Când „toți bărbații din viața mea” se mișcă, se ceartă și se împrietenesc într-o carte
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Foarte curând, editura Polirom îmi va lansa pe piață volumul de povestiri „Toți bărbații din viața mea” pe care l-am scris într-un sat din județul Iași, al cărui nume mă încăpățânez în continuare să nu-l numesc, cu sprijinul unei burse Cărturești.
Cuprins:
Profit de bunăvoința și generozitatea redacției „Libertatea” pentru a oferi cititorilor ziarului o povestire. Nu este o manevră de marketing, ci o bucurie: bucuria scrisul pentru autor, bucuria lecturii (sper!) pentru cititori.
19 ani
(proză scurtă)
Când ți‑am trimis invitația pe WhatsApp, am știut că ai s‑o refuzi. De ce mi‑ai mai trimis‑o?, ai să mă întrebi firesc, cu ironie sau chiar dispreț. M‑am împăcat cu gândul că ai s‑o deschizi, măcar de curiozitate, ca să vezi însemnele Casei Regale a României și ai să citeşti cele 11 rânduri ale textului, asta însemnând 190 de cuvinte. E mult, e puţin? E foarte mult pentru tine, care faci parte dintr‑o generaţie ce comunică prin două‑trei cuvinte și câteva emoticoane. Sunt convins că n‑ai reuşit să duci lectura până la capăt. Mi‑ai răspuns după două minute: „nu stiu ce sa zic“. Cu literă mică, fără diacritice, fără punct și ai adăugat o figură din aia gălbejită și plângăreaţă. Ce să‑ți spun! Mare suferinţă pe capul tău că „nu stiu ce sa zic“. Nici măcar n‑ai avut curajul să‑mi răspunzi direct: nu pot, nu vreau, n‑am chef, nu‑mi mai trimite astfel de prostii! Ai răspuns în stilul tău evaziv: „nu stiu ce sa zic“. Ce răspuns idiot! Asta nu înseamnă că ești o idioată. Poate ai vrut să mă menajezi. Da, m‑am enervat, nu pentru că m‑ai refuzat, ci pentru că mi‑ai răspuns în asemenea hal: fără literă mare, fără diacritice și fără punct. M‑a enervat și faptul că nici măcar n‑ai citit invitația, că n‑ai fost curioasă să afli cum am ajuns eu să fiu invitat de Casa Regală a României la Garden Party, cu ocazia sărbătorii naționale a României. Pe 10 Mai! Știi ce se sărbătorește pe 10 Mai? Habar n‑ai, caută pe Google! Măcar să‑mi fi mulţumit că m‑am gândit la tine. Recunosc, am invitat‑o mai întâi pe maică‑ta, verbal, faţă în faţă, hai să mergem!, dar mi‑a răspuns că nu‑i de ea acest eveniment şi că este obosită. Munca a obosit‑o. De mulţi ani îmi refuză invitaţiile la teatru, concerte şi filme pentru că, atunci când a acceptat, a simţit că am minţit‑o, că aş fi mers cu altcineva... Ce tâmpenie! Am știut că maică‑ta va refuza invitaţia la Garden Party. Într‑adevăr, eu știu totul, înainte ca vouă să vi se întâmple ceva. Pentru că am grijă de voi. Întotdeauna am avut grijă de voi, dar asta e altă poveste...
Măcar să‑mi fi răspuns la mișto: ce tare ești, tată! Cum de te‑a invitat Majestatea Sa la Garden Party, un amărât de slujbaş la o revistă de afaceri, care nu‑i în stare să‑i închirieze fiică‑sii o garsonieră, ca să plece de‑acasă, să‑și vadă singură de viaţa ei? Sunt sărac, recunosc, îmi asum sărăcia şi ironiile pe seama sărăciei în care am ajuns. Nu mă pricep să fac afaceri, dar am scris la revista asta despre afacerile altora şi le‑am socotit câţi bani au câştigat. De‑o viaţă scriu, scrie‑mi‑aş numele pe mormânt!
Invitaţia mi‑a picat aşa, ca o lumină printre norii depresiei care s‑au strâns pe cerul vieţii mele. Te‑am invitat ca să‑ţi luminez mai tare cerul tău, dar ai preferat un răspuns safe, sclifosit şi ipocrit: „nu stiu ce sa zic“. Okay, rămâi aşa, în nesiguranţă. Nu te ameninţ, dar am să țin minte când ai să‑mi trimiţi următorul mesaj pe WhatsApp: „poti sa‑mi pui 50 de lei pe card te rog“. Fără literă mare la începutul propoziţiei, fără diacritice, fără virgulă, fără semnul întrebării. Mesajul meu va fi: „Nu știu ce să zic.“ Cu literă mare la începutul propoziţiei, cu diacritice, cu punct. Dinte pentru dinte, fără menajamente. Să‑i ceri bani lu’ maică‑ta, m‑ai secat de bani, angajează‑te la McDonald’s, sunt destule oferte, caută pe Google!
Dar cel mai rău îmi pare că n‑ai dus la capăt lectura invitației. Pentru că nu ești obișnuită să citești. Pentru că nu înțelegi ceea ce citeşti, iartă‑mă că te bănuiesc de analfabetism funcţional! La finalul invitaţiei, pe ultimul rând scrie aşa:
„Domnii, costum de culoare închisă cu cravată. Doamnele, ținută de după‑amiază și pălărie“.
Să‑ți explic: Casa Majestăţii Sale Custodele Coroanei ne‑a indicat cum să venim îmbrăcaţi. Eu am să‑mi trag costumul de nunţi, botezuri şi înmormântări, vechi de 15 ani, dar păstrat foarte bine în şifonier, pantofii vechi tot de 15 ani, dar cu vârfurile îndoite şi uscate, nu se cunosc la mers!, cămaşă albă şi cravată, toate vechi de 15 ani. Nimic demodat, pentru că eu nu sunt un tip demodat. Tot ce este demodat cade impecabil pe mine, pentru că sunt un bărbat fără burtă, ca să ştii! Pe maică‑ta am înţeles‑o, nu mă poate ierta pentru că am fost cu ea, cu mulţi ani în urmă, la un concert la Ateneu, organizat, culmea!, tot de Casa Regală, dar m‑am gândit la altcineva, nu la ea. Nu mă iartă; să rămână aşa, frustrată, înşelată, minţită, deşi mi‑am recunoscut infidelitatea şi i‑am cerut iertare.
Dar tu? Tu de ce n‑ai putea să‑ţi alegi „ţinuta de după‑amiază“ de pe internet, îţi dau bani să‑ţi cumperi ce‑ţi place! Te‑ar putea ajuta şi maică‑ta. Şi cea mai importantă piesă a vestimentaţiei tale pentru eveniment, neam de neamul tău n‑a ajuns la un Garden Party al Casei Regale, va fi pălăria. Numeşte‑o cum vrei : pălăriuţa. Asta ar fi fost marea ta realizare la 19 ani: să‑ţi alegi o pălărie pentru Garden Party‑ul de 10 Mai. Ca să ai ce să le povesteşti copiilor şi nepoţilor. Pălăria ar fi fost dovada maturizării tale: mergi la o instituţie care a scris istoria ţării tale. Pălăria ar fi rămas prima piesă din muzeul tău de om matur. Dar tu nu înţelegi nimic din toate astea. Nimic!
La ora stabilită, am fi coborât amândoi din blocul ăsta de troglodiţi, eu în costumul meu de nunţi, botezuri şi înmormântări, iar tu în ţinuta de după‑amiază, cu o pălărie adorabilă, şic. Tatăl şi fiica. Traşi în poză. Vecinii care s‑ar fi holbat pe ferestre ar fi căzut pe spate! Beţivii care ar fi tras la măsea în parcare, la portbagajele maşinilor, ar fi rămas mască! Ne‑am fi urcat într‑un Uber fără ca eu să fi întors privirea spre maică‑ta, care ne‑ar fi urmărit din balcon, frustrată şi geloasă... N‑aș putea să‑ți povestesc ce‑am fi trăit în acea după-amiază. Pentru că nu vreau să‑ți vând fantezii de doi bani. Deși aș avea tot dreptul din lume, după ce mi‑ai trimis acest răspuns de două parale: „nu stiu ce sa zic“.
