Eroul enervant al mileniului III: miliardarul. „Dacă nu eram atât de bogat, aș fi putut fi un om extraordinar”

Când eram adolescent, idolii erau staruri din film, din muzică etc. Acum starurile de prim rang sunt mai curând Zuckerberg, Gates, Musk sau Kardashian, în esență oameni care își prezintă afacerile în diverse modalități. Au fost epoci când politicienii au dominat imaginația publică, generali, dictatori etc. Noi suntem o epocă a miliardarilor, de carton sau doar indecent de bogați.

„Cetățeanul Kane”, filmul lui Orson Welles din 1941, încă apare în multe topuri drept cel mai mare film din toate timpurile. De ce oare?

Specialiștii în film se vor supăra, dar eu văd în „Citizen Kane” mai mult decât inovație tehnică, geniu, un moment istoric în care un artist se ia de un mogul. Sunt rare momentele astea. Noi toți, ca artiștii, nu prea avem acces la bogăție, așa că o reprezentăm superficial, nu prea înțelegem cu ce se mănâncă. De aceea nici nu avem vreo moștenire solidă a lui Welles, nu poți da din 1941 până acum o listă de 20 de filme despre bogătani și bogătance care să se compare în tupeu și realizare artistică.

Miliardarii „tabloid” și cei cu ambiții politice

Sunt două mari tulpini de reprezentare a bogătanilor. Noi o știm mai bine pe cea tabloidă. Că e Becali, că e băiatul #șîeu din Suceava care pozează cum muncește el în jacuzzi, asta e partea de flecăreală și umflare în pene. Modele supreme sunt reality-show-urile cu bogați care au produs și mai multă bogăție, cel cu familia Kardashian fiind doar un episod.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

În partea tabloidală, bogătanul își plătește singur imaginea. Sigur că iese prost, dar tocmai această prostie și acest narcisism sărac cu duhul cuceresc masele.

Mesajul profund transmis e că banii îți permit acest miracol, să fii concomitent mediocritatea absolută și un om fără griji. Numai că e o imagine profund falsă. E o regie, proastă cum o fi, dar e o regie. În fond, și personajul lui Welles se autoprezenta în societate ca un colecționar excentric, ca un soi de Dracula în variantă oligarhic-capitalistă.

Cealaltă mare tulpină e a afaceristului care are și ambiții de politician, care vrea să propună imaginea unui lider global responsabil, care eventual salvează lumea. Aici se înscriu și un Elon Musk, și un Bill Gates și, după ce a anunțat că și-a dat demisia din conducerea Amazon, tot aici va apărea și Jeff Bezos.

Adevărata dorință de putere începe, vorba aia, când te apuci de binefaceri, nu cât timp ai strâns banii prin exploatare intensivă, cazul lui Bezos, sau prin monopol nesimțit, cazul Gates, sau prin presiuni pe fonduri publice, cazul Musk.

Cel mai bun candidat de azi la titlul de „Kane”

O fi Zuckerberg? Despre el s-a făcut deja un film, excelent: „Rețeaua de socializare” (2010). David Fincher, regizorul, a încercat să prindă cu finețe ceva din gândirea violentă de business a unui geek. I-a ieșit în parte. Dar filmul nu are forță politică, are doar forță artistică.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Un personaj excelent ar fi Bezos, de la Amazon, dar cred că el e abia la începutul influențării sferei publice, mai avem de descoperit. 

Există niște Kane ceva mai discreți și prin China, care ar merita ceva portrete, și nu mă refer doar la Jack Ma, de la Alibaba. Există și prin Europa mai curând familii de decodat artistic, Germania, Franța sigur ar putea produce câteva personaje de top.

Însă ideea lui Mankiewicz și Welles a fost să topească mai mulți bogătani într-unul. Problemele mari le-a avut cu William Hearst, unul dintre oligarhii care i l-au inspirat pe Kane.

Ce uită mai des adulatorii lui Welles să spună e că, totuși, tupeul artistului a venit și cu un val politic popular, de după criza din 30, împotriva baronilor și mogulilor care au dus și la un New Deal, ba chiar și la prietenia și lucrul împreună al lui Welles cu președintele SUA, Roosevelt.

Suntem din nou într-un moment în care capitalul a primit fotografii de profil. În anii din urmă era ceva mai discret, anonim chiar. Acum, după ce s-au accelerat profiturile și inegalitățile, capitalul are ba față de Bill Gates, ba de Trump, ba de Bezos. Iar asta e derutant.

Un artist mare precum Welles nu a ridiculizat un personaj precum Kane. Dimpotrivă, a spus cel mai deranjant lucru popular despre astfel de personaje: sunt doar niște pioni, oricât de importanți se simt. Azi, miliardarii sunt țintele ironiei sau adulației, dar e foarte slabă critica sistemului care îi produce. De parcă ar putea exista „miliardar bun”. De parcă oricare dintre noi am fi mai breji având o avere cât PIB-ul unei țări medii.  

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Kane avea ambiții politice și mediatice, pretindea că e progresist, știa să-și lovească cel mai bine apropiații. Nu e mult diferit de retorica dinspre Google sau Zuckerberg azi. În timp ce se laudă că predică numai binele, Google sau Facebook cenzurează la greu economic inițiative independente sau pur și simplu promovează fix ce spun că incriminează: jeg conspiraționist, bârfă, amenințare. 

Toată această perioadă, 2000-2020, în care am avut două crize economice, și o ascensiune a inegalităților, dimpreună cu creșterea averilor, merită o personificare, merită un personaj, așa cum a fost inventat de un clovn din societatea înaltă americană, scenaristul Mankiewicz, cel care a cosemnat scenariul la „Citizen Kane” (îi puteți vedea povestea recent ecranizată de David Fincher, în „Mank”, 2020).

Un Kane de România?

„Dacă nu eram atât de bogat, aș fi putut fi un om extraordinar”, spune Kane. Problema cu scenariștii și scriitorii care au mai încercat pe la noi să portretizeze puterea și bogăția e că le fac caricatural, fără profunzime. Trebuie delicatețe când vrei să aduci la viață un compus de Borcea, Becali, Țiriac, frații Pavăl, Cristescu, Teszari etc. Poate nu pot fi chiar toți reuniți.

Nu ăia care dau din gură pentru că au furat împreună cu armata (vezi Becali) sunt relevanți. Dar sunt foarte relevante personaje mai discrete, cu imensă putere în anumite etape, care chiar ar merita atenție artistică.

Zoltan Teszari, proprietarul RCS, Digi24 etc., e un megapersonaj, e noul Voiculescu, fără datul în stambă, isteria securistic-tabloidă a celui bătrân. E ca diferența dintre Rupert Murdoch și generațiile mai noi, de moguli-tehnocrați.

Un cetățean Kane român ar fi o combinație de chiote, țipete și tabloid cu secretomanie și putere semnificativă din umbră. Singurele personaje memorabile de bogătani au fost inventate de Petru Dumitriu, acum vreo 70 de ani, în acele pagini răutăcioase din „Cronică de familie”, pline de venin și talent.

Însă cetățenii Kane de ieri și de azi au rămas fie foarte discreți, fie prea zgomotoși, departe de o înțelegere ceva mai adâncă a ceea ce reprezintă ei. 

Schematic, Becali reprezintă bișniță, Țiriac reprezintă întoarcerea marelui capital în perioada de rapt a anilor 90, dar și setea imobiliară, Teszari reprezintă afacerile monopoliste prin cablu ale anilor 2000, frații Pavăl reprezintă prima clonare națională a retailului multinațional. Și ne tot putem juca cu etichete.

Avem personaje, ne trebuie filme și literatură

Va fi greu să descoperim un talent de dimensiunea lui Welles. Dar și mai greu va fi să descoperim susținere politică – mai greu decât susținerea financiară pentru așa ceva (filmul lui „Kane” a fost un dezastru financiar). Pentru că spațiul nostru public pare să semene cu prima trupă de ziariști ai lui Kane cel tânăr. După ce își cumpărase o redacție falimentară, Kane angajează toată trupa ziarului tabloid rival.

Un prieten de-al său spune că ăștia sunt cei mai buni mercenari de pe piață, se vor plia pe cerințele patronului. La care i se răspunde foarte inteligent: nu cumva și patronul să învețe prea bine meșteșugurile angajaților de lux. 

Scena mi-a amintit de acei ani în care Sebastian Ghiță, un Kane de SRI, subdivizia Ploiești, a ajuns la România TV, unde a dat peste unii șefi de redacție cu un potențial de vândut gogoși mult mai mare decât avea patronul nevoie.

Ghiță a intrat în media un securist-businessman cu tupeu și a ieșit din media un bogătan-naționalist care filma seriale de selfie. Avem personaje, nu ne putem plânge. Ne mai trebuie niște filme și literatură care să le dea un aer nemuritor.

Concluzia lui Scorsese

Vorbind despre Kane, Martin Scorsese a zis cândva o chestie înțeleaptă, și anume că nu înțelegi nimic din personaj, că e opac. Iar asta nu din cauza acelui misterios cuvânt „Rosebud”, ci din simplul motiv că acești oameni sunt și ei prinși într-un sistem pentru care poate or fi mai dotați temperamental sau cu mai mult noroc, dar prin care pot trece și fără să înțeleagă mare lucru.

Marele mister al fascinației pentru bogați e că, cu cât îi privești mai mult, cu atât înțelegi mai puțin din sistemul capitalist care îi produce. Welles e o excepție, iar excepționalul are această bază: că bogăția și puterea unor astfel de oligarhi au mai mult un efect „Kardashian”, glamuros asupra noastră, e mai mult partea hipnotică, cinematografică, e latura „Gatsby” a puterii. Efectul ăsta hipnotic nu poate fi întrerupt decât colectiv, pentru că tot colectiv consumăm aceste personaje halucinogene fără să ne mai săturăm de ele.

Urmărește-ne pe Google News