Factura tăcută a accidentelor rutiere: peste 85.000 de zile de spital pe an, sub 10 milioane de lei întorși la spitale

Un cost real, dar invizibil în dezbaterea publică

Despre accidentele rutiere vorbim în două monede: vieți pierdute și prime RCA. Aproape niciodată în facturi de spital. Și totuși, fiecare victimă gravă din trafic intră într-un circuit medical scump – urgență, terapie intensivă, intervenții chirurgicale, protezare, recuperare de lungă durată.

Cifrele nu lasă loc de interpretare. Datele Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), obținute pe codurile internaționale de boală ICD-10 V01-V89 – exact blocul accidentelor de transport terestru -, arată un fenomen constant și masiv. În 2024, în spitalizare continuă, au fost tratați 11.221 de pacienți unici, cu 12.129 de internări și 85.858 de zile de spitalizare. În 2023, cifrele fuseseră chiar mai mari: 11.492 de pacienți și aproape 88.000 de zile de spital. An de an, echivalentul a sute de paturi ocupate permanent doar de victimele traficului.

În spatele cifrelor stau cazuri în care costul unei singure victime depășește cu mult un milion de lei: evaluări traumatologice de peste o sută de puncte, proteze care se schimbă periodic toată viața, ani de kinetoterapie. Pentru o persoană tânără rămasă cu o infirmitate permanentă, factura medicală reală – prezentă și viitoare – atinge frecvent ordinul sutelor de mii de lei.

Regula pe care statul o cunoaște, dar n-o aplică

Aici intervine o regulă de drept ignorată sistematic în practică. Potrivit art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, cheltuielile medicale ocazionate de agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Ele trebuie recuperate de spitale de la cei care răspund pentru producerea prejudiciului.

Mecanismul este, pe hârtie, logic. Spitalul tratează victima, se subrogă în drepturile casei de asigurări și recuperează banii. Când vinovatul are o poliță RCA valabilă, spitalul nu se îndreaptă împotriva victimei, ci direct împotriva asigurătorului – printr-un drept de acțiune directă consacrat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea RCA. Singura situație în care costul rămâne definitiv la fond este aceea a accidentelor cu autor neidentificabil.

Cifrele care nu se întâlnesc

Realitatea financiară spune altceva. Potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), sumele decontate de asigurătorii RCA pentru servicii medicale – direct pacientului sau unității sanitare – au fost de circa 21,3 milioane de lei în 2021, 12,8 milioane în 2022 și 18 milioane în 2023. Iar partea care a ajuns efectiv la spitale a oscilat între 6,7 și 10,4 milioane de lei pe an.

Puneți cele două seturi de date alături. Pe de o parte, peste 85.000 de zile de spitalizare pe an, mii de victime grave. Pe de altă parte, rambursări către spitale care abia trec, în anii buni, de 10 milioane de lei. Cum se împacă sute de mii de zile de îngrijiri cu zece milioane de lei recuperați? Răspunsul scurt: nu se împacă. Recuperarea de la asigurători este vădit subdimensionată față de costul real al tratării victimelor din trafic.

O precizare necesară, ca să nu se confunde sumele. Aceste decontări medicale sunt distincte de despăgubirile mari pentru vătămări corporale și deces stabilite de instanțe – care, tot potrivit ASF, au fost de:

– 505 milioane de lei în 2021;

– 461 de milioane în 2022;

– 283 de milioane în 2023, în covârșitoare măsură daune morale.

Acelea merg către victime și familii. Costul medical propriu-zis – singurul care ar descărca bugetul sănătății – rămâne, în schimb, surprinzător de mic în statistica recuperării.

Falimentele care au mutat povara

Tabloul e complicat de două seisme ale pieței: prăbușirea City Insurance (2021) și a Euroins (2023), cei mai mari doi asigurători RCA din România. După retragerea autorizațiilor, obligațiile de plată au trecut la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care a ajuns în 2024 la plăți record de circa 1,3 miliarde de lei.

Falimentele lovesc exact în veriga care ne interesează: ele rup tocmai punctul de la care spitalele ar fi trebuit să recupereze banii. Când asigurătorul dispare, recuperarea cheltuielilor medicale devine un demers cu rezultat incert, contra unui patrimoniu în lichidare – adică exact genul de situație în care costul rămâne, în fapt, la sistemul public.

2025: limite mai mari, dar aceeași lacună

În același context, Legea nr. 181/2025 a modificat substanțial legislația RCA, transpunând (cu mare întârziere) directiva europeană și exprimând limitele de despăgubire direct în lei: 6.434.740 de lei pentru daune materiale și 31.926.210 lei pentru vătămări corporale și deces, pentru un singur accident. Tot ea a extins obligația de asigurare la trotinetele și bicicletele electrice – o recunoaștere implicită că noile mijloace de mobilitate produc, la rândul lor, victime și costuri medicale.

Limitele mai mari sunt o veste bună pentru victime. Dar nu rezolvă, prin ele însele, problema de fond. Dacă recuperarea costului medical de la asigurători rămâne fragmentată și prost documentată, sume mai mari pe hârtie nu înseamnă automat mai mulți bani întorși la spitale.

Ce ar trebui făcut?

Prima problemă este de transparență. România știe, prin INSP, câți pacienți și câte zile de spital generează accidentele rutiere. Știe, prin ASF, cât decontează asigurătorii. Dar nu există o cifră publică, agregată, despre cât facturează efectiv spitalele pentru aceste cazuri și cât reușesc să recupereze. Fără acea cifră, nu putem spune cât din costul accidentelor a fost, de fapt, transferat tăcut pe umerii sistemului public.

A doua este de mecanism. Recuperarea ar trebui să funcționeze automat și trasabil – pe codurile de boală deja folosite (ICD-10 V01-V89), printr-un circuit standardizat spital-casă de sănătate-asigurător RCA – nu prin litigii individuale, lente și inegale.

Până atunci, factura accidentelor rutiere rămâne una tăcută: plătită de spitale și de bugetul sănătății, recuperată doar parțial de la cei care, prin lege, ar trebui să o suporte.