autorul, ghemuiți acolo-n capul lui George.

Reacție total neașteptată, Tolo îl apară pe Arafat după ultimele declarații ale lui Klaus Iohannis
Recomandări

Reacție total neașteptată, Tolo îl apară pe Arafat după ultimele declarații ale lui Klaus Iohannis

George contemplează absurditatea morții. Își înăbușă furia – împotriva cui, nici el nu știe, că în Dumnezeu nu crede și ce e aia soartă? – de a fi rămas singur dintr-o dată. Fericirea –  de exemplu, o scenă domestică liniștită într-o seară de miercuri după serviciu – nu mai e posibilă pentru el, că iubitul lui tocmai a murit. Reajustarea cu singurătatea e mai dificilă decât își amintea, dar ce altă soluție are? Problema e că nu-și permite să-și exprime suferința de a-și fi pierdut partenerul. Pentru că George e gay și-n America anilor 60 nu se vorbește despre gay. Ar putea să-și jelească pierderea în intimitate, dar și acolo-și pune piedică, dintr-un fel de reflex. Cu toate astea, George nu-i un tip ursuz. George e charismatic, are umor și autoironie.

Leafa președintelui a fost înghețată de Guvern. Reacția lui Iohannis
Recomandări

Leafa președintelui a fost înghețată de Guvern. Reacția lui Iohannis

Romanul e și scris foarte mișto, dacă vă place să urmăriți și cum e scris, nu doar ce e scris. 24 de ore într-o structură ciclică, timp în care totul se schimbă subtil, dar radical. Mi-au plăcut mult tensiunea, scenele dinamice, ca de film, și trecerile fluide între ele, iar apoi am citit că, de fapt, Isherwood a scris povestea asta întâi ca scenariu de film, apoi l-a transformat în roman.

Apropo de autor, s-a născut la începutul secolului XX și a murit până să se termine. Mă tot gândesc oare cum e să trăiești două războaie mari și să reușești să ai și o viață, ba chiar să scrii ceva atât de bun? Și el britanic mutat în State, Isherwood a mai scris “Goodbye to Berlin” de la care s-a ajuns la musical-ul “Cabaret”. I-a fost prieten lui Capote, care se zice că s-a inspirat tot din “Goodbye to Berlin” când a scris “Breakfast at Tiffany’s”. A fost prieten și cu Aldous Huxley, prin care a devenit adeptul unei filosofii hinduse și practicant de meditație. Dar, din cauza unui context care n-a ținut cu el, Christopher Isherwood a ajuns mai obscur ca prietenii lui, ceea ce mi se pare nedrept.

Dacă vreți să citiți romanul în original, îl găsiți pe okian.ro (40 de lei). În românește, au tradus-o cei de la Editura Art (25 de lei).

FILM: «Private Life», regia Tamara Jenkins, netflix.com

Mersul în doi

Paul Giamatti și Kathryn Hahn în Private Life

Pe Netflix, a intrat un film foarte mișto, lansat în toamna anului trecut, care n-a avut noroc de prea multă expunere. Se cheamă “Private Life” și e regizat de Tamara Jenkins.

Kathryn Hahn și Paul Giamatti interpretează un cuplu care încearcă să facă copii, dar nu le iese. Ea e scriitoare, el, regizor. Trăiesc în lumea intelectuală a New York-ului și au tot felul de preocupări fine. O să descoperiți, cu ocazia asta, o grămadă de ironii strecurate de Tamara, care-i și scenarista filmului, la adresa unor obiceiuri pe care le are clasa de mijloc, inclusiv a noastră.

Ambii soți au trecut deja de prima tinerețe, cum se zice. Până acum, și-au trăit viața cum le-a plăcut mai bine: s-au concentrat la cariere, au gustat succesul, au descoperit lumea, au trăit clipa. Acum, când încearcă prin tot felul de metode să fenteze infertilitatea, multe dintre ele dezumanizând ideea de a da viață și transformând într-un proces mecanic ceea ce ar trebui să fie iubire și emoție, își dau seama că s-ar putea să-și fi sacrificat nevoia și bucuria de a face copii pentru viața aia bună din tinerețe. Pe drum, parcă nici relația lor nu mai e ce-a fost.

E un film despre alegeri și compromisuri, despre ce dificil e să păstrăm același ritm când mergem în doi.

ARTICOL: Bogații și usturoiul, atlasobscura.com

Mujdeiul bogaților

Mâncătorul de fasole, Annibale Carracci, aprox. 1585

Pe fratele din Italia al mujdeiului îl cheamă “agliata” și a intrat în lumea bună, adică pe mesele aristocraților, după 1500. Doar că usturoiul, alături de fasole, ridichi și alte legume, era mâncarea săracului, așa că bucătarii bogaților au pus în acest sos de usturoi și condimente scumpe – nucșoară, scorțișoară, ghimbir sau șofran – , ca să-l facă să pară scump și, deci, nobil. Cam asta înseamnă, pe scurt, “înnobilarea”, o metodă folosită în Italia prin care bucătarii bogaților mascau ingredientele săracilor, ca să le poată mânca și bogații, fără să deranjeze aparențele.

Nobilii italieni de atunci credeau că legumele produse de pământ erau rezervate pentru țărani, că ei erau mai aproape de pământ, care era și treapta inferioară a existenței umane. Fructele aerului (păsările) erau bune doar pentru cei din clasele superioare, căci ei se aflau mai aproape de cer și de divinitate. Mai credeau și că, dacă hrănești un țăran cu mâncare de bogați, o să moară.

Dar bogații pofteau și ei la o fasole, un morcov sau un usturoi. Așa că bucătarii fie le amestecau cu ingrediente scumpe, care să le împrumute din noblețe, fie le serveau ca garnitură la cărneturi fine. Mai multe, în articolul “How ‘Ennobling Helped Italian Aristocrats Solve the Problem of Garlic” de pe Atlas Obscura.

Citește și:

Concerte 2019 | Acestea sunt cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului în Europa. Când, unde au loc și de unde îți poți lua bilete

Close
Închide
  Close