O ştire despre sfârşitul lumii

„De la unii oameni poți învăța doar să nu fii ca ei”, scria Lucian, într-una din ultimele sale postări publice de pe facebook. Distribuia citate motivaționale, imagini cu flori şi poze cu fetița lui de 10 ani. 

„N-au vrut să oprească autobuzul, pentru că n-aveau cu ce să se deplaseze”

„Copilul nostru va creşte, fără ca tu să o mai poți vedea şi susține. Trebuia să mai stai, să fim mândri de ea că termină facultatea, să îi organizăm nunta şi să îți ții nepoții în brațe”, scria duminică pe facebook, in memoriam, fosta parteneră de viață a lui Lucian. Era un om bun, îşi vedea de treaba lui și-i ajuta pe oameni, la nevoie, spun și ceilalți care l-au cunoscut.

Lucian a murit joia trecută, la doar 43 de ani, pe scaunul unui autobuz din Sibiu. Era electrician de profesie, iar în acea seară plecase la serviciu, în schimbul de noapte. Cel mai probabil, simțindu-se rău, el s-a învoit şi a luat autobuzul, ca să se întoarcă acasă, scriu jurnaliştii de la Turnul Sfatului. Ei au stat de vorbă şi cu şoferul maşinii în care a murit Lucian, reconstituind astfel ultimele minute din viața lui. 

Autobuzul 111 mergea dinspre zona industrială a Sibiului spre celălalt capăt al oraşului, unde e cimitirul central. Ca o metaforă, aşa a fost ultimul drum al lui Lucian.

În jurul orei 22:40, autobuzul a plecat pe traseu, din zona fabricii de piese auto. Lucian a urcat şi s-a aşezat pe un scaun din spatele burdufului maşinii. Locul acela era în afara razei de acoperire a camerelor video din autobuz, după cum spune şoferul. 

În autobuz, lui Lucian i s-a făcut rău. Nu se ştie când, dar un bărbat ar fi observat asta, spun martorii, în timp ce autobuzul se afla în zona Casei Armatei, adică în jurul orei 23:07. Dar abia după alte trei stații, bărbatul a sunat la 112, anunțând că „în autobuzul nr. 111 este un bărbat inconștient”. Era ora 23:11, potrivit informațiilor furnizate de ISU Sibiu pentru Libertatea.

Cei de la 112 au întrebat în ce direcție merge autobuzul, iar apelantul le-a răspuns că „e pe Calea Dumbrăvii și se îndreaptă spre stația de la Cimitirul Municipal”. Apoi a închis telefonul şi a coborât din maşină. O ambulanță SMURD se pregătea să plece spre Calea Dumbrăvii, în căutarea autobuzului, când a venit al doilea apel la 112. 

Autobuzul 111 a ajuns la capătul traseului în jurul orei 23:15. Înăuntru, spune şoferul, mai erau două persoane. Plus Lucian, aflat în unghiul mort al camerelor. „Înainte de a coborî, una dintre persoane a venit la mine şi mi-a spus că e cineva, leşinat pe scaun, după burduful autobuzului”, a declarat şoferul, pentru Turnul Sfatului. 

Am văzut un bărbat în jur de 40 de ani, care avea capul pe spate şi o culoare anormală a pielii. Era galben ca lumânarea. Călătorul care a rămas i-a luat pulsul şi a realizat că nu avea puls

şoferul autobuzului 111 din Sibiu:

Mai departe, tot ce s-a făcut a fost zadarnic. La ora 23:15, şoferul a sunat la 112, iar echipajul de pe SMURD, care a ajuns la ora 23:23, a încercat să-l resusciteze pe bărbatul aflat în stop cardio-respirator, însă fără rezultat. 

Putea fi salvat Lucian, dacă autobuzul ar fi oprit pe traseu, aşteptând ambulanța? Cu siguranță, timpul de intervenție ar fi fost mai scurt. Căci sediul SMURD Sibiu, de pe str. Vasile Cârlova nr. 16, de unde a plecat ambulanța, e la doar un kilometru de Casa Armatei. În timp ce până la ultima stație a autobuzului, de pe Calea Dumbrăvii nr.1, sunt 3 kilometri.  

Şoferul spune că în acel autobuz au fost, în timpul traseului, vreo 50 de călători, aproape toate scaunele fiind ocupate, dar că, după ce bărbatului i s-a făcut rău, nimeni nu l-a anunțat că ar avea nevoie de ajutor, ca să oprească mașina. „I-am întrebat pe cei de la final de ce nu mi-au spus şi mi-au răspuns că n-aveau cu ce să se deplaseze în continuare. Nu au vrut să oprească autobuzul”, le-a mărturisit şoferul jurnaliştilor din Sibiu. 

Unde se grăbeau toți aceşti oameni, aflați în mașina ce avea ultima stație la cimitir? Spre casele lor, spre serialele de pe Netflix şi spre PET-ul de bere, spre bucuriile mărunte şi tristețile nesfârşite din viața fiecăruia dintre noi. Spre mai nimic, la capăt de linie.

O poveste de pe linia lui 41, când tramvaiele au aşteptat Salvarea

Tragica poveste din Sibiu mi-a amintit de o altă întâmplare. Era în Bucureşti, într-o dimineață din vara anului 2011, iar un cârd de tramvaie se opriseră la intrarea pe podul Ciurel de lângă Crângaşi. Cum aşteptarea se prelungea, am coborât şi-am mers mai în față, să văd ce se întâmplă. 

Unui călător din primul tramvai i se făcuse rău şi, după ce au sunat la 112, vatmanul şi călătorii aşteptau Salvarea. Pe cel suferind îl scoseseră la aer, pe banca din refugiul de tramvai. Dar nu plecau, stăteau acolo cu el, căci n-aveau sufletul să-l lase pe om singur. 

Sau aveau prea mult suflet, nu ştiu, dar auzind acest motiv al întârzierii, nimeni n-a avut ceva de comentat. Că ne grăbeam cu toții, că fiecare le-avea pe ale sale, în cele din urmă nu s-a sfârşit lumea pentru nimeni. Și nici pentru cel care a fost preluat atunci de Salvarea pe care a aşteptat-o un convoi de tramvaie. 

Mă înclin și azi în fața acelui vatman și a omeniei lui!

Tocmai pentru că am trăit această întâmplare, eu cred că ştirea din Sibiu, despre bărbatul care a murit în autobuz, înconjurat de oameni, reprezintă, prin tragismul ei, cea mai importantă ştire a acestui început de an. Pentru că e o radiografie la zi a lumii noastre. Iar în ea vedem atât de puțină omenie, adică atât de puțină trăire, încât mi se pare că lumea aceasta e pe punctul de a se sfârşi. Chiar în mijlocul oamenilor, sub privirea lor impasibilă. 

Sociologii şi psihologii au o explicație pentru această alienare sufletească.

Dispersarea responsabilității şi răul samaritean

În noaptea de 13 martie 1964, în cartierul Queens din New York (SUA), o tânără de 28 de ani, Kitty Genovese, care lucra ca barmaniță, a fost atacată de un bărbat în timp ce se întorcea acasă de la serviciu. A fost violată și înjunghiată mortal chiar în fața clădirii de apartamente în care locuia. De la ferestrele din jur, 38 de martori au văzut sau au auzit atacul, însă niciunul n-a intervenit şi nici n-a sunat la poliție. Acest caz a şocat America.  

Studiile efectuate ulterior au arătat că „atunci când la un delict sau la un accident asistă un public numeros, răspunderea unei intervenții este dispersată. Iar fiecărui individ îi revine o anumită doză de vinovăție, niciunul nemaiavând a suporta greutatea ei întreagă”, scriu Hans şi Michael Eysenck, în cartea lor – „Descifrarea comportamentului uman”. 

