Cum alegi și cum pregătești creveții pentru a-i face pane

Creveții pane sunt foarte apreciați pentru că îmbină textura crocantă a crustei cu carnea fragedă și suculentă a crevetelui. Dacă vrem să facem creveți pane, ideal este să folosim creveți cât mai proaspeți sau, dacă nu sunt disponibili, creveți congelați rapid.

Creveții proaspeți trebuie să aibă carnea fermă, puțin elastică, nu moale. Dacă folosim creveți congelați, este important să fie congelați rapid și să nu prezinte cristale mari de gheață, semn că au fost recongelați.

Mărimea creveților este și ea importantă. Pentru pane sunt preferați creveții medii sau mari pentru că sunt mai ușor de manevrat și mai suculenți după prăjire.

Cum cureți creveții

Curățarea creveților este un pas simplu, dar foarte important pentru gust și aspect. În primul rând, se îndepărtează capul, dacă este prezent, apoi se desprinde carapacea.

De obicei, pentru creveții pane se păstrează coada, pentru un aspect mai frumos și pentru a fi mai ușor de mâncat cu mâna.

Urmează îndepărtarea intestinului, adică acel fir subțire, închis la culoare, aflat pe spatele crevetelui. Acesta nu este periculos, dar poate avea gust amar și nu este plăcut din punct de vedere estetic. Se face o mică tăietură superficială pe spate și se scoate firul cu vârful cuțitului sau cu o scobitoare.

După curățare, creveții se spală rapid sub jet de apă rece și se șterg bine cu șervețele, pentru ca panada să se lipească mai bine.

Trucuri și sfaturi pentru a face creveți pane crocanți

Un prim truc important este uscarea creveților înainte de a-i da prin făină și ou. După ce îi speli, trebuie șterși temeinic cu șervețele de bucătărie. Dacă sunt umezi, crusta nu va adera corect și va deveni moale la prăjire.

Un alt secret este ordinea corectă a panării, prima dată făină, apoi ou, apoi pesmet. Făina ajută oul să se prindă uniform, iar oul fixează pesmetul. Făina poate fi simplă sau amestecată cu puțin amidon de porumb, ceea ce va face crusta și mai crocantă. De asemenea, oul poate fi bătut cu o lingură de apă minerală sau lapte rece, pentru o textură mai aerată.

Pesmetul contează foarte mult. Un truc excelent este să amesteci pesmetul cu puțin parmezan ras fin sau cu fulgi de porumb zdrobiți.

Temperatura uleiului este esențială. Uleiul trebuie să fie bine încins (aproximativ 170-180 de grade). Dacă este prea rece, creveții vor absorbi mult ulei și vor deveni grași și moi. Dacă este prea fierbinte, se vor arde la exterior și vor rămâne cruzi în interior. Ideal este să prăjești puțini odată, pentru a nu scădea temperatura uleiului.

Nu îi găti prea mult. Creveții se fac foarte repede, în 2 sau 3 minute pe fiecare parte. Dacă stau prea mult, devin cauciucați.

După prăjire, scoate-i pe un grătar sau pe prosoape de hârtie, dar fără să îi acoperi. Aburul format sub un capac sau într-un vas închis va înmuia imediat crusta.

Rețete de creveți pane

Creveții pane pot fi condimentați simplu, doar cu sare și piper, sau pot fi preparați cu ierburi, usturoi, parmezan, condimente asiatice. Rețetele de creveți pane pot fi variate, în funcție de gusturi și preferințe. Modul de preparare este la fel de important ca ingredientele. Creveții trebuie prăjiți rapid, în ulei bine încins, pentru a rămâne suculenți în interior și crocanți la exterior.

Creveții pane pot fi serviți simpli, cu felii de lămâie, sau alături de diverse sosuri, maioneză cu usturoi, sos tartar, sweet chili, sos de iaurt sau chiar sosuri asiatice picante. Pot fi puși în salate, în sandvișuri, în wrap-uri sau alături de cartofi prăjiți și legume, adaptându-se ușor oricărui tip de masă.

Creveți pane crocanți

Reţete de creveţi pane crocanți și delicioși
Creveți pane crocanți

Ingrediente:

  • 500 g creveți mari, cruzi, decorticați
  • 3 linguri făină
  • 2 ouă
  • 120 g pesmet
  • sare și piper după gust
  • ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

Creveții se curăță și se șterg foarte bine cu prosoape de hârtie. Se condimentează ușor cu sare și piper.

Se pregătesc trei boluri: unul cu făină, unul cu ouăle bătute și unul cu pesmet. Fiecare crevete se trece mai întâi prin făină, scuturând excesul, apoi prin ou și la final prin pesmet, apăsând ușor pentru a se acoperi uniform.

Se încinge uleiul într-o tigaie adâncă și se prăjesc creveții, aproximativ 2-3 minute pe fiecare parte, până devin aurii. Se scot pe hârtie absorbantă și se servesc imediat, cu lămâie sau sos de usturoi.

Creveți pane cu parmezan și ierburi aromatice

Creveți pane cu parmezan și ierburi aromatice
Creveți pane cu parmezan și ierburi aromatice

Ingrediente:

  • 400 g creveți mari
  • 4 linguri făină
  • 2 ouă
  • 70 g parmezan ras fin
  • 100 g pesmet panko
  • 1 linguriță oregano uscat
  • 1 linguriță busuioc uscat
  • 1/2 linguriță usturoi granulat
  • sare și piper după gust
  • ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

Creveții se curăță de carapace și se îndepărtează intestinul, apoi se spală rapid sub jet de apă rece. Se șterg și se condimentează ușor cu sare și piper și, dacă îți place aroma proaspătă, poți adăuga puțină coajă rasă de lămâie direct peste ei.

Se pregătesc trei farfurii. În prima se pune făina. În a doua se bat ouăle cu un praf de sare.
În a treia se amestecă pesmetul cu parmezanul ras, oregano, busuiocul și usturoiul granulat.

Fiecare crevete se trece întâi prin făină, pentru a se usca complet la suprafață. Se scutură excesul, apoi se scufundă în ou, având grijă să fie acoperit complet. La final se tăvălește prin amestecul de pesmet și parmezan.

După ce toți sunt gata, este ideal să fie așezați pe o tavă și lăsați 10-15 minute la frigider. Acest pas ajută crusta să se fixeze și să nu se desprindă la prăjire.

Se încinge uleiul într-o tigaie adâncă sau într-o cratiță. Uleiul trebuie să fie fierbinte, aproximativ 180 de grade. Creveții se prăjesc în tranșe mici, fără să se înghesuie, aproximativ 2-4 minute pe fiecare parte, până devin aurii și crocanți.

Se scot pe hârtie absorbantă sau pe un grătar și se lasă un minut să se scurgă excesul de ulei.

Descoperă și o delicioasă Rețetă de creveți saganaki

Creveți pane picanți în stil asiatic

Reţete de creveţi pane crocanți și delicioși
Creveți pane picanți în stil asiatic

Ingrediente:

  • 500 g creveți mari
  • 4 linguri amidon de porumb
  • 2 ouă
  • 100 g panko
  • 1 linguriță boia iute
  • 1/2 linguriță ghimbir pudră
  • 1/2linguriță usturoi granulat
  • sare
  • ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

Creveții se curăță și se usucă. Într-un bol se amestecă amidonul cu boiaua, ghimbirul, usturoiul și puțină sare. Ouăle se bat separat, iar panko se pune într-un al treilea bol.

Creveții se tăvălesc mai întâi prin amestecul de amidon condimentat, apoi prin ou și la final prin panko.

Se prăjesc în ulei bine încins până devin foarte crocanți și aurii. Creveții pane au un gust ușor picant și aromat, ideali pentru a fi serviți cu sos sweet chili sau maioneză cu wasabi.

Creveți pane în aluat crocant cu bere

Reţete de creveţi pane crocanți și delicioși
Creveți pane în aluat crocant cu bere

Ingrediente:

  • 600 g creveți mari, cruzi, curățați
  • 120 g făină
  • 30 g amidon de porumb
  • 200 ml bere blondă rece
  • 1 ou
  • sare după gust
  • 1/2 linguriță piper alb
  • ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

Creveții se curăță complet de carapace, se îndepărtează intestinul și se spală rapid sub jet de apă rece. Se usucă foarte bine cu șervețele și se presară ușor cu sare și piper.

Într-un bol mare se amestecă făina cu amidonul. Separat, se bate oul ușor cu un tel, apoi se adaugă berea foarte rece. Amestecul de bere și ou se toarnă treptat peste făină, amestecând încet cu telul.

Aluatul trebuie să fie destul de fluid, să curgă lent de pe tel, nu prea gros, dar nici prea subțire.

Uleiul se încinge într-o cratiță adâncă. Ideal este să fie suficient cât să acopere creveții complet.

Fiecare crevete se scufundă în aluat, se lasă să se scurgă puțin excesul și se pune imediat în uleiul fierbinte. Se prăjesc câte 3-4 odată, fără să se atingă între ei, aproximativ 2 minute pe fiecare parte.

Când sunt gata, crusta trebuie să fie aurie, ușoară și cu mici bule de aer. Se scot pe hârtie absorbantă, fără a-i acoperi.

Sursă foto – Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.