Recomandările culturale ale săptămânii. „Vești bune. Final”, spectacolul craiovean care ne pune față în față umanitatea și profitul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pentru săptămâna aceasta, vă propun spectacolul de teatru „Vești bune. Final” de la Craiova, cartea „Rămâi cu mine” a scriitoarei nigeriene Ayọ̀bámi Adébáyọ̀ și filmul „The Lighthouse” în care Robert Pattinson și Willem Dafoe fac două roluri foarte bune.
Lumea Corporatiștilor și îngerul fugar
TEATRU: „Vești bune. Final”, regie Alexandru Dabija, Teatrul Național Craiova
Când ați văzut ultima oară un spectacol de teatru absurd? Dar teatru absurd contemporan? La Teatrul Național din Craiova găsiți unul foarte bun. „Vești bune. Final” e regizat și adaptat de Alexandru Dabija după piesa de teatru „Sweet Home Europa” scrisă de Davide Carnevali, autor italian tânăr.
Eficiență, rapiditate, randament. Sunt cuvintele cheie după care se ghidează lumea în care ne mutăm temporar, alături de actorii craioveni. Nimic nu contează în afară de muncă. Totul și orice în numele profitului. Femei și bărbați poartă haine gri, androgine, o uniformă care îi face pe toți să arate la fel, ca și cum ar fi unul și același: Corporatistul. În lumea asta, totul e fals: gazonul, lumina, peștii ținuți prizonieri în pungi cu apă și, mai ales, emoțiile mimate în relațiile dintre oameni. Se rostesc fraze standard, fie că e vorba de un interviu de angajare, fie că e un discurs de încurajare oferit celui pe care tocmai îl concediezi. Comunicarea ajunge să fie degradantă, mai ales pentru cel care e la capătul de primire. Nu contează neapărat ce faci, ci ce se spune despre ce faci, așadar totul se construiește și se distruge cu o campanie bună de PR; inclusiv Dumnezeu e un client bun.
În lumea Corporațiilor și Corporatiștilor, pe care regizorul Dabija pare că și i-a imaginat ca o continuare în spirit ai Rinocerilor lui Ionesco, un fel de Rinocerii capitaliști, omul atinge capacitatea sa maximă de distrugere. Împotriva naturii și împotriva lui însuși. Toată energia e transformată în profit. Oamenii, inclusiv imigranții și forță de muncă importată, temă pe care Dabija o are în comun cu Gianina Cărbunariu în spectacolul „Frontal”, sunt forțați să muncească până la epuizare. Când aceștia nu mai sunt suficienți, animalele mici și mari, inclusiv urșii ucraineni, sunt puse la muncă. Când nici animalele nu mai sunt suficiente, se trece la exploatarea prin muncă a obiectelor de orice fel, de la tuburile de aerisire la mobilier.
În această lume guvernată de zeul Profit, apare din când în când un înger, interpretat de actorul Angel Rababoc (bună gluma regizorului). El e singurul care pare să mai aibă o urmă de umanitate, doar că nu o duce prea bine. E stingher în lumea asta nouă, cu lanțuri care atârnă pe el de parcă doar ce a evadat din ghearele Corporațiștilor, și se ciocnește tot timpul de construcțiile artificiale ale lumii noi, așa cum fac și păsările în geamurile perfect lustruite ale clădirilor de birouri.
Într-o scenă, la începutul spectacolului, actorii întorc spre public niște oglinzi din plastic. Timp de câteva minute, spectatorii își văd imaginea distorsionată de parcă ar fi reflectată de niște oglinzi de bâlci. E doar unul dintre momentele care ne amintesc că lumea absurdă care se desfășoară pe scenă există și e, desigur, realitatea pe care o trăim deja.
