Sfânta Maria Mică este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, început de la 1 septembrie. Este cea mai mare sărbătoare a toamnei și se sărbătorește în fiecare an pe data de 8 septembrie. Sfânta Maria Mică se sărbătorește atât în biserica ortodoxă, cât și în cea catolică.

Pe 8 septembrie spunem „La mulți ani” celor care poartă numele Maria, Marian sau alte derivate.

Sfânta Maria Mică – Nașterea Maicii Domnului

În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia Drepţii Ioachim şi Ana, părinții Fecioarei Maria, deși înaintați în vârstă, şi-au dorit nespus de mult un copil. Cum încercările de o viaţă nu au dat roade, rugăciunile au rămas unica lor şansă. Dumnezeu le-a ascultat rugile fierbinţi, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ. Aşa a venit pe lume fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi.

Nașterea Maicii Domnului – Istoria sărbătorii

În ordinea anului bisericesc, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este primul praznic dintre cele patru dedicate Fecioarei Maria, cunoscută în popor ca Sântămăria Mică. Este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică.

Potrivit Tradiţiei Bisericii, Sfânta Maria era de neam ales, tatăl, Ioachim, fiind din seminţia lui David, iar mama, Ana, din neamul preoţesc al lui Aaron. Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. Prin puritatea vieţii ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu.

  • Din cauza faptului că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau des batjocoriți de oameni, lipsa urmașilor fiind considerat un blestem al lui Dumnezeu. Conform tradiției, în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat jertfa și i-a numit blestemați.

În ciuda tuturor acestor acțiuni cei doi nu au renunțat și s-au rugat în continuare. Ei s-au hotărât să se retragă fiecare în post și rugăciune, Ioachim spunându-i Anei: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil”. Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima şi-l va da să slujească în biserica slavei Sale.

  • Îngerul Gavriil li s-a arătat și le-a spus că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un „vas ales lui Dumnezeu”.

Potrivit tradiției, atunci când Maria a împlinit vârsta de 3 ani, părinții au dus-o la templu, acolo unde a rămas până la aproximativ 15 ani.

Numele de Maria îşi are rădăcinile în limba ebraică, unde Miriam înseamnă Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă. Această sărbătoare creştinească ar trebuie să fie pentru toţi un prilej de a ne dedica viaţa lui Hristos şi de a deveni oameni noi. Nu degeaba momentul acesta de peste an este urmat, pe 9 septembrie, de pomenirea Drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, cei care i-au dat viaţă Maicii Domnului. Praznicul liturgic al Naşterii Maicii Domnului există şi la copţii egipteni, şi la iacobiţii sirieni.

Ziua de Sfânta Maria Mică este ziua în care se dă drumul la cules de vii, se bat nucii și se dă startul târgurilor și iarmaroacelor de iarnă.

Sfânta Maria Mică – Nașterea Maicii Domnului – superstiții, tradiții și obiceiuri

În cultura populară, în funcție de zonă, există mai multe superstiţii legate de această zi, Sfânta Maria Mică. Așadar, iată ce este bine să faci și ce nu ai voie să faci de Sfânta Maria Mică, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului!

  • Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală;
  • În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos;
  • Femeile trebuie să împartă struguri și prune, pentru ca morții să primească din roadele toamnei.
  • Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria;
  • Pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor;
  • Tot pe 8 septembrie, păsările călătoare se pregătesc de calatoria spre tarile calde, iar gâzele și reptilele intră în pământ.

Dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii;

  • Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea;
  • De asemenea, în cultura populară se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică;
  • De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă;
  • Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol;
  • În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ;
  • Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: “O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria”.

Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică vindecă boli și ajută ușurarea nașterii

Cea mai îndrăgita divinitate feminină a Panteonului românesc, Născătoarea de Dumnezeu este invocată de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor, de descântă­toare pentru vindecarea bolilor. Nu e credincios care să-i fi adresat rugi fierbinţi şi să nu-i fi împlinit visul. În unele tradiţii Maica Domnului este identificată cu astrul nopţii, Luna, sau cu Pământul şi se roagă de Dumnezeu să nu prăpă­dească lumea, să nu izgonească vânturile.

Rugăciune pentru Nașterea Fecioarei Maria

Cea mai puternică rugăciune către Sfânta Maria

Fecioarei Maria îi sunt dedicate mai multe rugăciuni, iar pentru ziua în care se sărbătorește nașterea ei, este bine să spunem următoarea rugăciune:

Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale”, Amin!

Ce nume se serbează de Sfânta Maria Mică?

De Sfânta Maria, aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica. Dintre aceștia, aproximativ 1,8 milioane sunt femei ce poartă numele de Maria, aproximativ 270.000 femei ce poartă numele de Mariana și în jur de 51.000 femei ce poartă numele de Marinela. Însă, de Sfânta Maria îți mai sărbătoresc onomastica și persoanele care poartă numele de:

  • Marian;
  • Marin;
  • Mioara;
  • Mia;
  • Maricica;
  • Marița;
  • Marina;
  • Marilena;
  • Mari;
  • Mărioara;
  • Meri;
  • Măriuța;
  • Mara;
  • Marioara;
  • Marusia;
  • Ana-Maria;
  • Mimi;
  • Marinel.

Urări de Sfânta Maria

  • La mulţi ani de ziua numelui! Fie că Sf. Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească, să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi lumineze calea!
  • Fie ca Sf. Fecioara Maria, al cărei nume îl porți, să te ocrotească, să-ți călăuzească pașii și să-ți lumineze calea! La mulți ani cu ocazia onomasticii!
  • Ca o lumina caldă ai apărut în calea mea, ai intrat în viaţă mea şi mi-ai arătat cum să fiu un om mai bun, mai blând şi mai înţelegător, întocmai că Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi. Mulţumesc că mă călăuzeşti şi că ai grijă de mine!
  • La mulţi ani, Maria/Marian! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioara să-ţi lumineze drumul în viaţă!
  • E ziua ta, Maria/Marian, un nume frumos si simplu, la fel de pur ca tine si la fel de gingaș. La mulți, ani!

Citește și cele mai frumoase mesaje de Sfânta Maria cu urări de La Mulți Ani!

Multe biserici şi mănăstiri din România îşi sărbătoresc hramul de Sfânta Marie Mică.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Citeşte şi:

Mesaje de La Mulți Ani – cele mai frumoase urări pentru cei dragi

Mănăstiri din România – Top 25 cele mai frumoase mănăstiri din țara noastră

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! Delia, primul interviu după ce a anunțat că este însărcinată. Ce a spus despre soțul ei
Playtech.ro
BOMBĂ! Delia, primul interviu după ce a anunțat că este însărcinată. Ce a spus despre soțul ei
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!