Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”

 3 comentarii
ExclusivInterviu

Victoria categorică a partidului de extremă dreapta AfD în alegerile din landul Saxonia-Anhalt înseamnă o schimbare importantă a configurației politice din estul Germaniei, a declarat fostul ministru de externe Emil Hurezeanu luni, 7 septembrie, pentru Libertatea. El a precizat că rezultatul din 6 septembrie poate avea efecte în următoarele săptămâni, când vor avea loc alegeri în landurile Berlin și Mecklenburg-Pomerania Inferioară, mai exact pe 20 septembrie.

Hurezeanu consideră că „o anumită configurație a democrației liberale occidentale clasice pierde”, dar exclude o alianță AfD cu socialiștii

„După victoria așteptată, dar în același timp surprinzătoare prin proporții a AfD în landul Saxonia-Anhalt, pierde o anumită configurație a democrației liberale occidentale clasice. Pierde, în primul rând, Partidul Creștin-Democrat, care până acum a guvernat, chiar dacă în coaliții, în landul respectiv, și guvernează în continuare cu Partidul Social-Democrat la nivel federal la Berlin. În timp ce AfD își dublează rezultatul, Partidul Creștin-Democrat, CDU, și-l înjumătățește față de alegerile din 2021”, a explicat Emil Hurezeanu pentru Libertatea.

Fostul ambasador al României în Germania între 2015-2021 consideră că victoria AfD poate avea efecte politice, iar tendința ar putea fi confirmată în următoarele săptămâni, odată cu alegerile din Berlin și Mecklenburg-Pomerania Inferioară, programate pe 20 septembrie.

„Este vorba, așadar, despre o schimbare de pattern, o schimbare de configurație și de constelație politică, deocamdată într-un land. Dar repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni, când vor avea loc alegeri și în alte două landuri din estul Germaniei, respectiv la Berlin și în Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Pentru că terenul politic arată cam la fel, chiar dacă nu chiar așa, în favoarea AfD, dar mai degrabă cu tendințe de creștere AfD și în landurile respective”, a subliniat Hurezeanu.

Întrebat dacă AfD va face o majoritate cu socialiștii, fostul ministru de externe din perioada decembrie 2024-iunie 2025 a răspuns: „Nu, e greu de crezut. Cu cine se poate alia? Cu socialiștii niciun caz. Adică nici cu așa-zisă stângă, urmașa comuniștilor est-germani. Nimeni nu vrea să se alieze cu ei, dar nici ei toți ceilalți împreună, 4-5 partide, nu reușesc să se alieze. Și chiar dacă se aliază toți, e greu de avut o majoritate, e greu de obținut o majoritate care să depășească numărul de locuri obținut de AfD”.

Avertisment: BSW, partid cu 5%, poate înclina balanța pentru formarea unei majorități

Hurezeanu a atras însă atenția că în Landtag-ul de la Magdeburg a intrat și BSW, Alianța Sahra Wagenknecht, formațiune care a trecut la limită pragul electoral: „Este un partid între extrema-dreaptă AfD și stânga socialistă. Un partid cu multe afinități cu AfD. Are doar 5%, abia a trecut pragul. Dar dacă se unește cu acest partid, AfD-ul poate să guverneze”.

„Această soluție pe care au găsit-o alegătorii din acest land, cu două milioane și ceva de locuitori, dar cu cea mai mare participare la alegeri de land din ultimele decenii, aproape cât la nivel federal, este un semnal pentru alegerile din celelalte landuri. Îndeosebi în Est, unde tendința de creștere a AfD este mult mai importantă decât în Vestul Germaniei. În același timp, este un semnal că partidele de acest gen, care se opun Uniunii Europene, se opun ajutorării Ucrainei, se opun sancțiunilor impuse Rusiei și cer chiar ieșirea din zona europeană, pot să câștige voturi, pot să guverneze în unități mai mici sau mai mari politice, teritoriale”, a completat Emil Hurezeanu pentru Libertatea.

