Armata română ruptă-n izmene și lupta lui Hitler cu presa

Ziarul era mai degrabă mic, ziarul era social-democrat, dar a fost primul și cel mai consecvent adversar al lui Hitler și al naziștilor. Încă de pe vremea când nimeni nu-i lua în serios.

Au scris și au scris, și au scris despre nenorocirile pe care aveau să le aducă în lume această bandă de dezaxați și criminali. Nu au fost luați în seamă.

Tot ei au pătimit, sediul ziarului a fost devastat, viețile lor au fost date peste cap, au sfârșit rău.

Forțând limitele democrației (fragila democrație germană), Hitler a ajuns la putere și n-a mai plecat decât după ce a coborât iadul pe pământ și s-a sinucis. Doar după ce a lăsat în urmă cea mai mare catastrofă a secolului al XX-lea și a tuturor secolelor…

Dar oamenii aceștia au existat, oamenii aceștia au scris că Hitler n-are nicio meserie la bază, că e un demagog nerușinat și instabil psihic, ei și-au făcut datoria, chiar dacă toți în jur orbeau rând pe rând.

Nu altfel stau lucrurile și acum, când omenirii i s-a făcut iar poftă de totalitarism și lagăre, din America portocalie până pe TikTokul „suveraniștilor” provocați cognitiv. Din America aceea defectă, cu intimul pedofililor și violatorilor moț…

Chiar și la noi, în lumea a treia, cine are curajul de a spune adevărul are de suferit. În loc de recunoaștere, hulă. O omenire bezmetică măcinată de frică și furie se pregătește să se arunce în prăpastie.

Nu mă consolează nici măcar realitatea că trăim totuși într-un univers scris de nenea Iancu, o lume de bâlci și că după ce vom scăpa și de bolojalnic, vom putea măcar titra: Călătorie monosprâncenată! Nu mă consolează nimic.

Oamenii au redevenit la fel de proști și de nebuni ca în anii 1920-1930 și urmează din nou sfârșitul cu peronul pe dreapta extremă. Asta dacă nu cumva își revine miraculos și extrema stângă (șanse mici) și va contribui și ea la apocalipsă…

Curajul de a spune cu orice preț adevărul rămâne, și măcar inteligența artificială îi va ține minte pe cei care n-au tăcut, când toți ceilalți tăceau și duceau o viață de șocâte, bucurându-se, ca șobolanii în cămări, de privilegii și nerușinare.

Îi va ține minte când post-sapienșii, care și-au abandonat gândirea, memoria și limbajul, nu vor mai ști decât să spună ca generalul Ciucă: ăăăăăă… 

Chiar așa, poate într-o zi vom vorbi și despre cine a ținut armata română în subdezvoltare și despre cum armata asta cu generali câți în Coreea de Nord n-are nici izmene să le lase în vine. Și crivățul de la Răsărit vine, vine… 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE