Drag, adorat popor, halal conducători!

 4 comentarii

Statul român a fost condus, la cel mai înalt nivel, în ultimele decenii, de fel de fel de poame, unul mai ceva ca altul.

Gheorghiu-Dej, care dacă ar fi trăit într-o democrație care să nu fie populară și să aibă în dânsa și OTV, i-ar fi fost client seară de seară. Ceaușescu, o calfă de cizmar, un semianalfabet, viclean și totodată încuiat și criminal.

Iliescu, un intelectual comunist cu față umană, care s-a dedat, nu fără voluptate, celor mai mari orori comise de un șef de stat de la dictator încoace. N-a plătit nici măcar cu o secundă de închisoare pentru morții de la Revoluție și Mineriade. A murit într-un spital de neosecuriști și a fost îngropat cu onorurile cuvenite unui fost șef de stat fără cazier.

Emil Constantinescu, care s-a autodemascat drept impotent în relația cu serviciile, care l-au murat ca pe varză...



Băsescu, el însuși securist, turnătorul Petrov, lins de toată floarea cea vestită a intelectualității din Valahia eternă (domnilor, dumneavoastră nu cunoașteți intelectualul român!, vorba bună a lui Rebreanu). O poamă rară, șprițuia și urca la volan. Iar pe când era primar făcea unele atât de nefăcute încât nici măcar Piedone sau fratele Negoiță n-au ajuns până la performanțele sale de a profita de funcție, hă-hă-hă, așa erau vremurile, doamnă.



Și deloc în ultimul rând acest Iohannis, pe care trebuie să-l alerge statul român (vorba vine stat) să-i schimbe yala la casa luată cu japca. În odiosul sistem comunist (ilegitim și criminal), Iohannis, cu găinăriile lui imobiliare, ar fi înfundat pușcăria.



La românii verzi (nu suntem totuși Franța, măcar că Iohannis nu e un Sarkozy), o să fie îngropat cu salve de tun, după ce a luat o țară parțial democratică și a predat-o pădurii, prădată de securiști, fără justiție, fără apărare în fața Moscovei și fără niciun viitor.



Și în adorabila lor naivitate românii l-au crezut pe Iohannis un Carol I.



Și pe Nicușor Dan un Einstein, un Euclid, un ceva, acolo, doar ca să nu se vadă realitatea că de când a devenit republică România n-a mai ieșit din Caragiale.

Suntem când în O noapte furtunoasă, când în Conu’ Leonida față cu reacțiunea, când în O scrisoare pierdută.



Iar când ajunge să te conducă și Marcel de la Buzău (fără diplomă de Bac găsită) mai nimerești și prin Domnu’ Goe…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    IonB 17.10.2025, 09:28

    Impecabil acest articol! Sarcastic si bine punctat, cu accente caragialesti, cu haz de necaz despre ce avem de prea multe generatii: politicieni și conducători de cacao! Bine, nici cu alegătorii români nu stam mai grozav...

  • Avatar comentarii

    parpalache 17.10.2025, 20:02

    Ai uitat de ambasade?Faimosul Gittenstein iți „spune”ceva?!Sau ambasadorul Franței care la „sfatuit” pe Marian Enache inaintea anularii alegerilor?!Dar multinaționalele?!Dar„șefi de stații”ale unor faimoase„agenții”?!

  • Avatar comentarii

    Moravurinoi 17.10.2025, 23:00

    Opinia mea: oricat ar fi de inutili si unul si altul, lucruri mai bune nu se vor intampla pentru tara asta. Multa vreme. Noi nu suntem educati pentru societate, la noi criteriul de baza este: "sa moara capra vecinului"...si sa traiasca sfantul neam romanesc. Asa popor asa alesi

  • Avatar comentarii

    Mihai111 19.10.2025, 16:05

    Si inca nu a venit catastrofa finala... pana acum a fost parfum... stai sa vezi ca ne baga impostorii astia si in razboi, un razboi care nu este al nostru!! Un razboi impus de stapanii presedintelui ales in turul 4... Sustinem Ucraina, o tara care ocupa in continuare teritorii romanesti: Nordul Bucovinei (Cernăuți), Ținutul Herța, Basarabia de Nord, Sudul Basarabiei (Bugeacul), Insula Șerpilor. Conducatorii statului nu inteleg nimic din misiunea pe care ar trebui sa o aibe. Au distrus economia, au distrus fiinta poporului, au arvunit viitorul cu datorii enorme, au subminat economia... Avem sute de benzinarii unguresti MOL in Romania, majoritatea zborurilor nationale si internationale sunt facute de WizzAir, companie ungureasca... am vandut toate industriile si tratam bolnavii in Austria... Cinci milioane de romania au ales calea pribegiei... Traim o drama nationala... Sa va fie rusine! Veti ramane in istorie ca tradatori de neam!

ALTE ȘTIRI
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
rares-bogdan
11 oct.
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Ultimele știri
11 oct.
Noi dezvăluiri compromițătoare despre ambasadoarea Kimberly Guilfoyle: „Pot să-ți pun lumea la picioare”. Casa Albă analizează posibilitea înlocuirii ei
11 oct.
Card de carburant furat dintr-o mașină de pompieri, folosit de 137 de ori, în Franța. Paguba se ridică la 22.000 de euro
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
11 oct.
Administrația Trump ameninţă că va opri schimbul de informaţii şi livrările de arme către Ucraina, din cauza atacurilor asupra rafinăriilor din Rusia
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
11 oct.
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
elicopter-militar-iar-puma
11 oct.
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
11 oct.
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?