Poate că am fi fost amândoi nişte invitaţi stingheri la Garden Party. Eu, un tată stingher, tu, o domnişoară stingheră. Dar ne‑am fi simţit bine în stinghereala noastră: tatăl şi fiica. Dar, până să ajungem să ne trăim stinghereala, sunt sigur că am fi fost martori la intonarea Imnului Regal al României. Pentru că așa începe orice eveniment al Casei Regale a României: intonarea Imnului Regal. O fanfară a Armatei Române l‑ar fi interpretat. Toţi suflătorii şi dirijorul în tunici albe, de gală. Ştii cine a compus muzica? Caută pe Google! Dar versurile cine le‑a scris? Caută!... De aceea te‑am invitat, ca să ascultăm Imnul Regal. Pentru că eu n‑am trăit niciodată această emoţie, niciodată ! Am fost crescut şi educat în cântecele comuniste patriotice, cu Imnul Republicii Socialiste România, cu defilările de pionieri, cu şedinţele de UTC (caută UTC pe Google!), cu şedinţele colectivului oamenilor muncii din fabrică, cu istoria scrisă de comuniştii care mi‑au ascuns existenţa Casei Regale. Și abia acum, la vârsta la care trebuia să ştiu totul despre Casa Regală a României, mă pregătesc să plec la un Garden Party la care să ascult Imnul Regal, mica mea bucurie de tată desuet pe care am vrut s‑o împart cu tine. Pentru că tu, născută în digital, habar n‑ai nici de Casa Regală a României, nici de istoria ţării, te interesează numai gaşca ta de GenZ, măcar dacă veţi trăi vreodată respectul şi admiraţia pentru Casa Regală... Dar să nu te mai plictisesc cu aceste poveţe de om bătrân.
Şi dacă acolo, la Garden Party, ai să cunoști un băiat, poftim, un tânăr! Nu un prinţ. Un tânăr. În costum negru, impecabil, cu pantofii lustruiţi şi zâmbet seducător. De ce să nu luăm în calcul şi această experiență? Ce vis mai minunat decât acesta se poate împlini la un party regal? Sigur că nu compar în niciun fel Garden Party cu Muntele Găina. (Dacă nu ştii ce‑i Muntele Găina, caută pe Google!) Adică invitaţia mea nu ascunde niciun gând că acolo, în grădina regală, ai putea să-ți cunoști viitorul soț. Deși, ca tată, aș fi foarte mulțumit să‑ţi găseşti unul... Aş scăpa de tine mai repede, să te văd la casa ta, să te văd la ce party‑uri te‑ai duce tu cu... prinţul tău. Iartă‑mă, bat câmpii, dar măcar sunt singur pe „câmp“ și recunosc sincer că mi‑e greu să fiu tată de... fată.
Probabil că nu vei realiza niciodată ce înseamnă pentru mine refuzul tău. N‑am știut cum să te invit, cum să te abordez, cum să‑ţi vorbesc, cum să te conving ca să‑ţi aşezi pălăria pe cap şi să urcăm amândoi în Uber. Eu sunt vinovatul. Şi, apăsat de această vinovăție, mă grăbesc să ţi‑o iau înainte ca să‑mi justific greşelile pentru posteritate. Ca lumea să știe că nu eu te‑am traumatizat, neştiind cum să‑ţi vorbesc, că te‑am terorizat cu pisălogeala mea, cu întrebările mele stupide, cu invitaţiile mele penibile, cu morala pe care ţi‑am făcut‑o, nu! Nimic din toate astea! Să mă scuteşti cu aceste reproşuri pe care le pregăteşti pentru viitor! Sigur că şi eu, şi maică‑ta am muncit pentru tine, pentru că asta e legea lăsată de la Dumnezeu: părinţii să muncească pentru copii! Dar, pentru numele lui Dumnezeu, arată‑mi că ești în stare să‑ți asumi o responsabilitate, la 19 ani! Nu să‑ți speli farfuria la chiuvetă după ce mănânci sau să dai cu aspiratorul în camera ta. Asumă‑ți prima responsabilitate din viața ta! Responsabilitate înseamnă curiozitate și implicare. Iar acest binecuvântat Garden Party, unic și irepetabil, ar fi fost o ocazie bună pentru tine de a intra pentru o oră şi jumătate, pentru că atât va dura evenimentul, dacă n‑ai citit cu atenţie invitaţia, într‑o experienţă, într‑o provocare, poftim, provocare!, cum vă place vouă să spuneţi!, într‑o altă lume, una care nu există nici în visurile tale cele mai frumoase.
Să nu uiţi: eu ţi‑am deschis poarta acestei lumi. Eu, tatăl tău! Să nu care cumva să îndrăzneşti să spui, după ce‑am să mor, că am fost un tiran, că te‑am înfricoşat, că te‑am terorizat, că ţi‑am retezat aripile, că te‑am descurajat şi că te‑am forţat să faci lucruri împotriva voinţei tale. Nu admit aceste minciuni! Toţi copiii ajunşi la maturitate care‑şi „dau în gât părinţii”, care, chipurile, i‑au chinuit și i‑au terorizat, pentru că nu le‑au oferit ce și‑au dorit, sunt niște mincinoși.
Am încercat să‑ți ofer o experiență memorabilă: Garden Party. Nu‑i o cafenea, nu‑i un fast‑food, nu‑i un concert. Este Casa Regală. Eu sunt invitatul Majestăţii Sale şi sunt mândru că sunt primul din neamul nostru care este invitat la Casa Regală pe 10 Mai! De aceea m‑am grăbit cu aceste gânduri, ca să‑ţi iau faţa în posteritate, cuvântul meu să fie înscris înaintea cuvântului tău, pentru ca lumea să afle de la mine adevărul. Tatăl care îşi spune adevărul înaintea fiicei sale, care îşi va spune adevărul cândva, dar va fi prea târziu. Adevărul meu va fi crezut, al tău va fi ignorat. Garden Party ar fi fost ultima ocazie să descoperim ce n‑am reuşit în cei 19 ani de când suntem împreună, tatăl și fiica. Poate ar fi fost şansa să rămânem fiecare cu o amintire.
De la o vreme, tu nu simţi, dar eu simt cu putere că numai amintirile îmi mai dau speranţa să trăiesc. Caut să‑mi amintesc şi ce‑mi amintesc arunc în foc pentru ca motorul cu aburi să mă împingă pe linia vieţii. Garden Party ar fi fost unul dintre focurile nestinse ale dragostei mele de tată. Ar fi fost focul ce ar fi luminat sufletul meu care, într‑o zi, numai Dumnezeu ştie, se va înălţa în veşnicie, împins de chinurile suferinţei fizice, de neputinţă, de dureri...
Îmi pare rău, dar trebuie să‑ţi mărturisesc decizia mea: am refuzat invitația Majestății Sale. Singur, la Garden Party, nu voi rămâne cu nicio amintire despre tine. Să nu‑ți pară rău...
eudinnou 20.03.2025, 12:27
si ce crezi ca vei obtine din aceast articol? de ce a ajuns fata ta sa aiba un astfel de comportament? cat de prezent ai fost in viata ei? cat timp ai petrecut cu ea? la ce varsta a primit telefon? cat de multa rabdare ai avut cu ea? de cate ori i-ai spus ca o iubesti? (nu te cunosc, nu o cunosc pe fata ta, si nu este important aici litera mare si altele)