Am mai apreciat una dintre trimiterile regizorului la viața politică contemporană. Când situația socială e mai rea, dă-le oamenilor distracție, spune un personaj la un moment dat. Distracția are, desigur, sensul de divertisment, dar în spatele lui mai stă și acela de distragere a atenției. M-a făcut să zâmbesc amintindu-mi de toate cazurile când politicienii noștri, aflați în diverse funcții de conducere ale orașelor sau ale țării, au ales să păcălească oamenii cu distracție, în loc să ofere soluții reale la probleme reale.
Spectacolul nu e pesimist. Peste toate formele prin care se manifestă (auto)distrugerea omului, pare să plutească o speranță (firavă, dar tot speranță) că recuperarea imaginației ne poate salva. Imaginația, libertatea gândului. Imaginația, printre primele deprinderi umane pe care le învață copiii.
E prima oară când fac cunoștință cu trupa de actori de la Craiova și mă declar impresionată. Am găsit o trupă închegată și matură. M-au impresionat în mod special Iulia Colan, într-un rol construit din multe absurdități pe care le-a făcut să pară naturale și George Albert Costea în rolul unui bogățaș care-i dispus să investească în orice îi aduce mai mulți bani, indiferent de cine are de suferit.
Spectacolul a avut premiera la finalul lunii noiembrie. Următoarele reprezentații sunt pe 19 februarie și 28 martie. Biletul costă 44 de lei și se cumpără pe ebilet.tncms.ro/ebilet.
Oameni versus reguli neumane
CARTE: „Rămâi cu mine”, Ayọ̀bámi Adébáyọ̀, Editura Art
Anii 80 în Nigeria. În toiul unor revolte politico-sociale, viața merge mai departe. Un cuplu de tineri se căsătoresc. Pentru că sunt musulmani, soțul ar putea să aibă mai multe soții, dar ei stabilesc de comun acord că nu vor respecta tradiția și vor rămâne doar ei doi. Pentru că ea nu rămâne însărcinată după căsătorie și pentru că presiunile familiei, care vor moștenitori, sunt prea mari, el aduce acasă o a doua soție. Cu pactul lor rupt, încrederea între cei doi se destramă. Fericirea în familia lor de trei devine un concept absurd, unul pe care trebuie, chiar și așa, să-l concretizeze. Urmează o serie de întâmplări neașteptate, simultan dureroase și emoționante, cu secrete șocante și alegeri chestionabile, pe care cei doi le vor face în numele iubirii și al binelui. Aceasta e, pe scurt, povestea romanului „Rămâi cu mine” prin care a debutat scriitoarea nigeriană Ayọ̀bámi Adébáyọ̀.
Născută în 88, Ayọ̀bámi Adébáyọ̀ a fost eleva scriitoarelor Chimamanda Ngozi Adichie și Margaret Atwood. Pentru romanul său de debut, a fost nominalizată la numeroase premii literare și a fost numită cea mai promițătoare scriitoare nigeriană.
„Rămâi cu mine” e o carte de care e greu să te desprinzi, dintre acelea care te ține cu sufletul la gură și pe care nu o poți lăsa din mână până nu o termini. Scriitoarea reușește să pună în cuvinte toate emoțiile și luptele interioare ale unui cuplu care ține piept unei societății ghidate de concepte religioase învechite, care nu se mai potrivesc cu lumea contemporană, dar care nu poate să răstoarne cu totul aceste reguli rigide.
Am apreciat mult echilibrul din viziunea scriitoarei, între vocile și emoțiile celor doi, ea și el. Ar fi fost foarte ușor să-și demonizeze personajul masculin. În schimb, se apropie cu o sinceră curiozitate și nevoie de a înțelege și universul emoțional masculin, nu doar pe cel feminin, căci există în relație.
Citind romanul, mi-am amintit de toate poveștile femeilor din România anului 66 când avortul a devenit ilegal. Câtă suferință produsă de o societate căreia nu îi pasă de populația sa, căci vede cifre, nu oameni. La noi, femeile au căutat disperate orice formă prin care să întrerupă o sarcină pe care nu și-o doreau; prea multe și-au pierdut viața. În romanul nigerian, pentru a respecta o regulă tradițională -- o familie tânără trebuie neapărat să facă un copil -- cei doi soți fac niște alegeri care le fac rău și le transformă viața într-un infern emoțional și psihic, dar care satisfac cerințele societății.
Cartea costă 44 de lei pe editura-art.ro.
Basme cu bărbați
FILM: „The Lighthouse”, Robert Eggers, Cinema Elvire Popesco
2019 a fost anul actorului britanic Robert Pattinson, care nu mai e demult tânărul din seria cu vampiri „Twilight” sau cea cu vrăjitorii din „Harry Potter”. Anul trecut au fost lansate trei filme în care face roluri complexe și diferite. În „High Life” (r. Claire Denis), e deținutul condamnat la eternitate pe o navă spațială pierdută în cosmosul îndepărtat, care își găsește supraviețuirea în incest (incest după legile pământești, iubire în marele spațiu cosmic fără reguli). În „The King”, film produs de Netflix, e Dauphin (Delfinul Franței), prințul francez care se luptă cu prințul englez jucat de Timothée Chalamet. Al treilea, și cel mai bun, e marinarul pe care-l joacă în filmul „The Lighthouse”.
Cel mai mult mi-a plăcut imaginea și atmosfera filmului: alb-negru, un contrast tăios, în stil chiaroscuro, ca în picturile italienilor renascentiști. Apropo de iconic, în film sunt împletite și niște mituri grecești. Atmosfera apăsătoare e prezentă de-a lungul filmului și, când nu e construită din imagine sau din expresiile actorilor (nu doar ale feței, ci ale întreg corpului), e susținută de sunetele atent dozate -- uneori țipete de pescăruși, alteori o sirenă (ca de uzină) obsedantă.
În anii 1890, doi marinari, interpretați de Robert Pattinson și Willem Dafoe, sunt izolați pe o insulă mică cu un far pentru navigație. Meseria lor e să țină aprinsă flacăra care luminează farul, important pentru lume, căci salvează viețile altor marinari împiedicând naufragiile. Sunt doar ei doi și gândurile lor pe insula aia, bineînțeles că o iau razna în scurt timp. Halucinează, își îneacă mintea în alcool -- o formă de a rezolva gândurile incomode --, se luptă pe viață și pe moarte pentru putere.
E un film, în principal, de actorie. Cele două roluri ar putea lejer să fie studiate la școala de actorie. Pentru un film bun, însă, asta nu e suficient. Uneori, „The Lighthouse” se sprijină doar pe jocul celor doi actori și uită de poveste. De parcă regizorul a fost vrăjit de jocul lor și a uitat ce voia să spună.
Am simțit filmul ca un fel de basm pentru bărbați, în special pentru cei „tradiționali” care se simt amenințați și care și-ar putea găsi alinarea într-un film de acest gen care reconstruiește, parcă cu nostalgie, lumea bărbației de odinioară. În lumea contemporană, post-metoo, certitudinile bărbaților, mai ales felul în care au fost crescuți să definească masculinitatea, adică propria identitate, trebuie să se redefinească. E normal că reacția lor e să se simtă amenințați, confuzi și pierduți. Cred că am avea de câștigat toți, ca societate, dacă am face efortul de a încerca să înțelegem lumea în schimbare, inclusiv pe acei bărbați revoltați. Dacă regizorul a făcut filmul ca pe-un calcul de marketing (de tipul există public pentru un film de genul ăsta și bani care se pot face ușor) nu știu, dar sper că efectul filmului va fi să ungă drumul spre evoluție al lumii, nu să-i încrânceneze pe cei care vor ca lumea să nu se schimbe.
„The Lighthouse” va fi proiectat pe 1 februarie, de la 20:30, la Cinema Elvire Popesco. Biletul costă 20 de lei pe eventbook.ro.