Întrebat în ce măsură rezultatul alegerilor din Saxonia-Anhalt poate avea efecte asupra întregii Germanii și asupra intereselor economice ale țării, Hurezeanu a răspuns: „Problemele nu se extind la nivelul întregii Germanii și nu se vor schimba interesele economice ale Germaniei atât de repede. Germania este o țară cu 84 de milioane de locuitori, iar povestea asta s-a întâmplat într-un land cu două milioane și ceva de locuitori. Numai că Germania are problemele ei endemice”.

Ce implicații poate avea pentru România victoria AfD în landul Saxonia-Anhalt

În contextul în care Germania este principalul partener economic al României, el a adăugat că nemții se confruntă cu probleme economice structurale, printre care și dificultățile industriei auto germane, pusă sub presiune de concurența producătorilor chinezi de mașini electrice.

Totuși, analistul nu este de părere că România va avea de suferit: „Trebuie să ne gândim bine, avem o vecinătate destul de apropiată cu Federația Rusă și cu Ucraina. Avem dificultăți, probabil pasagere, legate de restructurarea forțelor americane și a alianței americane în Europa, la nivelul NATO. În această situație, nu suntem în situația de a pune sub semnul întrebării alianța noastră fermă în interiorul Uniunii Europene și nici angajamentele noastre geopolitice, inclusiv la nivelul războiului din Ucraina”.

Hurezeanu, vocea Europei Libere pe finalul comunismului din România

Emil Hurezeanu, acum în vârstă de 71 de ani, a lucrat la redacția românească a Radio Europa Liberă din Germania, cu sediul la Munchen, din 1983 până în 1994.

În decembrie 1989, Hurezeanu a relatat despre Revoluția din România și prăbușirea regimului comunist, fiind una dintre vocile emisiunii „Actualitatea românească”, alături de Neculai Constantin Munteanu.

Radio Europa Liberă a avut un rol important în România comunistă, oferind informații care nu erau prezentate în presa controlată de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu. Postul era ascultat de români pe ascuns, în condițiile în care ascultarea sa putea atrage atenția temutei Securități.

Victorie detașată pentru AfD în alegerile din landul Saxonia-Anhalt

AfD este abrevierea de la Alternative für Deutschland („Alternativa pentru Germania”), un partid politic german fondat în 2013, de extremă dreapta, care promovează politici naționaliste, eurosceptice și anti-imigrație. AfD este condus la nivel federal de doi copreședinți: Tino Chrupalla și Alice Weidel.

Pe 6 septembrie, AfD a obținut o victorie istorică la alegerile regionale din landul Saxonia-Anhalt, cu aproximativ 44% din voturi. Astfel, pentru prima dată din 1945, adică după Al Doilea Război Mondial, AfD a devenit cea mai puternică forță într-un parlament regional german, dublându-și practic scorul față de alegerile din 2021. Foarte important, Alternativa pentru Germania are 39 din cele 83 de mandate în Parlamentul regional, deci îi lipsesc 3 mandate pentru majoritatea absolută și nu poate forma singur guvernul.

AfD a fost urmată la mare distanță de CDU (Uniunea Creștin-Democrată din Germania), cu numai 17%, în timp ce SPD (Partidul Social-Democrat din Germania) a obținut doar 9%. De asemenea, BSW (Alianța Sahra Wagenknecht) a reușit să depășească pragul electoral de 5%.

Susține jurnalismul independentContribuie rapid, prin Google Pay - fără formulare și fără date de card.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    valsav 07.09.2026, 12:30

    Nu pierde nimeni,landul unde a cistigat AfD este in fostul RDG, adică sub influenta STASi si KGB

  • Avatar comentarii

    OtisHoffman 07.09.2026, 23:34

    E tare dificil cind ai de ales intre corupti si ticniti.

    • Avatar comentarii

      IOSlF 08.09.2026, 15:07

      Dintre corupți și țicniți aș opta oricând pentru țicniți, dar nu e cazul AfD, sunt oameni perfect normali, mulți foști membri CDU care s-au săturat tocmai de corupția partidelor vechi..

