6 gânduri după cea mai plictisitoare campanie electorală din galaxie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
A fost o campanie electorală în care s-a dat mult vina pe COVID, cică de aia a ieșit așa plicticoasă. Sunt însă mult mai multe cauze pentru care democrația a fost făcută și mai praf cu ocazia acestei campanii pentru locale.
Cuprins:
1. Oameni care au ce spune au tăcut sau au încurajat derapajele ”alor lor”
Aș începe chiar cu Intelectuali, figuri publice ”neutre”, oameni de bine care sunt mereu în prim plan dar care de ani de zile girează fie nedemocrația de tip Facebook – isterie gratuită, urlete anticomuniste, gemete justițiare -, fie lipsa dezbaterii în general întru menținerea status quo-ului: e bine cum e pentru că nouă ne e bine cum e.
Ziariști, intelectuali, cei care se presupune că asigură un fel bun mers al dezbaterii publice, au încurajat pe bani sau din comoditate ne-democrația.
Cristian Pârvulescu ne explica deunăzi că Iohannis a impus modelul lipsei de dezbatere. Păi și cum l-a impus? Singur? Nu cu ajutorul ziariștilor și intelectualilor cică neutri? Scena tristă cu SNSPA-ul strâns în jurul lui Iohannis acum 10 luni, în non-campania pentru prezidențiale, nu face parte din batjocorirea democrației?
Prea mulți profesioniști ai showbiz-politicii se mută fără probleme din comentariat în politică și înapoi (mai ales dacă sunt de dreapta, ca Moise Guran). Afaceri care se prăbușesc din zona media și-au găsit oxigen lipindu-se obscen de politică. Iar politica e o uriașă agenție de PR. Numai că e doar PR. E ca o fabrică Dacia care nu ar mai fabrica mașini, ar fabrica doar reclame cu mașini.
Jocul dublu intelectual e absolut respingător în mai multe direcții. Feministe liberale justifică de ce Nicușor Dan bagă discursuri (altfel, bine calculat populiste) cum că el e ”valoarea” și altele sunt ”panarame” (să mai aud vreun ”valoros” din ăsta că se ia de manele – manelele măcar cântă cinic și realist banii).
2. Primărița Firea-voucher și lipsa de curaj de a lua măsuri împotriva sărăciei
Gargara de tip ”TOȚI OAMENII”. Candidatele sau candidații noștri, chiar și în cele mai fierbinți dezbateri, cele cu pensiile, alocațiie, nu au decât o singură soluție: ceva pentru ”toți oamenii”. Nu există sintagmă mai periculoasă decât ”pentru toți la fel”.
Pentru că e fix inversul egalității. În asta e expert PSD-ul, care e doar o formulă politică pentru capitalul și clasa de mijloc autohtone.
În numele procentului sfânt de mărire, unul ia pensie de 5000 de euro, altul de 200 de euro.
De ce n-are tupeu PSD să caute redistribuire pe bune, adică mai mult pentru ăia care au puțin? Localele propun această ficțiune stupidă: suntem toți într-o horă unde vrem același lucru. Nu, ăla fără bani vrea cu totul altceva decât ăla cu bani, centrul vrea altceva decât periferia etc.
Maestra lui ”toți oamenii” e chiar Gabriela Firea, primărița-voucher, care din lipsă de idei a dat de toate, excursii, televizoare, bicilete, chiar și vouchere de benzină la toată lumea din Ilfov, indiferent de venit, de nevoi. Și Ion Țiriac putea cere bani de navetă București-Ilfov.
3. Educația politică e zero
E adevăr în vorba aia că producem politicieni după chipul nostru. Nu urlăm toată ziua că nu contează politica?, iată-i, ei sunt produsul.
Se bat niște firme de resurse umane, nu niște partide. Fiecare poartă un număr de joburi. Tocmai ”noi nu facem politică” ne-a dus politicienii în ultimul hal de slugăreală în fața afacerismului. Bucureștiul, plin de bani și de business, e praf, la ce-i ajută care o păturică de milionari?
