Mercurialul libertății de expresie: ce vrea Orban cu banii dați presei, de ce Iohannis n-a acordat un interviu fără PR în 5 ani și cum au fost concediați doi jurnaliști chiar ieri
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Costi Rogozanu este critic literar și unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români. De astăzi, îi puteți găsi opiniile aici, iar prima este despre o temă în general ocultată: cum cumpără guvernele, administrațiile locale și, în general, politicienii sau corporațiile presa. ”Debutez la Libertatea, ieri a fost Ziua Libertății Presei, Guvernul subvenționează mass-media, numai prilejuri pentru bilanț. Să vedem în ce hal mai e industria”
Cuprins:
- Cum joacă televiziunile la toate capetele
- Analiștii au apărat corporațiile
- Unii dintre editorialiști s-au transformat în propagandiști advertorialiști
- COVID-19 ne arată cât de puțin am investit în instituțiile statului
- Fondurile partidelor au cumpărat presa
- Libertate de expresie nu înseamnă să ai toate expresiile cumpărate
- Acuzațiile Sorinei Matei
- Președintele Iohannis n-a dat în 5 ani nici un interviu nearanjat ca PR
- Când sunteți nemulțumiți de presă, gândiți-vă cât vă afectează asta pe voi
Acum 20 de ani, în presă era despre pro și contra Năstase. Acum 10 ani, presa era împărțită între moguli și Băsescu cu ale sale instituții de forță. Mi se pare că am intrat de vreun an în epoca teleshopping, se vând de toate, saltele, unguente anticancer și antihemoroizi, politicieni, care cum plătește.
Cum joacă televiziunile la toate capetele
La sfârșitul anilor 2000, problema în presă era polarizarea, unii cu mogulii privați, ceilalți cu mogulul de stat, Băsescu.
Era din plin libertate de expresie: libertatea de expresie a patronilor, cu momente de un penibil deosebit și cu momente grele pentru cine a vrut să-și vadă de treaba de ziarist.
În ultima vreme, problema s-a modificat: avem un teleshopping politic în care o televiziune poate să joace roluri diferite de la o oră la alta în funcție de comenzile patronului, șefilor, cumpărătorilor de publicitate etc.
E, cum se spune atunci când mizezi pe toate taberele, un joc la toate capetele.
Google și Facebook au rupt oricum vechile lanțuri de producție de știri, au slăbit industria, au liberalizat informația până când au făcut-o distracție sau, de cele mai multe ori, o simplă iritație – citești un titlu, te scarpini nervos și treci mai departe.
Mogulii digitali ai planetei au încurajat nu doar metode primitive cu stimuli rudimentari de atras public, mai nou încurajează și lupta cu ”fake news-ul”, o comedie sinistră pentru că lupta pentru acuratețe nu poate fi dusă de niște privați netransparenți, oricât de mari și frumoși ar fi ei, e o luptă publică.
Analiștii au apărat corporațiile
Revoluția tehnologică a venit și cu libertăți la pachet. Dacă s-a întâmplat ceva bun în presă este tocmai ușurătatea insider-ului de a da informații, este calea liberă pentru jurnalism independent, avem și în România exemple bune.
Dar a mai venit cu o urgie suplimentară: advertorialul. Celebra ”publicitate fără P” de pe vremuri a devenit azi lege.
Iar din advertorial au crescut mutații politice și ideologice și mai grave. Alea care ne aduc la exasperare în momente de criză.
Despre criza financiară de acum 10 ani, de exemplu, dacă urmașii noștri vor lua la mână arhivele (și o vor face), vor constata că 90% din presă apăra băncile, marile businessuri oricum subtaxate în România.
Analiști percepuți ”quality” n-au avut grețuri în a apăra companii de energie, companii de pensii din pilonul 2, mă rog, orice era cu banul gros, chestie care, și dacă nu le aducea bani direct, le aducea statut și contracte frumoase.