  • Avatar comentarii

    dolat 08.09.2026, 18:45

    Sunt mulți jurnaliști în ro care pun Aur pe același loc cu AfD Mare greșeală Sunt două partide extrem de diferite În primul rând AfD nu suportă tiganii români și nu poate accepta nici pe șeful aur Al doilea , Aur este un partid socialist de stânga mult mai de stânga decât PSD AfD este un partid anticomunist și antisocialist Nu sunt termeni de comparație !

ALTE ȘTIRI
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
Bijuterii din metal galben cu aspect de aur, ascuns în două perne, descoperite de polițiștii de frontieră din Giurgiu
13:32
O tânără moldoveancă a rămas fără bijuterii de 660.000 de lei, după ce le-a ascuns în două perne, dar a fost prinsă la frontiera cu România
MONDEN
Alex Bogdan, alături de Eva Măruță și de Cătălin Măruță | sursa foto: PR
14:25
Eva Măruță a semnat cu PRO TV. În ce producție o să apară: „Povestea merge mai departe”
Loredana Groza si Tzanca Uraganu
14:04
Cum au apărut Loredana Groza și Tzancă Uraganu la un eveniment. Au făcut spectacol și au întreținut atmosfera
POLITIC
Curtea Constituțională a României
14:35
CCR a amânat decizia în cazul sesizării lui Sorin Grindeanu privind ordonanța pe Programul SAFE
Protest USR în Parlamentul României
13:15
Parlamentarii USR au protestat în plenul Camerei Deputaților și au cerut înființarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos - Nordis”
Ultimele știri
14:52
Vânătorii au depus deja primele cereri pentru împușcarea urșilor, după ce legea a apărut în Monitorul Oficial
14:46
Guvernul de la Paris suspendă folosirea grenadelor de zgomot contra elevilor, după ce mai mulți minori au fost grav răniți
14:44
România cumpără 12 elicoptere militare de ultimă generație Airbus H225M pentru Forțele Aeriene. MApN a semnat contractul de peste 800 de milioane de euro
14:42
Transportatorii cer suspendarea amenzilor TollRo până la 1 aprilie 2027: „Sunt foarte multe probleme”
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
09:25
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
Sistem de încălzire cu radiatoare albe în locuință
12:22
Cum să economisești la factura de încălzire fără să schimbi centrala: „Pierderile de căldură pot fi reduse cu până la 70%”
Scorțișoară în cafea
11:45
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Karl Bushby este bărbatul care a făcut ocolul Pământului pe jos
11:32
Un bărbat care a făcut ocolul Pământului pe jos a ajuns acasă după 28 de ani, din care 14 i-a petrecut blocat
Mai multe pulovere pe umerașe
10:57
Un cuplu din SUA a cumpărat un pulover cu doar 58 de cenți. Câteva luni mai târziu, acesta s-a vândut cu 43.020 de dolari
Colaj O femeie in varsta tine in mana o tableta cu husa albastra, in timp ce sta intr-un fotoloiu// o fotografie veche cu o femeie imbracata in costum de dans
Longevitate
10:00
O femeie de 100 de ani mănâncă în fiecare zi același fruct: „Îmi place foarte mult”
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
13:32
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu
Pompieri în echipament de protecție acționând cu spumă de stingere la locul accidentului în care cabina unui camion a fost distrusă în urma impactului cu structura unei benzinării.
10:56
Șoferul care a intrat cu TIR-ul direct într-o benzinărie pe Valea Oltului era băut. Turcul a fost rănit grav în accident
Protestul fermierilor din Piața Victoriei, 15 septembrie 2026
10:07
Polițiștii din București fac percheziții după protestele violente din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
Minivacanță de 4 zile în noiembrie 2026: Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Foto: Shutterstock
09:05
4 zile libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026, pentru angajații din România
guvernul-romaniei-sigla
12:37
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește