Fericiți cei adormiți

De altfel, niciodată nu mi-a fost mai silă de epoca în care s-a întâmplat să trăiesc. Niciodată nu mi-a fost mai scârbă de animalele cu conexiune la internet, gata să murdărească totul cu nimicul inimilor din care lipsește sufletul și cu nimicul minților din care lipsește gândirea.

Niciodată nu mi-a fost mai lehamite de cei care așteaptă să primească totul fără să ofere nimic.

Absența empatiei, a generozității, a minimei decențe, a unei umanități primare, pe care o cunoșteau și oamenii cavernelor, toate fac să îmi fie tot mai greu să îmi suport pe pământ și umbra.

Și nu e vorba doar despre acești politruci, pentru care țesătura realității s-a destrămat de zeci de ani, dacă au cunoscut vreodată realitatea. Despre fanaticii „reformei” prin înfometare. Și despre tâlharii organizați.

E vorba despre oamenii de rând, de toate vârstele și profesiile, de toate condițiile sociale și orientările ideologice.

Peste tot, aceeași isterie, același neam-prostie, aceeași violență, același primitivism dezlănțuit, același grobianism de grotă, același grotesc ornat cu convingeri decuplate de argument, de logică, de rațiune, de știință și de adevăr. O lume de nebuni cu Wi-Fi.

Îmi e scârbă de presa de tomberon care caută prin rufăria murdară a unor oameni de nimic, în timp ce milioane de oameni exemplari continuă să trăiască greu și neștiuți de nimeni. 

Îmi e scârbă de indiferența speciei om în fața suferințelor de aproape și de departe, din Gaza, din Iran, din Ucraina, din kibbutz-urile din Israel, din Minnesota, de pretutindeni. 

Și îi invidiez cu o invidie albă pe toți cei care n-au mai apucat să vadă golul în care s-a prăbușit omenirea în 2020, pe cei care au apucat să se stingă înainte de pandemia care a eliberat monștrii prostiei omenești, de invazia statului terorist rus, de cunoașterea orgiilor „elitelor” și „liderilor” lumii „libere”. Libere de ce?!

Umanitatea nu mai are repere, „morală” e un cuvânt mort, eticul a sucombat, conștiință mai întâlnești prin romanele din secolul al XIX-lea.

Nu e zi să nu mă consolez cu realitatea că măcar nu mai sunt tânăr, să mai am încă o jumătate de secol înainte în acest infern.

Și nici n-am apucat să mai scriu despre apocalipsa climatică, pe care, cu lăcomia sa fără margini și imbecilitatea sa globală, omul nou nu dă doi bani găuriți…

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE