Când barca a început să ia apă, autoritățile statului sunt obligate să țină societatea pe linia de plutire
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Daniel Sandu, sociolog și cercetător la Institutul European Universitar din Florența, explică pentru cititorii Libertatea cum o pandemie scoate la iveală cele mai importante defecte la nivel de instituții și de societate, dar și de ce câștigarea încrederii cetățenilor de către autorități e cel puțin la fel de importantă ca lupta pe frontul medical pentru combaterea răspândirii noului coronavirus.
Cuprins:
Cel mai important moment în care trebuie să ai o găleată care nu pierde apă este atunci când ești într-o barcă ce se scufundă. Cât timp vremea este bună și barca este în regulă, găleata spartă poate fi ignorată fără riscuri foarte mari. Când apare nevoia, un om cu o găleată spartă va trebui să depună de două ori mai mult efort pentru a goli barca de apă și a o ține la suprafață.
Crizele funcționează în mare parte la fel. Cele puternice, cu răspândire largă, precum această pandemie, au natura de a scoate la iveală cele mai importante defecte structurale ce există într-o societate.
În criză, sub presiunea timpului, cu resurse limitate și ”găleata” spartă, guvernul trebuie să muncească mult mai mult pentru a ține barca pe linia de plutire.
Neîncrederea în moralitatea politicienilor
După problema medicală în sine, cea mai importantă problemă a României și a lumii în aceste clipe este guvernanța. Efectele pandemiei pot fi limitate dacă societatea urmează un plan coordonat de către o autoritate competentă. Din păcate, premizele acestui scenariu în România par în dubiu. Pentru a asculta de autorități, românii ar trebui să aibă încredere în ele. Totuși, spre deosebire de situația din țările vest-europene, încrederea socială în România este extrem de scăzută.
Toate Eurobarometrele recente arată că românii tind să aibă foarte puțină încredere în autorități. Mai puțin de o treime dintre români au încredere că administrația publică își face treaba corespunzător. Alte instituții se confruntă cu cifre și mai slabe.
Neîncrederea este probabil și mai ridicată în situații legate de probleme medicale, mai ales având în vedere antecedentele precum Colectiv sau Hexipharma.
Principala componentă a acestei neîncrederi este și ceea ce a generat protestele anilor trecuți, anume neîncrederea în moralitatea liderilor politici. Discuțiile despre corupția liderilor, abuzurile existente și sentimentul general că liderii politici iau decizii pentru propriul bine mai degrabă decât binele societății, au alimentat acest scepticism față de autorități în general.
În loc să repare această problemă, opozanții s-au concentrat pe a scoate în evidență aceste acuzații de imoralitate și a le asocia pe deplin cu anumiți adversari politici, pentru a câștiga mai multă putere. Ulterior, valul de respingere ce producea înlocuirea liderilor ”corupți moral” aducea o nouă generație de lideri, deseori din alte partide, ce fără excepție erau demolați cu aceleași acuzații de imoralitate.
Acest flux a produs o stare generală de neîncredere ”din oficiu” față de autorități. Și nimeni nu a realizat riscurile, pentru că vremea era încă bună.
Autoritățile trebuie să convingă cetățenii să-i asculte
Peste componenta de moralitate, neîncrederea se bazează și pe ideea că autoritățile sunt incompetente și incapabile să rezolve tehnic problemele cu care se confruntă. Practicile de angajare și promovare pe bază de prietenii și alianțe politice au erodat încrederea că oamenii în poziții de putere sunt capabili să înțeleagă o criză și să ia cele mai bune decizii. Aceste practici au funcționat neîntrerupt în timp, indiferent de lideri.
Mulți lideri chiar s-au folosit de acuzația de politizare pentru a înlocui câte un specialist tehnic ce ridica întrebări sau critici pentru adecvarea pregătirii pentru o criză sau alta. Și nimeni nu a realizat riscurile, pentru că vremea era încă bună.
Într-o situație dramatică precum cea de față, când brusc barca a început să ia apă, autoritățile statului sunt obligate să îndeplinească concomitent două acțiuni pentru a ține societatea pe linia de plutire: să răspundă pandemiei și să convingă populația să asculte.
Oamenii își vor căuta propriile răspunsuri
Chiar și cele mai bune măsuri de sănătate publică ar fi zădărnicite acum dacă populația nu ar fi înduplecată să le urmeze. Problema de neîncredere este alimentată suplimentar de întrebări ce au apărut inevitabil din partea societății civile. Oare numărul scăzut de cazuri se datorează faptului că avem un număr scăzut de testări? Oare măsurile luate au fost excesive sau nu au mers suficient de departe? Oare identificăm toate cazurile care au nevoie de spitalizare?
Pe post de răspunsuri la aceste întrebări autoritățile au limitat și mai mult accesul populației la informații, profitând de starea de urgență și de prerogativele Grupului Strategic de Comunicare. Însă întrebările nu au dispărut, ba chiar nevoia de răspunsuri și ghidare a devenit și mai presantă. În lipsa unor răspunsuri din partea unor instituții oricum nu foarte de încredere, nu este de mirare că oamenii își vor căuta propriile răspunsuri.
Pe acest teren fertil, au început deja să apară mici conspirații, leacuri homeopatice sau strategii improvizate de supraviețuire.
Teste ad-hoc pentru a identifica dacă ai sau nu boala, teorii despre gargara cu apă sărată și oțet, acuzații că virusul ar fi o armă biologică, că se poate trata cu o doză șoc de vitamina C sau încrederea că mersul la biserică mai degrabă vindecă decât să expună la riscuri. Toate sunt idei ce apar pe un fond de neîncredere generală în autorități și multe întrebări.
Mai mult decât conspirații ce pot agrava pandemia, neîncrederea și comportamentul discreționar al autorităților pot face unii oameni să refuze ordinul direct de a intra în carantină. De ce ar face-o dacă se îndoiesc de competența sau motivele celor care le limitează drepturile?
Încrederea în instituții este definită în general ca un lubrifiant al oricărei interacțiuni sociale. Orice relație tinde să funcționeze mai eficient atunci când are loc într-un mediu de încredere socială. Relația actuală dintre autorități și populație este deficitară.
Instituțiile publice sunt găleata cu care încercăm să păstrăm la suprafață barca în care plutim. Ele sunt deja destul de șifonate de ani lungi în care am cultivat neîncrederea.
Felul în care această criză este administrată va determina probabil ce vor crede românii despre competența instituțiilor în anii ce urmează. În această luptă, însă, autoritățile nu numai că operează cu o găleată găurită, dar parcă își leagă și o mână la spate prin felul intransigent în care se comportă.
Pandemia de SARS-CoV-2 riscă să producă foarte multe victime în România. Una dintre aceste victime ar putea să fie tocmai încrederea populației că trăiește într-o democrație, unde autoritățile sunt capabile să rezolve probleme și interesate de binele larg al cetățenilor.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
