Îi felicităm pe cei mai conștiincioși, care au trecut examenul, recunoscând însă pe la colțuri că fără meditații paralele, eventual susținute cu aceiași profesori care le predau la școală, elevii de clasa a douăsprezecea nu ar fi reușit astfel de performanțe.
Când se publică listele cu rezultate la Bac, este acea zi din an în care nu știm ce să mai credem – e bun învățământul românesc? E prost? Ne bucurăm pentru niște note luate de niște adolescenți care și-au spart capul învățând, mai mult sau mai puțin, fără să înțelegem de ce vibrăm în fața unor reușite decupate dintr-un sistem educațional făcut praf.
Exultăm doar pentru faptul că încă o generație a scăpat de chin – sper ca acesta să fie adevărata logică a acestei voioșii deplasate.
Dacă și cei cu media 2,20 ar fi avut bani sau interes pentru meditații?
Ar fi fost mai ridicată rata promovaților, nu doar de anul acesta, ci din fiecare an de până acum? Balanța pare a avea două talere extrem de deșelate, ceea ce arată, încă o dată, că sistemul românesc de învățământ minte la cel puțin două capete.
Pe un platou stă felul de mâncare numit elev silitor, care uită totul a doua zi după examen, pentru că începe o perioadă a vieții sale în care Geografia României sau Chimia organică vor deveni doar niște amintiri tăvălite. Pe celălalt stau cei pentru care liceul a trecut ca un vis urât sau ca un fum. Și unii, și ceilalți termină douăsprezece clase, iar satisfacțiile sunt foarte tulburi.
Un sistem care pune atât accent pe rezultatele punctuale din niște examene, atât de concentrate, atât de reci, care de fapt nu transmit nimic despre cine sunt persoanele acelea la început de viață, care nu știu să-i ghideze pe elevi, nu are cum să fie bun pentru nimeni.
Ne bucurăm în fiecare an că ne-au promovat copiii. Sau ne întristăm, după caz. Dar nimeni nu știe să spună cu exactitate de ce o facem.
Citește și: