Stela Popescu, care a mărturisit la un moment dat că și-a înșelat partenerul de viață, este una dintre marile actrițe ale scenei artistice din România.

Stela Popescu, care l-a cunoscut o sigură dată pe dictatorul Nicolae Ceaușescu, a avut o relație cu totul specială cu mama sa.

Într-un interviu pentru Antena Stars, vedeta a afirmat că cea care a adus-o pe lume nu obișnuia să o laude.

“Nu prea îmi citea mama povești, ea se străduia să-mi dea optimism și curaj. După aceea, eu am citit foarte mult. A fost foarte greu cât timp tata nu a stat cu noi.

Mama s-a străduit tot timpul să nu facă să fie greu. Relația dintre noi două se baza pe acest lucru, o să fie bine, vom rezolva, totul va merge bine. Nu ne lipsea nimic, avea un talent extraordinar de a te ține curajos. Mai plângea câteodată și după o pufnea râsul.

Mama și tata au fost oameni tari, ăsta a fost norocul meu. Mama a avut un rol important în viața mea, m-a învățat să fiu disciplinată.

Când eram mică făceam multe prostii. Mama îmi croia rochii iar eu le stricam imediat pentru că eram cam baiețoi. Până pe la 15-16 ani am fost așa. Eram zbânțuită, așa zicea ea.

Eu mă jucam fotbal, mă urcam în copaci, acolo îmi rupeam rochițele. După ce am ajuns actriță m-am format ca femeie. Nu am avut fițe. Iubirea față de teatru m-a schimbat. Meseria aceasta are mai multe fațete.

Mama nu a vrut să fiu actriță, a crezut că nu sunt capabilă. Mama fusese o femeie forte cochetă. Și când m-a vazut la liceu a rămas uimită.

Dar nu a câștigat prea multă încrtedere în calitățile mele artistice nici atunci. Niciodată nu m-a lăudat. Pe toată lumea lăuda, dar pe mine, nu. Până la 80 de ani.

Îmi amintesc că odată când am coborât de pe scenă, mama a lăudat pe toată lumea și eu am întrebat-o dacă eu nu am fost la fel de bună. Și ea mi-a răspuns, că atunci când urc pe scenă răsare soarele, a fost cel mai minunat moment alături de mama și singurul în care m-a lăudat”, a povestit Stela Popescu.


Citește și: INTERVIU VIDEO | Românul de 102 ani care a supraviețuit masacrului de la Stalingrad: „Nicio zi nu m-am temut că mor în lagăr”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.