Metroul din București va ajunge până în Chiajna și Bragadiru. Primăria Municipiului București (PMB) anunță prelungirea magistralei M3.
Magistrala M3 se extinde spre Centură și Chiajna printr-un parteneriat între PMB și Guvern. Consilierii generali au aprobat astăzi, la inițiativa primarului Ciprian Ciucu, un protocol de colaborare între Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 6, Metrorex și Ministerul Transporturilor.
Proiectul vizează prelungirea Magistralei M3 de metrou către vest, vizând zonele Chiajna, Cartierul Latin și Centura Capitalei, pentru a oferi o alternativă reală la traficul de suprafață.
PMB a anunțat că lucrările se vor face pe tronsoane:
„Este un pas esențial pentru deblocarea traficului din zonă, dar și reducerea poluării”, au transmis reprezentanții PMB.
Metrorex pregătește extinderea rețelei de metrou din București către vest, prin construirea a 8 noi stații și 19 km de linie nouă, a declarat Mariana Miclăuș, director general al Metrorex, în februarie 2026, pentru Arena Construcțiilor. Acest proiect face parte din programul investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport 2021-2030.
Primăria Sectorului 6 susține extinderea Magistralei 3 de metrou în Bragadiru și Chiajna, pentru a îmbunătăți mobilitatea și a reduce traficul. La inițiativa primarului Paul Moldovan, consilierii locali au aprobat asocierea cu Metrorex, Ministerul Transporturilor și Primăria Capitalei pentru extinderea metroului către Chiajna și Bragadiru. Următorul pas este solicitarea aprobării Consiliului General al Municipiului București.