Departamentul de stat al SUA, despre rețelele de trafic de persoane din țara noastră: 50% dintre românii traficați sunt minori!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tragedia de la Caracal deschide o discuție care depășește miza investigației de pe Strada Craiovei numărul 169: România este unul dintre principalii furnizori de persoane traficate din Europa și nu mai putem întoarce privirea.
Unul dintre motivele pentru care autoritățile au reacționat necorespunzător în cazul Alexandrei e acela că ele au acționat corespunzător cu obișnuința. Poliția și procurorii sunt obișnuiți, prea obișnuiți!, cu situațiile de trafic de persoane. O arată documentele oficiale ale cazului Caracal.
Pe 26 iulie, după ce l-a reținut pe Dincă și a descoperit cenușa și resturile de oase din butoi, DIICOT a reunit dosarul deschis de Parchetul Olt cu al Luizei, considerând și dispariția Alexandrei un caz de trafic de persoane.
A doua zi, pe 27 iulie, în solicitarea către judecători, DIICOT l-a acuzat pe Dincă de trafic de persoane, la care a adăugat acuzația de viol.
Trecuseră mai mult de 48 de ore de la apelurile Alexandrei și DIICOT continua să privească dosarul drept trafic de minori, pentru că asta știau anchetatorii că se întâmplă în zona Olteniei și, mai larg, în întreaga țară.
Faptul că n-au intrat în casa lui Dincă, chiar și după ce-l localizaseră cu precizie, în noaptea de 25 spre 26 iulie, a fost, probabil, efectul aceleiași ipoteze, că Alexandra nu va păți ”nimic” altceva decât pățesc sute de români în fiecare an. Sunt abuzați, bătuți, folosiți, dar nu omorâți. Este un mod de gândire scandalos, care nu face însă decât să reproducă, în mic, realitatea pe care ne-o pun în față instituții care nu pot fi suspectate de o perspectivă locală deformată.
Departamentul de stat al SUA arată, în raportul său din 2019 dedicat problemei victimelor traficului de persoane, că numărul traficanților condamnați de justiția din România scade de la an la an. Asta în condițiile în care fluxul oamenilor traficați nu se diminuează, așa cum o probează cifrele culese din surse oficiale de Libertatea, care a derulat mai multe investigații în ultimul an pe subiectul traficului de persoane.
La granița SUA, de pildă, românii prinși trecând fraudulos frontiera, majoritatea fiind traficați de rețelele din Craiova, sunt, de departe, cei mai numeroși dintre națiunile europene și depășesc chiar și cetățenii unor state din America Latină.
130 de traficanți de oameni au fost condamnați în 2018 în România, număr în continuă scădere de la an la an: 222 de condamnați în 2017, 472 în 2016
Ce s-a întâmplat cu Alexandra și cu Luiza va fi, până la urmă elucidat. Anchetatorii merg pe varianta criminalului singuratic, poate li se va confirma, poate vor avea surprize.
Un lucru e însă clar: tragedia a avut loc într-un spațiu masiv afectat de traficul de persoane, ipoteză care a influențat ancheta și operațiunile de căutare enorm în cazul Luizei și substanțial în cazul Alexandrei.
Nu doar autoritățile, dar și comunitatea s-au obișnuit cu traficul de persoane minore. 50% dintre victimele identificate drept traficate sunt minore, conform aceluiași document elaborat la Washington.
În general, judecătorii nu au tratat prostituţia şi traficul în scop de exploatare sexuală ca infracţiuni diferite, ceea ce a avut efecte negative asupra pedepselor aplicate infractorilor şi asupra compensaţiilor acordate victimelor
Raportul departamentului de stat al SUA
Dar nu doar în instanță se comite această confuzie între copiii (sau adulții) victime ale traficului sexual și persoanele majore care aleg să facă sex pe bani.
Există ziare și siteuri în România, care se referă la ele însele ca la publicații pro stat de drept și care vorbesc în continuare despre ”rețelele de prostituție din Caracal din 2012”, deși prin hotărâri judecătorești definitive s-a decis că fetele minore, în vârstă de 14-18 ani, au fost persoane traficate, și nu prostituate.
S-a întors în societate o retorică a ”lipsei de probe”, a ”numărului mic de fete” care au avut curajul de a face declarații împotriva traficanților, a clienților sau a polițiștilor care n-au făcut nimic. Statul și comunitatea nu doar că nu le protejează sau asistă pe victime, ci le descurajează și, în final, le culpabilizează.
Este exact ceea ce observă raportul Departamentului de Stat că se întâmplă, la nivelul autorităților:
- ”În general, victimele nu au beneficiat de sprijin adecvat în timpul proceselor penale”
- ”Legea prevede îngrijire psihologică şi medicală pentru toate victimele. Cu toate acestea, guvernul nu a oferit mai mult de o şedinţă de consiliere psihologică şi nu a acoperit costul serviciilor medicale”
- ”Ca şi în anii trecuţi, mai puţin de jumătate din victime au primit asistenţă”.
Toate aceste fenomene sunt rezultatul trecerii în obișnuință a unei drame naționale care se bazează pe o complicitate extinsă. ”Observatorii au semnalat corupţie endemică şi presupusă complicitate la infracţiuni de trafic de persoane a funcţionarilor guvernamentali, în special funcţionari care au exploatat minori aflaţi în centre de plasament de stat şi au acţionat în complicitate cu traficanţii”, susține Departamentul de Stat al SUA.
Iar ceea ce s-a fondat pe complicitate nu poate fi dezmembrat decât tot prin participare colectivă.
