Dia, 19 octombrie 1977, ora 7.00, Vaslui. Balanţă cu ascendentul în Scorpion.
Ascendentul dv. e pe ultimul grad din Balanţă, am scris Scorpion pentru că, dacă există o diferenţă de numai patru minute între ora indicată şi cea reală, acesta se deplasează în semnul următor, adică în Scorpion.
Dacă ora e bună, se observă un potenţial de creştere socială şi profesională prin studii superioare, chiar dacă este posibil să apară şi unele dificultăţi legate de acestea. Se recomandă să stabiliţi o direcţie clară pe care să o urmaţi fără să ţineţi cont de sfaturile prietenelor, care vă pot provoca supărări din când în când. Sunteţi percepută de către anturaj ca o persoană rece, fără emoţii şi sentimente, dar e doar o impresie.
Locul de muncă poate fi problematic, mai ales dacă puneţi mai presus de orice ideea de a avea o carieră deosebită, neglijând viaţa personală.
Gabriela Stoica, 6 decembrie 1982, ora 16.00, Bolintin Vale. Săgetător cu ascendentul în Gemeni.
Anul acesta poate fi foarte important pentru evoluţia carierei, mai ales perioada de după luna mai. Şansa vă însoţeşte paşii, deci nu aveţi motive de îngrijorare. E bine să nu ţintiţi prea sus încă de la început, să nu vă neglijaţi sănătatea din cauza muncii şi să acceptaţi postura de persoană care trebuie să le facă pe toate singură, în sensul că este nevoie de asumarea totală a responsabilităţilor cu privire la propria persoană, în special aspectele care vizează situaţia financiară.
Este indicat să fiţi prudentă şi să cercetaţi cu atenţie ceea ce vi se oferă înainte de a face un astfel de pas.
Camelia Dan, 14 aprilie 1979, ora 3.26, Bucureşti. Berbec cu ascendentul în Vărsător.
Aveţi o astrogramă foarte frumoasă, care arată o persoană cu multe resurse interioare şi posibilităţi de dezvoltare profesională şi socială. E posibil să treceţi prin mai multe schimbări de opţiuni în privinţa studiilor superioare sau să activaţi în cu totul alt domeniu decât cel confirmat prin studii.
Cea mai importantă latură aducătoare de progres este şansa de a întâlni persoane deosebite, care pot să vă introducă în cercuri interesante, sau acest lucru se poate realiza prin partenerul de cuplu. Este indicat să conduceţi o afacere proprie. Realizarea în privinţa căsătoriei poate fi mai târzie sau partenerul poate fi mai matur.
Ioana Grigore, 2 iunie 1980, ora 23.30, Bucureşti. Gemeni cu ascendentul în Capricorn.
Una dintre problemele delicate ar fi relaţia de cuplu, de care este mare nevoie pentru a vă putea continua evoluţia ca fiinţă. Având în vedere acest element, se recomandă atenţie la felul în care vă purtaţi cu potenţialii parteneri şi la dorinţa de a deveni foarte repede apropiată de acele persoane.
În mod sigur, şansa nu vă lipseşte şi se va ajunge la împlinire, dar pe baza unei atitudini corecte faţă de dv. şi faţă de partener. Există riscul de a vă dărui tot sufletul pe tavă cuiva şi apoi, la un moment dat, să regretaţi acest lucru şi să vă retrageţi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9d53f652ac683a00dd4cb324b8566d60.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e5f6aa6ba5e94d78eaf9812ed05843a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_be0494aa5d1e7ea0ff04e474fe9afe4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_262584e292caede6f634db1e9d48c68c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_614e3e84d0b44cab7831d65e490ce9dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_776c79e01e6ab7777ddd387124e05bbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_26fe4a9b17f0e47ea10a97f6352d123a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/02/3916-127131-horoscop.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-la-revolutie-si-pana-in-prezent-federatia-rusa-nu-a-alocat-niciun-leu-catre-primariile-din-dobrogea-in-care-traiesc-comunitati-semnificative-de-rusi-lipoveni-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tornada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/desafioaventura-1-4-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/petrica-drelciuc-a-iesit-din-concurs3-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8a42b0ebbbc50cd0a03eeaf110bb96b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-foto-dumitru-angelescu-e1776772804596.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/un-tigru-a-sarit-in-public-dupa-ce-plasa-de-siguranta-a-arenei-s-a-rupt-la-un-circ-in-rusia--foto-captura-video.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/milka-monopoly.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/diyarbakir-culture-route-festival-children-village-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/capusa-si-vaccinul-care-le-musca-inapoi-foto-shutterstock-1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanara-pensie-epuizare-spania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ce-inseamna-expresia-a-picat-ca-musca-in-lapte-si-de-unde-vine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cele-mai-dificile-cuvinte-de-despartit-in-silabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/galeata-mortar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/un-economist-care-calculeaza-taxele-si-impozitele-e1776770827484.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elevi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/cristian-tudor-popescu-a-remarcat-ca-nicusor-dan-nu-il-sustine-pe-ilie-bolojan-poate-il-va-sacrifica-e1769754813617.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/emil-boc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-cu-mesaj-rasist-la-meciul-rapid-universitatea-craiova--foto-cristi-preda-gsp-e1776769573552.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-afp20250620636g8zqv1highresromaniapoliticsgovernment-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/acord-liban-israel.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.