Și încă ceva, tot soiul de oameni care se fardează ”cu stânga modernă” (nu stânga PSD, adică), care toată ziua dau pe afară de progresism, la fiecare alegeri mai votează câte un conservator, cum e Nicușor Dan, tura asta.
Dacă ai fi educat politic cum pretinzi ai proceda cu totul altfel.
Acest pretins progresism distruge și câtă stânga reală mai avem, stânga din afara PSD. Nu există stânga-dreapta, spun hipsterii noștri, după care mai bagă un proseco cu parizer în cinstea dreptei.
4. Sindromul Timișoara-București
Aici sunt orașele unde se dau ”bătălii”. Avem candidatul establishmentului și unul care se pretinde antisistem, Fritz la Timișoara, Nicușor Dan la București.
Nicușor e totuși sprijinit de guvern, nu mai poate s-o ardă ”antisistem”, iar la fiecare apariție cu Ludovic Orban, acesta din urmă anunță un lucru pe care nu-l ascultă nimeni: să facem și mai multe blocuri pe oriunde găsim loc, nu mai contează cum.
La Timișoara e și mai trist-amuzant. Robu nu e chiar un dezastru ca Firea, dar e clar sub aspirațiile orașului. Fritz și grupul pe care-l reprezintă au un discurs de supercorporație de cauciucuri, dar din cauza anticomunismului isteric sunt percepuți ca ”de stânga”.
Flavius Băican, prietenul meu ”navetist bănățean”, jurnalist cu multă experiență, mi-a spus cum i se spune USR-ului pe acolo: „partidul lubeniță”, verde pe afară, roșu pe dinăuntru.
Și aici se vede lipsa de educație politică. Și încă ceva grav. Mulți timișoreni se consideră rămași în urmă față de Cluj. Asta poate pentru că judecă numai după cât de scumpe sunt chiriile. Zona Timiș duduie, e superputernică economic (și IT, dar și producție zdravănă, industrială clasică).
De ce să vrei să fii Cluj când poți să fii ceva mai tare, mai diferit? Abia aici se vede că ți-ai pierdut identitatea de comunitate.
Am rămas mască de fiecare dată când auzeam cetățeni cum vor de fapt să-și distrugă orașul în favoarea mașinilor, cum nu-i interesează că le-au mai crescut niște orașe noi pe lângă Timișoara, unele cu infrastructură praf. Robu s-a apucat să promită Untold. Și de ce ai vrea și tu, ca timișorean, ”Untold”?, forma supremă de nimic administrativ, doar un ajutor cu bani publici dați unei păturici de proprietari și afaceriști ”horeca”.
5. Sindromul Sibiu
Am trecut și pe la Sibiu săptămâna asta și am râs. PNL are un candidat la primărie, dar Iohannis vine și face campanie pentru candidata Forumului German (care va și câștiga).
În orașul ăla totul e armonie, toate lucrurile sunt perfecte, poți face infarct de la pace și bună înțelegere. Democrația n-ar face decât să strice liniștea.
6. Simptomul excavatorul pentru prosteală
Peste tot pe unde am fost am găsit lucrări demarate ”ca să vadă oamenii ce harnici sunt primarii”, în general refaceri de giratorii, peisagistică, schimbat gresie și faianță prin zone renovate deja de 5 ori. E un indicator al neputinței, nu doar al relației complet fake între algători și aleși.
Mă bușește plânsul când văd risipa aia pe care o știu prea bine, am văzut-o de multe ori, risipa sărăcanului care și când are bani își ia perdele scumpe în loc să-și ia ceva util. Excavatoarele alea sapă și ele la democrație.
Concluzia concluziei. Avem o cădere dramatică de democrație în spațiul public. Presa își cântă singură prohodul pe bani publici publicitari.
Politicienii se laudă că nu fac politică. Mii de probleme zac sub preș pentru că se promovează o pace universală, apolitică, în care singurele salvări pot veni de la investitori sau fonduri europene. Asta fix în anul în care statul ajută la greu afacerile. Să nu uităm, toate se petrec sub ochii noștri blegi, indiferenți, needucați politic sau tulburați de iluzii care mai de care mai ”virale”.