Unii dintre editorialiști s-au transformat în propagandiști advertorialiști
În numele ”UE”, în numele unor lupte fictive cu ruși, chinezi și marțieni, acești propagandiști advertorialiști au subminat orice încercare de a le spune că nu poți avea servicii publice ca în Franța fără taxare cât de cât.
Abia azi, în plină criză COVID, aflăm că, sub pretextul ”statului gras”, din DSP-uri s-au concediat 1.000 de oameni, pe care am fost siliți să-i angajăm la loc.
Am reușit să distorsionăm într-atât opinia publică încât unii au ieșit în stradă acum câțiva ani să apere multinaționalele de taxe (bune, proaste cum le-or fi făcut PSD, asta era altă poveste – atunci se apăra ideea de taxe mici pentru venituri enorme!).
Și iată-ne acum cu un sistem de sănătate franjuri și cu un stat care a investit doar în puterea de a ne da amenzi și de a ne supraveghea.
COVID-19 ne arată cât de puțin am investit în instituțiile statului
Adevărul e că merge: scoate Vela bani pentru stat mai ceva decât ANAF-u‘. Numai că-i scoate tot de la sărăcani, mai ales. Iar contractele aiurea (suprapreț pe măști, hoteluri, dezinfectanți) cu camarilele de afaceri locale sau naționale duduie și ele – că doar ce e mai frumos decât capitalism cu profit privat și pierderi naționalizate.
Mai ales când tu, ca stat, îți subminezi, prin subfinanțare, instituțiile. Iar în cazul unei crize, fie ea sanitară sau economică, în statele puternice se văd ceea ce doi profesori universitari arătau pentru The Guardian: ”Valorile, instituţiile şi practicile care în situaţiile obişnuite sunt parţial ascunse de trendurile globale vin acum mult mai în faţă, dovedindu-se un soi de stânci puternice în faţa furtunii”.
Noi aproape că ne-am decapitat instituțiile.
Fondurile partidelor au cumpărat presa
În fine, acum câțiva ani s-au mărit mult bugetele electorale pentru partidele parlamentare. Era o veste bună.
Decât să ai partide cumpărate la kil de grupuri de interese mai bine le dăm politicienilor bani publici mulți, dar să răspundă doar în fața noastră.
Nu s-a întâmplat așa. Au luat banii și au inundat cu ei presa, BEC controlează actele, dar cheltuielile pe presă și pe consultanța politică rămân mai netransparente decât pe Facebook și pe Google (unde ăștia măcar se prefac că sunt interesați de transparență).
La astea se adaugă și cheltuielile autorităților locale și centrale, multe instituții de presă ajungând simpli difuzori de mică publicitate și înjurătură la comandă.
Efectul însă e unul de teleshopping.
Adică acela care apare la televizor trebuie să facă și coregrafie, să vândă produsul, să-l înfășoare în ambalaj de presă. Nu e ceva nou, dar e mult mai agresiv.
Libertate de expresie nu înseamnă să ai toate expresiile cumpărate
Așa ajung să se întețească vânzările de locuri de invitat în studiouri.
Și mai ales așa ajungi ca în unele televiziuni să ai de la o oră la alta și opinii care se bat cap în cap. La 14 se înjură PSD, la 15 se pupă PSD, la 16 se înjură Guvernul etc. Este fix caricatura unei piețe complet libere de expresie, nu? Ai toate opiniile exprimate, numai că mai toate sunt cumpărate.
Trebuie rapid rezolvată transparența cumpărăturilor de presă pe care le fac politicienii. Bani sunt cu nemiluita. Doar COVID a mai temperat avântul primarilor de a lua cu asalt știrile.
Chiar și așa au făcut-o, Firea dă reprezentații penibile la mai toate televiziunile și mai peste tot este protejată în direct raport cu cât cheltuie pe publicitate (pe față sau mai puțin transparent).
Alți primari își produc singuri filmulețe publicitare și le livrează gata făcute buletinelor de știri.
Am văzut interviuri-advertoriale cu pesediști și în redacții unde se presupune că antipesedismul este a doua natură. Așa cum am văzut mângâieri pe cap pentru putere executate la televiziuni antiguvernamentale.
Acuzațiile Sorinei Matei
Guvernul a anunțat 40 de milioane de euro pentru presă. Sunt buni.
Era nevoie de acest ajutor, ca în multe alte businessuri. Dar Guvernul va acționa fix cum face și la nivel de partid. Va cere, cere deja, teleshopping politic în schimb.
Acuzațiile de ieri ale Sorinei Matei, dacă sunt adevărate, sunt foarte grave. Ea spune că ar exista o legătură între fonduri de la Guvern pentru televiziunea la care lucra și scoaterea emisiunii de pe post (aici nu comentez calitatea jurnalistului – pot înțelege rolul lui esențial și dacă nu-mi place deloc).
E normal să bănuim că deținătorii puterii vor cere respectarea unor agende în schimbul acestor bani. Și problema e când la putere vin idei foarte proaste: să faci campanii de presă cu bătut de romi nedisciplinați, de exemplu; sau să aperi un președinte care urlă că se fură Ardealul. Astfel de campanii obscurizează întrebări mai simple și mai dure: cum mă duc la muncă?; unde mă mai angajez?; din ce o să trăiesc?
Președintele Iohannis n-a dat în 5 ani nici un interviu nearanjat ca PR
Din păcate, sunt ”ziariști” care au deja reflex saltul în preamărirea ”clientului” – cum să dau în mâna care mă hrănește? Simplu, mâna care te hrănește ar trebui să-ți aparțină, totuși.
Banii ar fi trebuit orientați mai mult direct către cetățeni. E valabil și pentru presă. Banii ar fi trebuit orientați către ziariști care să ia o gură de oxigen în redacții irespirabile, care să spună combinatorilor de știri: bă, nu fac asta, mi-a cumpărat guvernul niște independență.
Sau, poate, de ăștia 40 de milioane de euro pentru presă ne dă Klaus Iohannis un interviu? Măcar acum, după 5 ani de fugit de chestionare directă, după 5 ani în care și-a aranjat fake-debate-uri și conferințe de presă de unde dirijează răspunsuri cum dorește el?
Pe 3 mai a fost ziua libertății de expresie. Însă Klaus Iohannis ne-a arătat deja în ce hal am ajuns: presa nu poate organiza un boicot, o formă de protest, nu din solidaritate (de la aia mi-am luat gândul), ci din interes inclusiv comercial: este rolul nostru de a presa puterea (și de aia ne plătește publicul bani), în cazul ăsta de a-l determina pe președinte să iasă din hrubă și să răspundă la întrebări într-un studio, după reguli jurnalistice, nu după reguli de PR și protocol.
Când sunteți nemulțumiți de presă, gândiți-vă cât vă afectează asta pe voi
În fine, dacă ați ajuns cu cititul până aici, mulți veți fi dat din cap și vă veți fi spus ”știam eu că sunt toți cumpărați”.
Nu sunt ”toți cumpărați”, rețineți asta. Și mai faceți ceva: întrebați-vă dacă la locul vostru de muncă situația e mai brează, dacă nu cumva sunteți puși zilnic să faceți lucruri aiurea și nu aveți nicio posibilitate de replică.
Presa e doar oglinda unei societăți. Suntem la fel de liberi pe cât sunt cititorii noștri de liberi.
Unii se simt liberi în viața tip teleshopping, fac o scenetă și iau banul, cu veșnicul text pe buze: ce mă interesează, am copii, câini, pisici, părinți acasă.
Însă eu vă amintesc doar atât: că la începutul crizei COVID, guvenul și-a anunțat clar aliații prin suspendarea controalelor de muncă. Iar aliații nu sunt cetățenii angajați.
Da, scrie în decretul publicat pe 16 martie de Președinție, la articolul 34, că patronul poate face ce vrea din voi, se suspendă controalele Inspecției Muncii și de aici, Dumnezeu cu mila, treaba ta dacă ai patron întreg la minți sau vreun descreierat.
Așa că nu priviți de sus presa, nici nu-i plângeți de milă înainte de a vă plânge vouă de milă.
