Dacă trage în tine un clovn, să știi că tot mori. Războiul mondial tabloidal
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Atacul american asupra Venezuelei ne arată ce înseamnă politica Trump. Nu e retragere suveranistă între granițe, ci o serie de atacuri haotice care să prevină pierderea influenței în zonele de interes maxim. Intervenționismul american ia o față grotesc tabloidală, care va produce din ce în ce mai multe victime.
Conferința de presă susținută de Trump și de ai săi a fost un spectacol oribil de afișare a forței din partea unor neni cu puține idei și multe arme. Și, mai ales, printr-un limbaj obscen al puterii. Când o forță nucleară precum SUA nu mai are grijă la cuvinte, atunci abia e semnalul începerii haosului distrugător. Căci ce altceva au fost afirmații despre cum s-au uitat la intervenție ca la un show TV sau că vor lua petrolul direct sau că americanul e prin excelență elită militară nu altceva? Venezuela nici nu va fi ușor de capturat, e o țară imensă, care va semăna cu o gaură neagră periculoasă și pentru Columbia sau Brazilia, nu vei putea s-o iei sub braț cu tot cu gaze și petrol precum pretinde Trump. Avem un clovn cu arme reale în mâini, iar glonțul unui clovn te omoară la fel de bine.
Trump nu face ceva ce nu s-a mai văzut. Intervenționismul american în America Latină e notoriu. A fost totdeauna un teritoriu unde SUA au intervenit în cel mai brutal mod. Însă a existat întotdeauna narațiunea „pieței libere și a statului de drept”. Nu că asta ar fi făcut mai puțin cinice intervențiile. Însă acest discurs de agresor tip Trump contează, deschide de fapt piața agresiunilor în numele siguranței naționale. După ce pui embargou și distrugi Venezuela, te miri că ăștia aleargă disperați către China sau Rusia, iar apoi îi pedepsești că amenință SUA prin alianțe de acest tip. Asta s-a întâmplat pe scurt în ultimele două-trei decenii.
Cinism
În 1973 Kissinger declara senin că nu putea să-l lase pe Allende președinte în Chile doar pentru că „un popor este iresponsabil și alege marxiști”. Cinismul american nu s-a născut deci cu Trump. Ce e nou la Trump e că trăiește într-o lume în care SUA se pregătesc să fie doar șef autoritar peste o bucată de glob și să intre în conflict deschis cu alte părți de glob.
SUA au tot intervenit anul trecut în alegerile din America Latină. Ce altceva a fost șantajarea Argentinei că, dacă nu-l aleg pe Milei, le taie ratinguri și posibilitățile de împrumut? America Latina e acum plină de conservatori extremiști, toți gata să-l ajute pe Trump. Iar acolo unde mai e câte unul mai la stânga (vezi Columbia) e evident că-l va lovi armata „antidroguri” într-o formă sau alta.
Ar fi bine să mai înțelegem ceva. Maduro, președintele Venezuelei, intrase de ceva timp în etapă autoritarist-militaristă, avea mulți inamici din tabăra chavistă, o întreagă pătură de activiști socialiști din fostele forțe ale lui Chavez s-au întors împotriva unor măsuri dure de privatizare și liberalizare. Venezuela, cu un Maduro fără idei, aflată în disperare și izolare economică, era un teren al inegalităților și împărțirii puterii către privați cu o centralizare militară puternică. Maduro a încurajat privatizări, n-a găsit soluții pentru servicii publice, și-a făcut o camarilă care să-i apere pielea (vânată la modul real de americani). Maduro a câștigat în 2025 alegeri nerecunoscute nici de apropiați ai Venezuelei, ar fi trebuit să înceapă noul mandat pe 10 ianuarie. E foarte probabil ca SUA să fi profitat de o cădere inevitabilă a lui Maduro, doar ca să-și impună oamenii. E foarte probabil ca Maduro să fi fost aruncat din brațe chiar de aparatul militar construit de el. Nu va fi ușor precum îi pare lui Trump să impună o marionetă pro-Washington, tocmai pentru că adevăratele forțe politice anti-Maduro nu sunt ăia care iau Nobelul sau diverși extremiști de dreapta iubiți la Washington, sunt tot din vechea tabără chavistă.
Există mai rău decât rău? Întotdeauna
În Irak era un dictator rău. A fost eliminat. S-a putut și mai rău? Sigur că da, mult mai rău. În Libia era unul, Gaddafi, care a fost iubit de Occident până n-a mai fost iubit. Se putea mai rău decât cu el? Sigur, uită-te la Libia de azi, mă rog, dacă mai poți s-o numești „Libia”, fiind un conglomerat de teritorii și de morminte. S-a „eliberat” Afganistanul apoi. A venit rândul Venezuelei să fie „salvată”. S-a furat președintele și toți iresponsabilii exultă, ignorând scenariul previzibil ca în Venezuela viața cetățenilor să devină și mai rea decât era, ignorând și situația grotescă în care o superputere ia decizii în numele unui popor. Cu pretexte chiar mai stupide decât cu „arme de distrugere în masă”, cum a fost în cazul Irakului, de data asta spunându-se că se distrug carteluri de droguri. Bine că nu s-a urmărit rețeaua mondială de artificii și pocnitori.
În aceste condiții, ne aducem aminte că suntem nimeni, că n-avem nimic de spus global, că suntem aliați cu bully-ul global Trump. Dacă în curtea școlii, un bully îl bate pe un neajutorat, atunci există ceva mai scârbos decât actul în sine: sunt ăia de pe margine care își dau coate și umilesc suplimentar victima. Iar aici suntem experți. Au sărit imediat și la noi „experții”, tot felul de acoperiți, descoperiți, ONG-iști care par divizii ale serviciilor de propagandă secrete, politicieni-moluscă să jubileze că a fost răpit „comunistul”, fără pic de analiză a urmărilor și fără pic de rușine că suntem aliați totuși cu un Trump care a făcut o chestie care l-ar fi făcut și pe bully-ul Putin să roșească.
Liderii europeni au reacționat „prudent”. Ai noștri au jubilat, vezi Oana Țoiu. Nicușor Dan a tăcut o vreme și ar trebui să-i ia mai mulți exemplul. În astfel de situații, taci. Dar la noi e mare bătălie pe pupat mâna lui Trump. Fabuloasă a fost ieșirea senatorului Cristian Ghinea care jubila că alde George Simion sau Ponta nu se „mai pot mufa la bucile” lui Trump - am citat din europenistul lui pește, de fapt cunoscut samsar de comisioane pe proiecte europene. Are dreptate, „bucile” lui Trump ar putea rămâne libere pentru userismul de pripas.
Politica de pirat
Cristophe Ventura, într-unul din materialele sale excelente despre America Latină, îl numește pe Trump „piratul din Caraibe”. Este șeful unui stat hegemon care se pretinde acum un fel de haiduc. Răpirea președintelui Venezuelei și a soției sale face parte din acest scenariu tabloidal global. Lumea chiar ia fața lui Trump. Toți se visează pirați, pirații nu acționează în numele unor principii, ci după toane și oportunități. Doar că unii au bombe atomice, alții au doar pagini pe TikTok și Instagram.
În România, după 2026, nu știu cine va mai rămâne netrumpist. Toată țara se îndreaptă către o isterie sinucigașă de preamărire a noii reașezări geopolitice, cu reîmpărțiri pe zone de influență. Exact ca în scena celebră cu miliardarii Bezos, Musk, Zuckerberg sau Gates venerându-l la o masă pe Trump, și în România că ești afacerist sau politician, toată lumea a împrumutat limbajul obscen pro-interes, individualist, suveranisto-vreau-bani-de-la-stat. Se pregătesc mese festive patriotic-capitaliste, varianta cumetrie autohtonă. Și da, Trump e mitropolitul lor.
