Stătea cu mine din obligație și mă înșela cu cine apuca

Pe Emil e puțin spus că l-am iubit. L-am adorat, l-am divinizat, l-am considerat soarele sufletului meu. Când voia, era fermecător, dar când era prost dispus se închidea în el și era imposibil să-l mai atingi. Toți prietenii noștri erau, de fapt, prietenii lui. însă doi dintre ei, Anca și Victor, ne erau mai apropiați. Anca și Victor erau de mult împreună, dar n-au vrut să se căsătorească, se simțeau mult prea bine așa. Erau nedespărțiți, și din acest motiv îi porecliserăm Cap și Pajură, erau ca fețele unei monede, tot timpul alături, deși nu întotdeauna de acord în toate privințele.

Îl cunoșteau pe Emil dinainte să-l cunosc eu, fuseseră colegi de facultate. M-au plăcut când am făcut cunoștință, mi-au spus că sunt exact femeia de care Emil are nevoie și s-au bucurat când le-am spus că sunt însărcinată.

N-am vrut să-l oblig pe Emil să mă ia de soție din acest motiv, sarcina a fost o întâmplare și eram dispusă să renunț la ea. El însă mi-a interzis categoric, spunându-mi că mama lui nici n-ar mai vrea să audă de el dacă ar accepta să curme o viață.

Anca îmi spusese că Emil mai are un frate, Dan, care trăiește împreună cu mama lor într-un oraș de provincie, și că tatăl lor a murit când ei erau foarte mici. Mama lor nu știa să scrie și să citească, așa că i-a crescut făcând pe spălătoareasa și călcând prin casele multor oameni din oraș. Nu-i era rușine de munca ei, era mulțumită că-și poate ține copiii la școală și se mândrea cu băieții ei, care erau inteligenți și țineau mult la ea. Gurile rele spuneau că tatăl lor ar fi fost un om însurat, provenit dintr-o familie cu stare, care n-a vrut să-și recunoască fiii, ca să nu-și facă familia de râs.

Recomandări

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

Adevărul este că Emil și Dan își adorau mama și ar fi făcut orice pentru ea. Am cunoscut-o și eu, firește, era o femeie simplă, dar cu mult bun-simț. Nu se amesteca în viața nimănui, nu vorbea niciodată pe nimeni de rău și trăia doar ca să muncească.

Când ne-am căsătorit, am făcut o ceremonie restrânsă, la care am invitat doar rudele foarte apropiate și câțiva prieteni. Mama lui Emil n-a venit însă. Emil mi-a explicat că n-a plecat niciodată din orășelul lor și că nici n-ar avea cu ce să se îmbrace.

— Ea este întotdeauna cu sufletul alături de noi, orice am face, iar noi știm asta, mi-a mai spus Emil.

Mi-a trebuit ceva timp până să mă obișnuiesc cu relația asta destul de neobișnuită dintre el și mama lui. înțelegeam de ce îi este atât de devotat, dar mi se părea ciudat că se vedeau totuși mai rar decât ar fi cazul.

Primul nostru copil a fost o fată, Sofia. Am botezat-o ca pe mama lui, care a văzut-o abia când a împlinit 2 ani. Soacra mea nu a venit niciodată la noi în casă. Avea căsuța ei, în aceeași curte cu celălalt fiu al ei, și nu voia să deranjeze pe nimeni. Al doilea copil a fost un băiat, l-am botezat șerban, ca pe bunicul meu, pe care l-am iubit aproape la fel de mult ca pe Emil. Tot ce ține de copilăria mea este legat de bunicul meu.

Recomandări

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

Viața mea s-a concentrat tot mai mult asupra copiilor. Eram profesoară de muzică, dar Emil m-a rugat să stau o vreme acasă, pentru ca cei doi copii ai noștri să se bucure de prezența mamei lor.

— Pentru un copil este vital să-și știe mama alături cât mai multă vreme. E esențial ca mama să fie cea care-i îndrumă primii pași, cea care-l învață primele cuvinte, cea care-i alină durerile și-i șterge lacrimile.

Asta mi-a spus Emil. Mi s-a părut de bun-simț și i-am făcut pe plac. N-am regretat nicio clipă. Pe măsură ce copiii creșteau însă, creștea și distanța dintre mine și soțul meu. Ne vedeam preț de câteva clipe pe zi, abia dacă schimbam câteva vorbe, dar și acelea îi priveau de obicei pe copii. Am început să mă simt tot mai singură și tot mai amenințată. Eram convinsă că Emil își vede de viața lui și că, într-o zi, mă va părăsi.

Am întrebat-o de câteva ori pe Anca dacă Emil mă înșală. Ea și Victor nu prea mai treceau să mă vadă, dar cu el se vedeau mai tot timpul. Anca a roșit și a încercat să evite să-mi răspundă.

— știu că sunteți prietenii lui, dar am și eu un suflet, care mă doare, copiii mă întreabă tot timpul unde e tatăl lor. Vreau să știu ce să fac, poate ar fi mai bine să plec și să-i redau libertatea. Am știut că nu trebuia să mă mărit din pricina copilului. Mai bine nu-i spuneam nimic… Din păcate, m-a luat gura pe dinainte și probabil că nici n-aș fost în stare să renunț la copil.

Recomandări

Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE

— Emil e ca orice alt bărbat. Nu e nici mai bun, dar nici mai rău decât alții. De ce crezi că eu prefer să nu mă mărit cu Victor? Nu vreau să se simte forțat să-mi fie credincios. Cu cât au mai mult impresia că sunt privați de libertatea lor, cu atât mai mult calcă pe de lături. Da, știu câteva femei care au avut relații cu Emil, dar de scurtă durată, nimic serios. Nu cred că ar trebui să-ți faci probleme. Te iubește, asta știu sigur, și-i iubește pe copii. Nu cred că v-ar părăsi vreodată. Fie și pentru că nu vrea să-și supere mama.

Nu știu cum e mai bine: doar să bănuiești sau să știi sigur că soțul te înșală? Ce femeie poate accepta cu seninătate un asemenea adevăr? Cel mai tare mă durea gândul că stătea cu mine din obligație față de copii și, mai ales, din jenă față de mama lui, care n-ar fi acceptat ca el să ne părăsească. Doar ea știa cel mai bine ce înseamnă să-ți crești copiii fără tată! Pe Emil, eu nu-l mai interesam ca femeie, știam asta. De altfel, într-o seară, când m-a găsit plângând, mi-a spus un lucru pe care n-am să-l uit câte zile oi avea:

— Te iubesc mult, draga mea! Faci parte din mine. Ești ca o soră pentru mine.

Ce poate fi mai clar decât atât? Să-mi iau copiii și să plec? Să-i despart pe copii de tatăl lor? Să crească și ei fără tată? Oare chiar e adevărat că astfel de copii sunt marcați pe viață? Să tac și să înghit, de dragul lor? Sau de dragul lui? Zeci de întrebări mi se înghesuiau în minte, iar uneori simțeam că-mi plesnește capul. Cum or fi femeile cu care mă înșală? Mai tinere, mai frumoase? Mai inteligente? Mai drăgăstoase?

Am rămas. Se apropia Anul Nou. I-am invitat la noi pe Anca și Victor. Ne-am făcut daruri, ne-am simțit bine, iar la un moment dat, Emil s-a scuzat și s-a dus la el în birou să dea un telefon. M-am dus după el, fără să mă simtă.

— Te îmbrățișez, sufletul meu! Nici nu știi cât îmi e de greu să fiu departe de tine! Abia aștept să te țin în brațe. Mă uit tot timpul la ceas, iar timpul parcă a stat în loc. Ai grijă de tine și fii frumoasă pentru mine!

Asta i-a spus iubitei lui de atunci. Mie nu-mi vorbise niciodată atât de frumos. „Fii frumoasă pentru mine!” Mi s-a părut minunat. M-am întors la oaspeții noștri, înainte să mă surprindă, și am băut foarte multă șampanie, până ce mi s-a făcut rău. Anca a venit cu mine la baie.

— Ce se întâmplă cu tine? De ce-ți bați joc de viața ta? Dacă nu mai poți suporta, părăsește-l! Nu te mai tortura. Așa e el, un egoist. Toate femeile se topesc după el. Are față de victimă. Iar când le mai vorbește și despre mama lui, îi cad toate la picioare. Uneori, mi se f ace și mie silă de el. I-am spus lui Victor că nu mai pot suporta să mă întâlnesc cu toate amantele lui Emil. Dar Victor îi este credincios ca un câine. Dacă aș fi în locul tău, eu nu aș mai rămâne. Măcar încearcă, să vezi ce se întâmplă.

A doua zi dimineață, ningea cu fulgi mari. Emil și oaspeții noștri dormeau. Copiii se jucau deja în living. I-am îmbrăcat și am plecat la părinții mei.

— Nu mai pot! i-am spus mamei în loc de „La mulți ani!”

— știi bine că aici e casa ta. Ai răbdat destul, e de ajuns. Nu ai decât 35 de ani. îți poți reface viața, te poți întoarce la catedră. Lui nu-i pasă decât de el. L-a întâlnit și taică-tău de câteva ori, și nu era singur. Nici nu s-a sinchisit. Ba chiar i le-a prezentat pe însoțitoarele lui. Omul ăsta n-are pic de rușine. Ce-ar putea învăța copiii de la el? și-așa nu are timp de ei. Nici n-or să-i simtă lipsa. Ai să vezi!

și mama, și Anca au avut dreptate. Emil nici nu s-a sinchisit că am plecat de acasă. I-a sunat pe copii, a schimbat câteva vorbe cu ei și asta a fost tot. Tocmai își schimbase iubita și era îndrăgostit din nou.

M-am întors la școală, și asta mi-a făcut bine. Mă simțeam din nou utilă, mi-am recăpătat încrederea în mine. Anca și Victor au trecut și ei printr-o perioadă proastă. Anca era supărată că Victor prea asculta și făcea numai ce-i spunea Emil.

— Ultima achiziție a lui Emil e o puștoaică. Mi se pare scandalos. Mă întreb dacă o fi având 18 ani. Omului ăstuia ori îi e îngrozitor de frică de moarte, ori și-a pierdut mințile de tot. Culmea este că-l trage și pe Victor după el. Mi s-a oferit un post în străinătate. Cred că am să-l accept. Dacă mă iubește, Victor n-are decât să vină după mine.

Anca s-a ținut de cuvânt. A plecat și l-a lăsat pe Victor cu ochii în soare. Numai că Victor nu e Emil. După plecarea Ancăi, era disperat și nu știa cum să facă să plece mai repede după ea. în cele din urmă, a reușit, iar eu n-am mai avut de la cine să aflu vești despre Emil. Trecea arareori să-i vadă pe copii, și uneori vorbea cu ei la telefon. Copiii crescuseră, aveau prieteni, aveau viața lor și au început să-i simtă tot mai puțin lipsa. Se pregăteau de acum să intre la liceu, își făceau planuri de viitor, s-au îndrăgostit pentru prima oară, au suferit prima oară din dragoste. Se maturizau.

Nu știu de la cine a aflat ce se întâmplă, cert este că, într-o zi, a venit la ai mei la poartă soacra mea. Era încărcată cu tot felul de bunătăți făcute de mâna ei și mi-a spus doar atât:

— Am venit să-mi văd nepoții.

Nu mi-a pus nicio întrebare, nu mi-a spus că eu sunt vinovată, dar nici pe Emil nu l-a vorbit de rău. Pur și simplu n-a deschis subiectul. A stat doar două zile, iar când am condus-o la gară, mi-a spus că, dacă vor, copiii pot veni să stea la ea în vacanțe. Ne-am îmbrățișat și a plecat. A fost ultima oară când am văzut-o. Am mai primit vești de la cumnatul meu, el m-a anunțat și când a murit soacră-mea. Mi-a scris că înțelege dacă nu vin la înmormântare.

Chiar în anul în care a murit soacra mea, ne-au invitat Anca și Victor la ei în vizită. Nu mă prea tenta să merg atâtea ore cu avionul, dar copiii au fost foarte încântați să mergem la Miami. A fost o vacanță reușită și m-am bucurat să-i revăd pe prietenii mei. între timp, făcuseră și ei un copil, care se născuse acolo, deci era cetățean american. Victor câștigă foarte bine și amândoi mi-au propus să las copiii să învețe acolo. Sau, și mai bine, să rămân și eu cu ei. Erau siguri că mi-aș găsi un job acolo. în plus, puteam da ore de pian. Mi-au promis că se ocupă ei de permisul de ședere și de cel de muncă. își făcuseră niște relații și mai ajutaseră și alți prieteni.

în definitiv, de ce nu? mi-am spus. Copiii erau foarte încântați, se simțeau bine acolo, aveau șanse să aibă o viață mai bună decât mine, vorbeau deja limba fără probleme… Au sărit în sus de bucurie când le-am spus că sunt de acord.

Am ajuns să-i țin locul unei profesoare de muzică la o mică școală de cartier, unde învață mai mult emigranți, ce-i drept, dar mă simt bine că nu trebuie să trăiesc pe banii prietenilor mei. Copiii merg la o școală în apropiere de casa Ancăi și a lui Victor, și-au făcut mulți prieteni și se simt de parcă s-ar fi născut acolo.

Acum câteva săptămâni însă, Anca mi-a zis că trebuie să-mi spună ceva, dar că nu știe cum s-o facă.

— Spune-o de-a dreptul!

— Emil a murit! L-au incinerat alaltăieri.

Am simțit că mi se face rău. Mi-am dat seama că, în ciuda a tot ce se întâmplase, încă îl mai iubeam. El chiar făcea parte din mine, nu erau vorbe goale, și probabil așa va fi până la sfârșitul zilelor mele. Mă simțeam bine să știu că există și el undeva și e fericit. Nu i-am dorit niciodată răul. Nu l-am putut urî. Mi-am dorit să mă iubească, dar n-a fost vina lui că n-a putut. Iar acum dispăruse definitiv, nu-l mai puteam revedea niciodată. Nu le-am spus nimic copiilor. Am aprins o lumânare pentru sufletul lui și am spus o rugăciune. N-am vrut să știu nici cum, nici lângă cine a murit. Iar Anca mi-a respectat dorința.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News