Ușeriu va vorbi și despre maratonul de la Cercul Arctic pe care îl domină de trei ani de zile, competiție care l-a transformat într-o legendă.

„Noi eram daţi slugă la alte stâne. Se punea biciul pe noi fără să se discute… M-am întors acasă cu turma de oi şi lipseau trei din acea turmă. M-a luat pe sus ciobanul şi a zis: Şi îti dai seama că eu am luat-o prin pădurile alea şi am stat toată noaptea prin pădure şi am căutat acele oi. Dimineaţa, m-am pregătit pentru o bătaie zdravănă pe care mi-o dădea, pentru că nu am găsit niciuna dintre ele”, își amintește Ușeriu.

Tibi Useriu

Am început să jefuim bijuterii, după care am început să tâlhărim maşini care duceau bani de la magazine, mari magazine comerciale, foarte mari, la bancă. (…) Puteam fi oricând împuşcaţi. Erau jafuri armate (…). Am fost condamnat la 23 de ani de detenție. Am fost dus într-o puşcărie de maximă siguranţă. Am evadat din două puşcării”, mai spune acesta la Antena 1.

Tiberiu Ușeriu (44 ani) a reușit anul acesta să câștige pentru a treia oară consecutiv, din tot atâtea participări, ultramaratonul 6633 Arctic Ultra, considerat printre cele mai dificile din lume, având în vedere că se desfășoară în zona Cercului Polar. Cursa a debutat pe 8 martie 2018, iar Tiberiu Ușeriu a reușit să o încheie după 7 zile și aproximativ 5 ore.

Nicușor Dan poate să se apuce de prezidențiale. Îl ajută PSD și PNL
Recomandări
Nicușor Dan poate să se apuce de prezidențiale. Îl ajută PSD și PNL

Tibi Uşeriu a câştigat cursa Arctic Ultra 6633 pentru a treia oară la rând! Românul este singurul din lume care a reuşit această performanţă. Anul acesta, traseul a avut de 617 kilometri. Cursa a debutat pe 8 martie, iar la ea au luat startul patru români: Tibi Uşeriu, Levente Polgar, Avram Iancu şi Florentina Iofcea.

Citește și

Ştampila, la un pas să dispară. Parlamentarii vor debirocratizarea administraţiei publice

 

 

 

 

 

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Observatornews.ro
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI