A fost noapte de foc în Ucraina după atacurile rusești: cel puțin 25 de oameni au fost răniți în urma unor raiduri masive cu drone. Orașul Sumî, aflat la granița cu Rusia, a fost cel mai grav lovit, înregistrând 15 victime, conform autorităților citate de AFP.
Ucraina a doborât o rachetă și 116 drone rusești în noaptea de luni spre marți. Potrivit Forțelor Aeriene, atacul masiv al Moscovei a inclus în total două rachete și 143 de drone de tip Shahed.
La Sumî, în nord-estul Ucrainei, cel puţin 15 locuitori au fost răniţi - majoritatea bătrâni -, a anunţat şeful Administraţiei Militare regionale Oleg Grîgorov.
Imagini surprinse în toiul nopții de serviciile de securitate arată amploarea dezastrului: echipele de intervenție scot cetățenii din imobilele grav avariate, în urma ultimelor raiduri rusești.
Însă, „din cauza ameninţării unor noi atacuri, salvatorii au fost nevoiţi să-şi întrerupă operaţiunile în mai multe rânduri şi să se pună la adăpost”, au annţat ei.
Russian drones hit Sumy, Ukraine early Tuesday — at least 15 injured, cars destroyed, buildings damaged. Governor Hryhorov confirms overnight attack.
— drmnews (@drmnewsofficial) April 21, 2026
| DRM News | AH1I#Sumy #Ukraine #RussianDrones #DRMNews pic.twitter.com/J4V4nY0Glj
Atacurile rusești au făcut victime și în alte puncte critice: câte trei persoane au fost rănite în regiunea Harkov și în orașul Sloviansk, în timp ce în regiunea Dnipropetrovsk, guvernatorul a raportat patru răniți în urma raidurilor aeriene.
Războiul dronelor continuă pe ambele fronturi. În timp ce Ucraina se apăra de raidurile rusești, Ministerul Apărării de la Moscova anunța doborârea a 97 de aparate de zbor ucrainene, care vizau ținte de pe teritoriul Federației Ruse.
Bombardamentele rusești asupra Ucrainei continuă fără încetare, fiind parte dintr-o campanie intensă de atacuri zilnice ce a început odată cu invazia la scară largă, în urmă cu mai bine de patru ani.
Cea mai mare criză de securitate din Europa de după Al Doilea Război Mondial rămâne fără o soluție diplomatică. Toate încercările de mediere au ajuns într-un punct mort, pe măsură ce luptele de pe front se intensifică.
Intervenția militară a Washingtonului și a Israelului în Iran, din 28 februarie, a dus la suspendarea rolului de mediator al SUA în conflictul ucrainean. Rundele de negocieri dintre Kiev și Moscova, coordonate până atunci de americani, au fost sistate.
Pe 11 aprilie 2026, Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene. Au fost distruse locuințe și provocate incendii, fiind ucise mai multe persoane și rănite alte câteva zeci. Zonele rezidențiale au fost cele mai grav afectate, potrivit autorităților locale.