Viața mea a început de-abia la 40 de ani

Eu m-am îndrăgostit de Serghei în clasa a Xl-a. El era sportiv de performanță, făcea parte din lotul de tineret la înot, pe la școală venea destul de rar, iar când o făcea, era mereu în centrul atenției și fetele ar fi dat orice să le bage în seamă. Eu nici n-am îndrăznit să-mi imaginez că unul ca el ar avea ochi pentru mine, așa că am încercat să-l evit cât mai mult posibil. Se întâmpla uneori să ne întâlnim la petreceri ale unor prieteni comuni, dar eu stăteam puțin, cât să fac act de prezență, și pe urmă plecam fără ca cineva să bage de seamă sau să-mi simtă lipsa.

Aproape că mă împăcasem cu gândul că nu voi reuși să am parte de „îndrăgosteală”, așa cum au mai toți adolescenții și liceenii. Colega mea de bancă avea o viață foarte agitată și-mi împărtășea cam toate secretele ei. într-un fel, o invidiam că avea niște părinți cu vederi atât de largi, care-i nu-i impuneau niciun fel de restricții, ba, mai mult, o încurajau să-și trăiască viața. Din când în când, mă lua și pe mine la petreceri, dar mi-era foarte greu să mă adaptez la lumea aceea libertină, în care toți făceau numai ce voiau, iar unicul scop era distracția. Eu mă așezam stingheră pe un scaun și așteptam ca ea să dea semnalul plecării. Uneori, am stat și o noapte întreagă pe câte un fotoliu, moțăind chinuită, până ce Anca se decidea să plecăm acasă. După fiecare petrecere de genul ăsta se alegea cu un nou iubit și, pe urmă, câteva luni numai despre el îmi povestea.

La o astfel de petrecere a apărut și Serghei, singur, și, ca întotdeauna, toți au făcut cerc în jurul lui. După ce a povestit pe unde a mai umblat și ce isprăvi i-au mai colorat viața, a pornit muzica și toată lumea a început să danseze. în clipa aceea, l-am văzut întorcându-se spre mine, s-a apropiat, mi-a întins mâna și, fără să spună nimic, m-a ridicat și am început să dansăm. De vorbit n-am prea vorbit, eu eram țeapănă și încordată toată de emoție, dar el a încercat, încetul cu încetul, să mă facă să mă simt în largul meu și, după un timp, am început să ne sincronizăm tot mai bine.

Am dansat mult în seara aceea, iar după câteva ore, Serghei m-a întrebat dacă nu vreau să mă conducă acasă. Eu i-am spus că trebuie să stau s-o aștept pe Anca, dar el mi-a promis că rezolvă și problema asta, și am plecat. Anca era ocupată oricum cu noua ei cucerire, așa că, mai mult ca sigur, nu avea de ce să-mi simtă lipsa. M-am mirat când am văzut că Serghei avea mașină, pe vremea aceea puțină lume avea mașină, și de obicei era marca Dacia. Probabil că mi-a surprins mirarea din ochi și mi-a explicat în două vorbe:

— E mașina lui taică-meu. Eu am împlinit 18 ani, am pierdut un an din cauza concursurilor și am preferat să-l repet decât să-mi iau diploma degeaba, fără să trec pe la școală. Tata e diplomat și nu știu prin ce aranjament a reușit să obțină mașina asta. E o mașină serioasă.

M-a condus până în fața blocului, i-am mulțumit, iar la despărțire m-a sărutat pe gură. M-am înfiorat toată și mi-am dat seama chiar din clipa aceea că aș face orice pentru Serghei, numai să mi-o ceară. El locuia cu părinții într-o vilă dintr-un cartier în care era numai lume bună, iar uneori stătea singur luni întregi, pentru că mama lui se ducea să mai stea și cu tatăl lui. Se obișnuise așa, se simțea chiar bine, iar casa lui era uneori un adevărat viespar de prieteni și colegi, care se perindau zi și noapte pe acolo, de parcă ar fi fost la ei acasă.

în seara aceea, nu mi-a mai spus nimic, nu mi-a dat de înțeles nici că o să ne mai vedem, nici că asta a fost tot. Eu însă, cum îl plăceam de atâta vreme, eram deja îndrăgostită, în sinea mea mi-am dorit ca mai degrabă să nu mă mai caute niciodată, pentru că așa o să-mi fie mult mai ușor decât dacă s-ar petrece între noi ceva și apoi m-ar lăsa baltă. Numai că n-a fost deloc cum voiam eu.

Serghei a început să mă invite pe la el pe acasă, îmi pregătea de mâncare, se pricepea foarte bine, pentru că prefera să-și gătească singur decât să-l încurce menajera pe care i-o angajase maică-sa. Ascultam muzică, stăteam mult de vorbă, m-a dus și la câteva meciuri de polo, unde mai toți jucătorii erau colegi de-ai lui. Când a fost ziua mea, nu știu de unde sau de la cine a aflat, dar mi-a spus că vrea să-mi facă o surpriză.

— Astăzi vreau să fim singuri, numai noi doi, să fii numai a mea și să mă bucur numai eu de tine.

îmi plăcea cum vorbea, dar aveam impresia că folosește vorbe mari, numai ca să mă facă să mă simt bine. N-am avut niciodată prea multă încredere în mine, așa că declarațiile lui mi se păreau false. Am mâncat numai bunătăți, trimise de părinții lui, am băut șampanie și, evident, m-am amețit. Nu vreau să spun că a profitat de faptul că eram amețită, nu, ar fi un neadevăr, cert este că m-a dus pe brațe în pat, m-a dezbrăcat și atunci am făcut pentru prima oară dragoste. Era ziua în care am împlinit 17 ani și nu cred c-o voi uita niciodată. îmi amintesc și acum totul, în cele mai mici detalii. Uneori, când îmi aduc aminte de ziua aceea, am impresia că-i simt mâinile mângâindu-mă și înfiorându-mi trupul nevinovat, dar înfierbântat de o dorință care nici nu știam bine ce înseamnă. Din păcate, n-am discutat niciodată cu mama despre astfel de probleme, nu se prea obișnuia, era mai degrabă un subiect interzis, nici astăzi nu înțeleg de ce. Singura care mă pusese cât de cât în temă cu aceste lucruri era, firește, Anca. Dar vorbele nu sunt întotdeauna de ajuns. Acum, când mă apropii de 40 de ani, pot spune cu mâna pe inimă că a fost cea mai frumoasă zi din viața mea. și nu doar atât, nu m-am mai simțit niciodată ca atunci. știu bine ce spun, credeți-mă. Din păcate, chiar a doua zi, Serghei a trebuit să plece la părinții lui. Tatăl lui era bolnav, se presupunea că ar fi ceva grav -după mai puțin de zece zile a și murit -, iar el și mama lui au rămas acolo pentru totdeauna, la niște cunoștințe pe care și le făcuseră. Luni de zile n-am mai avut nicio veste de la el, am fost îngrozitor de singură și a trebuit să accept ceea ce părinții mei m-au forțat să fac.

După acea singură zi în care am făcut dragoste, am rămas însărcinată. Eram atât de speriată și de neajutorată, încât plângeam întruna. 0 vreme nici n-am avut curajul să le spun adevărul părinților mei. Anca s-a străduit din răsputeri să găsească un doctor care să se încumete la un avort, a reușit până la urmă, dar eu, neștiind dacă Serghei ar fi vrut copilul sau nu, nu m-am putut decide să renunț la el; în schimb, părinții m-au obligat să-l dau spre adopție.

Părinții mei erau, și sunt încă, niște oameni cumsecade, dar foarte crispați, pentru ei contând foarte mult gura lumii. Am reușit să termin clasa a Xl-a fără ca nimeni să-și dea seama că eram în-sărcinată. Nu mă îngrășasem foarte mult și, pe vremea aceea, purtam niște sarafane oribile, fără nicio formă, ca niște saci, care m-au ajutat însă.

Trebuia să nasc la începutul lui septembrie, așa că mama a venit cu mine la sora ei de la Bistrița, am născut acolo și acolo am lăsat și copilul. Nu mi l-au dat nici măcar să-l văd, să-l țin o singură dată în brațe. Au zis că așa e mai bine pentru mine. E greu să descrii în cuvinte ce simte o mamă atunci când i se smulge copilul din brațe, după ce l-a purtat în pântecele ei atâta timp. Nu mai insist, pentru că mă doare ori de câte ori îmi amintesc ziua aceea, care a fost cea mai nefericită zi din viața mea. Ciudat, nu? Cea mai fericită zi a fost cea în care mi-am conceput copilul, iar cea mai cumplită a fost cea în care l-am născut, pentru că atunci l-am și pierdut pentru totdeauna…

M-am întors acasă, am terminat clasa a Xll-a, am dat bacalaureatul și, pentru că nu mai suportam să stau sub același acoperiș cu ai mei, am plecat la București, să dau la facultate. Slavă Domnului, am intrat și am locuit împreună cu Anca în garsoniera unei mătuși a ei, care murise cu ceva timp în urmă și pe care o moștenise mama Ancăi. Ne-am apucat împreună și am zugrăvit-o, am aranjat-o după gustul nostru și ne-am simțit acolo minunat. Singura care știa despre copilul meu era Anca și s-a străduit din răsputeri să mă ajute, nu să uit, pentru că așa ceva nu se uită, ci doar să mă împac cu ideea și să încerc să-mi trăiesc viața mai departe. în timpul studenției, l-am cunoscut pe Horia, care mi-a fost asistent, care era un mare fustangiu, dar, după doi ani în care am locuit împreună, m-a întrebat dacă nu vreau să ne căsătorim. într-un fel, m-a măgulit cererea lui în căsătorie. Anca m-a tot încurajat și ea, așa că, până la urmă, m-am măritat cu el. Nu l-am iubit niciodată cu adevărat și cred că nici el pe mine. La foarte scurt timp după nuntă, și-a reluat obiceiul de a se culca cu studentele lui, unele mai insistente, altele mai rezonabile, până când a cunoscut-o pe Lavinia, de care nu a mai putut scăpa. Mă sunau tot felul de colegi de-ai lui de catedră și mă rugau să fac ceva, pentru că fata asta nu avea nicio măsură, nici urmă de bun-simț. Mai mult, i-a pus în brațe un copil și l-a amenințat că, dacă nu o ia de nevastă, tatăl ei, nu știu ce mare mahăr, îl va da afară din învățământ. Asta se întâmpla în 1992 și, chiar dacă nu mai era ca înainte de 1989, când, din cauza imoralității, puteai avea mari probleme, am ales totuși să divorțez, iar el s-a recăsătorit cu Lavinia. Se întâmpla uneori să mă trezesc cu el la ușa mea, să mi se plângă cât de rău o duce. îl primeam, uneori îl găzduiam câteva zile, rămăseserăm buni prieteni.

După ce Anca s-a măritat și a făcut un copil, dorul de copilul meu a f ost din ce în ce mai mare. Anca a înțeles imediat ce se întâmplă cu mine și mi-a promis că nu se va lăsa până nu îl găsește. Dar n-a fost deloc atât de ușor cum și-a imaginat ea. A mituit nu știu câte persoane, dar degeaba. Ajunsesem să cred că poate a fost înfiat de niște străini, iar atunci șansele de a-l revedea erau absolut nule.

Lucram în învățământ, iar ca să-mi înăbuș dorul și să-mi umplu cât mai mult timpul, am început să mă ocup de cât mai multe activități extrașcolare. Plecam cu copiii în tabere, am înființat un cerc de teatru, montam piese pentru serbările școlare, făceam meditații la școală, sâmbăta și duminica, iar când nu eram la școală, eram la Anca și mă ocupam de copilul ei. Ajunsesem un fel de mamă de-a doua, iar Filip, băiețelul ei, mă suna de îndată ce nu treceam pe la ei mai mult de o zi, două. învățasem poezii, cântecele pentru vârsta grădiniței, îi tricotam hăinuțe, mergeam la țăndărică și la Teatrul Creangă, ieșeam cu căruciorul prin parc și, mai târziu, cu bicicleta.

— Ai face bine să mai ieși și tu cu un bărbat de vârsta ta, nu numai cu Filip, îmi tot spuneau la unison Anca și soțul ei.

Dar degeaba… Faptul că Filip creștea sub ochii mei m-a ajutat să trec prin etapele de dezvoltare cele mai frumoase din viața unui copil, momente pe care, ani de zile, eu doar mi le-am imaginat. Am ajuns directoarea școlii, ba chiar mi s-a propus să fiu lider de sindicat, să mă bat pentru drepturile profesorilor. Politica n-a fost însă niciodată punctul meu forte.

într-o după-amiază, întocmeam niște rapoarte pentru minister, când a sunat telefonul. Secretara m-a anunțat că mă caută un tânăr, care spune că e vorba de ceva foarte urgent. Dintr-odată, am simțit un soi de neliniște inexplicabilă. Iar în clipa în care Raluca deschis ușa, am văzut un băiat care semăna izbitor cu Serghei. Fără să mai stau nicio clipă pe gânduri, m-am repezit și l-am îmbrățișat. El nu s-a opus, ba chiar dimpotrivă, m-a strâns și el în brațe.

— Cum de v-ați dat seama? știați că vin?

— îi semeni leit tatălui tău, arăți exact cum arăta el în anul în care te-ai născut. Sper că ai avut parte de o viață bună. știu că am greșit enorm față de tine, am încercat să te regăsesc, dar n-am reușit, nimeni nu a vrut să mă ajute. Prietena mea a apelat la o mulțime de relații și degeaba. Parcă intraseși în pământ. Am fost convinsă că te-au trimis undeva în străinătate. Am crezut că mor după ce mi te-au luat. Nu știu dacă mă crezi, poate te întrebi cum de am rezistat atâția ani. și eu mă întreb același lucru. Dar așa suntem noi, oamenii, făcuți, oricâte lovituri primim, ne ridicăm și mergem înainte.

—Am o surpriză pentru tine, mi-a spus el și s-a dus spre ușă.

în pragul ușii stătea Serghei! Am crezut că am halucinații. M-am așezat și mi-am șters ochelarii.

— Nu-ți face probleme, vezi foarte bine, sunt chiar eu, tatăl copilului tău. Am făcut, într-un fel, o porcărie, l-am luat cu mine prin tot felul de șmecherii. La început, am vrut să te anunț, să facem cumva să-l vezi, mai ales după 1990. Am aflat că te-ai căsătorit și mi-am zis că poate nu e bine să te tulburăm. și uite așa au tot trecut anii și mâine e ziua lui, împlinește…

— 22 de ani, iar eu 40, am spus cu vocea tremurând.

— și ne-am gândit să sărbătorim împreună. Ce zici?

Iată că ziua în care am împlinit 40 de ani a fost cea de-a doua zi fericită din viața mea, pentru că mi-am regăsit copilul și dragostea din tinerețe. Cine și-ar fi putut închipui că mai este posibil așa ceva?

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE