Cetățenii din Israel - sub teroarea unui posibil atac iranian
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Încep cu o precizare: așa cum, în Iran, nu lunea, ci sâmbăta este prima zi de lucru a săptămânii (vinerea fiind zi de rugăciune și de odihnă), în Israel prima zi de lucru, după Shabbat, e duminica.
Ședința Cabinetului de Securitate de la Ierusalim, condusă de premierul Netanyahu, s-a desfășurat duminică seara într-o atmosferă tensionată. Tema: eventualitatea deschiderii punctului de trecere a frontierei de la Rafah (între Fâșia Gaza și Egipt), în legătură cu care oficiali ai nou-înființatului Consiliu al Păcii au promis că se va deschide în cursul săptămânii curente. Concluzia ședinței: trecerea se va deschide doar după ce trupul neînsuflețit al ultimului ostatic, sergentul Ran Gvili, va fi returnat Israelului - nu se știe când. Concluzia convenea premierului, pentru care deschiderea Rafah prezintă riscul ruperii coaliției. Numai că, în cursul zilei de ieri, Tzahal (Armata israeliană) a identificat și recuperat trupul neînsuflețit. Despre tonurile acute pe care le va căpăta criza din coaliția guvernamentală și ce pretexte va inventa Netanyahu ca să amâne deschiderea punctului de frontieră, voi avea prilejul să relatez curând.
Pentru cetățenii Israelului, prioritatea, una majoră, este cu totul alta. Una căreia nimeni nu îi poate oferi deocamdată un răspuns: dacă și când va ataca Trump Iranul, dacă și când va răspunde regimul de la Tehran atacând Israelul.
Protestele continuă în Iran și este dificil de imaginat că, așa cum afirmase liderul de la Casa Albă, regimul a oprit vreo clipă represaliile sângeroase. Dimpotrivă! Mai mult - cum a făcut-o de fiecare dată când poporul s-a ridicat să îl înlăture de la putere - regimul ayatollahilor amenință și forțele care, din exterior, ar putea veni „în sprijinul” protestatarilor. Cum ar putea să-i „sprijine”, cum și-ar putea alege țintele și cum ar putea evita contrariul - ca iranienii să se unească „sub steag” - numai Magicianul din Biroul Oval știe. Conform relatării din Wall Street Journal, a cerut un plan pentru o „victorie clară” Pentagonului și CENTCOM (Comandamentul Centrul responsabil cu apărarea intereselor SUA în Orientul Mijlociu - inclusiv Egiptul -, Asia Centrală și părți ale Asiei de Sud). Sunt masate în zonă importante forțe navale și aeriene americane ce așteaptă doar un semnal. „Victorie clară” rămâne o metaforă trumpiană, atât pentru generalul Brad Cooper, comandantul CENTCOM, cât și pentru generalul Eyal Zamir, șeful Statului Major al Armatei israeliene. Până când vor primi ordine precise, cei doi se află, conform cotidianului israelian Yedioth Ahronoth, în situația definită drept „«discuție strategică de contingență», ale cărei detalii urmează să fie finalizate ulterior”.
Donald J. Trump ține în continuare Iranul sub amenințări… ambigue. Pentagonul are deja o așa-numită „bancă” de ținte în Iran. Lista începe cu liderul suprem, Ayatollahul Khamenei. De anticipat că acesta (cum s-a întâmplat în iunie, în Războiul de 12 zile), este deja bine pitit. Dificil de presupus că, așa cum probabil își închipuie Peter Hagseth, Secretarul de Stat al Războiului, asasinarea lui Khamenei ar crea panică în rândul puterii de la Tehran și ar pune-o pe goană… Următoarele ținte sunt lideri ai structurilor de represiune, cărora alții abia așteaptă să le ia locul. Posibile ținte ar fi și sediile puterii, pe care oricând, în cinismul său criminal, regimul le poate „proteja” cu lanțuri vii, umane.
În concluzie, pentru cineva care cunoaște cât de cât Iranul, împrejurimile sale și împrejurările actuale este de necrezut că s-ar încumeta cineva să atace Republica Islamică tocmai acum, când poporul iranian are determinarea de a intra în istorie mândru că răstoarnă singur regimul și singur își croiește un nou drum.
