Trafic în scădere și taxe în creștere

Potrivit companiei, traficul aerian din Berlin s-a prăbușit semnificativ în ultimii ani, în timp ce costurile au crescut puternic. 

Numărul pasagerilor a scăzut de la 36 de milioane în 2019 la aproximativ 26 de milioane în 2025, în timp ce taxele aeroportuare au crescut cu 50% după pandemie și vor mai crește cu încă 10% până în 2029.

În paralel, taxele de aviație din Germania au crescut drastic:

  • taxa per pasager s-a dublat, de la 7,30 € la 15,50 €
  • taxele de securitate vor ajunge la 20 € per pasager până în 2028
  • taxele de control al traficului aerian au crescut de peste trei ori, de la un euro la 3,30 euro

Cele șapte aeronave alocate bazei din Berlin vor fi relocate către aeroporturi din state europene cu costuri mai reduse, din Suedia, Slovacia, Albania sau Italia.

Compania estimează că traficul anual va scădea de la 4,5 milioane de pasageri la doar 2,2 milioane începând din 2027, iar zborurile vor fi operate de aeronave bazate în afara Germaniei.

Ryanair: „Nu avem altă alternativă”

Directorul executiv al Ryanair DAC, Eddie Wilson , a criticat dur politicile din Germania.

„Regretăm să anunțăm închiderea planificată a bazei noastre din Berlin, cu 7 aeronave, începând cu 24 octombrie 2026, dar nu avem altă alternativă în urma celei mai recente creșteri cu 10% a taxelor deja ridicate ale aeroportului.”, a spus acesta.

Eddie Wilson a adăugat: „Aviația germană este în colaps. Guvernul recunoaște că este necompetitiv, însă nu există nicio strategie de reducere a taxelor aeriene sau a taxelor aeroportuare ridicate – în ciuda avertizării Ryanair că Germania ar pierde trafic, conectivitate, locuri de muncă și comerț.”

Șeful companiei a subliniat și impactul direct asupra operațiunilor: „Ryanair va deservi în continuare Berlinul, dar cu aeronave cu bază în afara Germaniei, iar traficul nostru din Berlin va scădea cu 50%, de la 4,5 milioane la 2,2 milioane de pasageri în 2027.”

„Fără o reformă semnificativă a costurilor la Berlin sau în Germania la nivel național, nu avem altă alternativă decât să transferăm aeronavele din Germania către alte piețe mai competitive din alte părți ale Europei, în timp ce Germania și Aeroportul din Berlin continuă să eșueze. ”

Angajații, relocați în alte baze

Toți piloții și membrii echipajului de cabină afectați de închiderea bazei vor primi oferte de relocare în alte baze europene ale companiei. Consultările cu personalul urmează să înceapă în perioada următoare.

Sindicatul german Verdi a criticat dur decizia companiei. Reprezentantul său, Dennis Dacke, a declarat că planul este o „strategie corporativă pur orientată spre profit” și a acuzat compania că tratează angajații ca pe „marfă de unică folosință”, potrivit The Guardian.

Criză în aviația europeană

Decizia vine într-un moment dificil pentru industria aviatică globală, marcat de creșterea costurilor cu combustibilul, în contextul conflictelor internaționale. 

Prețul combustibilului pentru avioane s-a dublat în ultimele luni, afectând semnificativ costurile operaționale ale companiilor aeriene.

În acest context, directorul general al Ryanair, Michael O’Leary, a avertizat că operatorul ar putea anula până la 10% din zboruri dacă problemele de aprovizionare persistă.

De altfel, Ryanair a anunțat că își va reduce semnificativ rețeaua de zboruri în Europa în 2026, decizie care va afecta mai multe țări, inclusiv Spania, Germania, Franța, Portugalia și Belgia.

O oportunitate pentru transportul feroviar

Decizia Ryanair ar putea avantaja transportul feroviar european. Analistul Jon Worth consideră că situația deschide noi oportunități: „Desființarea Ryanair pe aeroportul din Berlin ar trebui să însemne o oportunitate pentru mai mulți pasageri de a lua trenurile spre Berlin.”

Capitala Germaniei este deja bine conectată feroviar cu orașe precum Amsterdam, Paris, Viena sau Varșovia, iar noi rute sunt planificate.

Închiderea bazei din Berlin se adaugă unei serii de retrageri ale Ryanair din Germania. Din 2019, compania a închis baze în Frankfurt, Düsseldorf și Stuttgart și a renunțat la zboruri către Dresda, Leipzig și Dortmund, pierzând în total 13 aeronave bazate în aceste orașe.

Fără o reducere semnificativă a taxelor, compania avertizează că alte tăieri de capacitate în Germania sunt inevitabile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.