Preşedintele Libanului şi premierul Israelului - fiecare cu spaimele lui, în faţa unor negocieri impuse
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Israelul nu va mai bombarda Libanul. Au INTERDICŢIE să facă acest lucru din partea SUA. Este destul!!!”. Săptămâna trecută, această postare pe Truth Social a preşedintelui Statelor Unite ar fi adus o veste bună, dacă @realDonaldTrump ar fi pus cele trei semne de exclamare ca expresie a propriilor convingeri.
Mesajul n-a fost altceva decât o ilustrare a obiceiului său de a eluda adevăruri inconfortabile, trăgând din asta şi un profit. Era vorba, de fapt, despre una dintre condiţiile impuse de Iran pentru a accepta continuarea negocierilor cu SUA la Islamabad, cât mai ţine precarul acord de încetare a focului ce va expira mâine. Spre a da curs respectivei condiţii, Libanului - mai precis Hizballah-ului, cel mai activ proxy iranian - i s-a confecţionat rapid un acord cu Israelul, aşa cum şi-a dorit regimul de dictatură militară de la Teheran. Drept urmare, în primul minut al zilei de 17 aprilie, a intrat în vigoare un acord de 10 zile de încetare a focului între Israel şi Liban. Repet şi subliniez: între Israel şi Hizballah (braţul înarmat al Partidului lui Dumnezeu, al doilea partid şiit influent în Parlamentul de la Beirut, alături de Amal). Acel Hizballah, înarmat şi stipendiat de la Teheran, un stat în statul eşuat numit Liban, „Ţara Cedrilor”, fosta „Elveţie a Orientului Mijlociu”.
Când spui încetare a focului între Israelul regimului de extremă-dreapta al lui Benjamin Netanyahu şi vecini, sintagma acoperă prea puţin din înţelesul ei consacrat. Ca să nu-l înfurie pe premierul de la Ierusalim mai mult decât era fiindcă nu-şi terminase în Liban, Departamentul de Stat condus de Marco Rubio (care a găzduit încheierea acordului şi a pozat între ambasadorii celor două ţări la Washington) a susţinut înscrierea în document a precizării că Israelul își rezervă dreptul de a se apăra „în orice moment, împotriva atacurilor planificate, iminente sau în curs de desfășurare” ale Hizballah, dar că „nu va efectua nicio operațiune militară ofensivă împotriva țintelor libaneze, inclusiv ținte civile, militare și alte ținte statale”. Ei bine, operaţiunile militare ale Israelului nu au încetat, deşi acordul de 10 zile este în vigoare. Peste două zile vor urma negocieri la Washington între Israel şi Liban. Istorice - dacă se vor desfăşura cum este preconizat, respectiv între preşedintele Joseph Aoun (un creştin maronit, într-un stat a cărui putere e împărţită pe criterii etno-religioase) şi premierul Netanyahu - pentru că, la nivel înalt, reprezentanţii celor două ţări nu s-au mai întâlnit direct de 43 de ani.
Cei doi demnitari se vor deplasa oricum cu strângere de inimă în capitala Statelor Unite. Aoun - temător că fie şi o strângere de mână cu liderul israelian va declanşa indignare până la război civil într-un Beirut pe care bombardamentele l-au transformat aproape într-un oraş de corturi. Netanyahu - temător de piruetele tactico-strategice deconcertante ale geniului stabil de la Casa Albă. Mai ales că are de apărat cu orice preţ zona-tampon pe care a instituit-o în sudul Libanului, „zonă de apărare avansată”, extinsă până la 10 kilometri în interiorul Libanului. Denumită „linie galbenă”, a fost trasată sâmbătă, pe model Gaza. Linia roşie se află în imediata proximitate a graniţei israeliano-libaneze, aşezările de acolo fiind de mult pustiite. Va mai exista încă o linie la râul Litani (circa 30 de kilometri de graniţă).
Unul dintre obiectivele întâlnirii celor doi ar fi dezarmarea Hizballah. Slăbită sever, armata regulată a Iranului n-o mai poate face. Experţii spun că n-o poate face nici măcar armata Israelului (dovadă - Hamas este încă înarmat).
Preşedintele libanez, Joseph Aoun, va ajunge la negocierile acordului de încetare a focului cu sentimentul că îi fuge pământul de sub picioare. În ce-l priveşte, Netanyahu poate doar să spere că - în condiţiile în care soarta acordului americano-iranian de încetare a focului rămâne neclară - războiul împotriva Iranului va fi reluat. Doar astfel şi-ar putea atinge toate obiectivele, începând cu cel mai important: să se menţină la putere.
Prepurgel 21.04.2026, 12:42
Daca nu era Franța-puterea tutelara-Libanul demult ar fi avut soarta Cisiordaniei...