Noi, oamenii, în general, ne formăm o părere din informațiile furnizate de cei din jur şi avem un comportament mimetic. Dacă ni se pare că cei de alături sunt îngrijorați, înseamnă că e ceva grav, iar dacă ei sunt calmi şi netulburați, înseamnă că şi noi putem să ne vedem liniştiți de treburile noastre, ignorând restul. 

În mod paradoxal, o intervenție salvatoare promptă este mai probabilă atunci când de față sunt mai puțini martori. Dacă la un incident asistă mai multe persoane, ele nu se vor mai simți atât de datoare să ajute. Şi asta, pentru că fiecare are impresia că nu lui sau ei îi revine răspunderea de a interveni sau pentru că atitudinea pasivă şi calmă a celorlalți îi indică absența unei urgențe reale. 

La 20 de ani de la uciderea lui Genovese în cartierul Queens, Stanley Milgram, profesor de psihologie la Universitatea din New York, mărturisea că acest caz „a atins o problemă fundamentală a condiției umane, coșmarul nostru primordial. Dacă avem nevoie de ajutor, cei din jurul nostru vor sta cu mâinile în sân și ne vor lăsa, ca să fim distruși, sau ne vor sări în ajutor? Celelalte creaturi există pentru a ne ajuta să ne susținem viața și valorile sau suntem doar niște particule individuale de praf ce plutesc în vid?”, se întreba Milgram, citat de The New York Times.

Parchetul încă nu cercetează lăsarea fără ajutor a unei persoane

În România, din punct de vedere legal, a nu face nimic în astfel de situații este o infracțiune. Codul Penal pedepseşte „lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificulate” cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. 

Comite această infracțiune cel care omite să dea ajutorul necesar sau să anunțe de îndată autoritățile atunci când găseşte o persoană a cărei viață sau integritate corporală ori sănătate este în pericol şi nu are putința de a salva. (Fapta nu constituie infracțiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viața, integritatea corporală sau sănătatea sa. Nu e cazul celor din autobuzul 111 din Sibiu.) 

Libertatea a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu să comunice dacă, în urma informațiilor apărute în presa locală, procurorii s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracțiunii de „lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”.

Iar procurorii ne-au răspuns că „din probele administrate până la acest moment procesual nu au reieşit indicii privind săvârşirea infracțiunii de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate prevăzută de art. 203 C. pen., astfel încât nu există o sesizare din oficiu cu privire sub aspectul comiterii acestei infracțiuni, urmând a se dispune o eventuală extindere a urmăririi penale, în măsura în care probatoriul ce se va administra pentru lămurirea completă a tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei în discuție va releva acest fapt”.

În acest caz, aplicarea legii ar putea avea un rol educativ pentru fiecare dintre cei implicați, dar şi un rol preventiv, pentru societate, descurajând astfel de comportamente, în situații similare. Iar interesul public în urmărirea penală este unul evident, în opinia mea, căci fiecare dintre noi se gândeşte acum că, într-o zi, ar putea fi el următorul de pe scaunul din unghiul mort. În autobuz, în metrou, nu contează unde. Oricine ar putea fi pe scaunul acela sau în locul părintelui care va spune: „odată cu plecarea ta, mi-ai luat și mie o parte din inimă”, aşa cum plânge azi mama lui Lucian.

Până la urmă, legile şi cei care le aplică nu au rolul de a pedepsi lumea, ci de o obliga să urmeze calea cea dreaptă. 

Iar „noi, oamenii, suntem ca îngerii, nu avem «decât o singură aripă» şi nu putem zbura «decât îmbrățisându-ne unul pe celălalt»”, scria Lucian, pe pagina lui de facebook. Vi se pare patetic? Amintiți-vă că acest om a murit singur, într-o seară de iarnă, într-un autobuz plin cu oameni, în timp ce el încă mai credea în îngeri…

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE