Teatru/Nunta lui Decebal (Teatrelli) – plecări fără întoarceri și rămâneri în eclipsă

În „Nunta lui Decebal”, pusă în scenă de Matei Lucaci-Grünberg, aceste revelații sunt disecate într-un spațiu mic, cu atmosferă și gândire provincială, în care viața ar trebui să urmeze aceleași tipare până la sfârșitul lumii. E liniște în Amara, sunt obiceiuri netulburate, e multă resemnare acolo, dar e și dulceața locurilor care trăiesc la nesfârșit tocmai prin neschimbare.

Personajele adulte sunt Vasile și Violeta (Alexandru Papadopol și Elvira Deatcu), oameni modești, cu mai multe răspunsuri decât întrebări despre viață, care-și exprimă iubirea față de fiul lor, Decebal (Eduard Buhac), printr-o duioșie ce mustește de dorința protecției fără margini. Acesta însă își trăiește mai degrabă adolescența pe dealuri, alături de prietenul lui cel mai bun, Mișu (Dan Pughineanu), și de Miruna (Pamela Iobaji), esența feminină care trece de la o însemnătate la alta pe măsură ce timpul tinerilor trece, în ritmul său alert.

„Loteria vizelor” – visul și coșmarul american

Speranțele celor trei – care au o chimie foarte convingătoare pe scenă – încep să se contureze pe măsură ce anul 2000 își face loc cu coatele, presându-i pe proaspeții absolvenți de liceu să-și continue într-un fel sau altul drumul. 

Visul american încolțește în sufletul unuia dintre ei, reamintind de proiecțiile multor oameni care și-au trăit începutul tinereții la început de secol și mileniu și proiectând asupra celebrei „Loterii a vizelor” ambițiile și închipuirile despre un tărâm al făgăduinței care, pe atunci, era mult mai departe decât este acum (trecând, desigur, peste considerentele pur geografice).

Dilema esențială: „Ce fac eu cu viața mea, rămân aici sau plec dincolo?” a stăruit de-a lungul deceniilor de după revoluția care a spart granițele, fericind uneori indivizi, dar sfâșiind iremediabil familii, fără putința vindecării. Sub semnul unei eclipse veșnice, despre care personajele din „Nunta lui Decebal” se tot întreabă dacă e de bine sau de rău, românii au umplut lumea, lăsând acasă așteptări mai mari decât distanțele între două puncte de pe planetă.

Spectacolul de la Teatrelli tratează tema-rană care nu trece niciodată: ce se întâmplă cu familiile după ce un membru al lor își comută existența în afara razei de acțiune a iubirii celor care nu se pot dezlipi de „acasă”? Cum se transformă cei care pleacă? Cum se strâng în ei cei care nu pleacă? Cât de importantă e uitarea pentru supraviețuire? Dar aducerea-aminte?

În inima scenografiei create de Iuliana Vîlsan, care știe să trezească melancolii captive în permafrostul memoriei de câteva decenii, cele cinci personaje – mama, tata, cel care pleacă și cei lăsați în urmă – alcătuiesc un ghem de energie amestecat cu umor și amărăciune, împărțindu-și jocul printre spectatori, în toată sala de la Teatrelli, un spațiu mic, intim, în care nu ai unde să fugi de povestea lor, așa că o trăiești din plin. 

E multă reflecție în spatele succesiuni de întâmplări din „Nunta lui Decebal”, multe detalii care nu țin neapărat de trecut și de răsfirarea prin lume a unor generații întregi, ci de căldura și siguranța la care ești dispus să renunți, în orice epocă ai trăi, din orice nucleu te-ai trage, spre oricare destinație ai călători. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Fotografii: teatrelli.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE