:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/10/pah2.jpg)
Despre un singur fel de corupție vorbim adeseori doar în șoaptă, pe holurile redacțiilor sau în cafenele, în mesaje criptate pe WhatsApp sau prin porumbei călători, pe care-i credem neinterceptabili: corupția din presă.
Dar există corupție în presă?
Statisticile oficiale ne spun că nu prea. Există foarte puțin cazuri de jurnaliști condamnați pentru corupție sau infracțiuni asimilate corupției, în 29 de ani. Iar de când Traian Băsescu a revitalizat lupta împotriva corupției, cazurile de jurnaliști condamnați pentru astfel de fapte a scăzut considerabil.
Jurnaliști de la Gazeta de Cluj, condamnați în primă instanță pentru șantaj, au fost achitați la începutul anului, după 11 ani de procese, de către Curtea de Apel Galați.
Singurele nume răsunătoare din presă condamnate pentru șantaj în ultimii ani sunt Dan Diaconescu, Sorin Alexandrescu și Camelia Voiculescu. La câte mii de lucrători mai are presa, procentul condamnaților este infim, mult sub cel al politicienilor, al funcționarilor și chiar al magistraților.
Așadar, am putea spune că în presă nu există corupție? Așa să fie? Să fim noi cei mai curați dintre pământeni?
Poate că suntem, poate că nu. În definitiv, tot oameni sunt și ziariștii.
Nu doar în redacții, ci și în social media sau pe coridoarele politicii se vorbește despre jurnaliști cumpărați și jurnaliști cumpărabili. Lucrurile astea, zvonurile și șușotelile se răsfrâng asupra întregii bresle.
Dacă un singur ziarist se apleacă după portofelul pe care cineva l-a scăpat intenționat pe jos, acel cineva va considera că toată presa poate fi cumpărată prin același procedeu. Și o va spune, chiar dacă nu se va autodenunța.
Evident, jurnaliștilor onești nu le convine această situație. Dar nu pot riposta, pentru că nu au dovezi. Iar presa bună, poate mai mult decât justiția română, se bazează pe dovezi, cât mai clare și cât mai directe. Or, tocmai dovezile ne lipsesc.
Ca breaslă, cerem transparență, dar nouă ne lipsește total. Tot ca breaslă, cerem intransigență, dar nu ne-o aplicăm și nouă. Puțini dintre noi îndrăznesc să scrie despre tarele presei, pentru că foarte puțini rezistă atacurilor ce urmează.
Avem, în cele din urmă, exact curajul pe care-l au și cititorii noștri.
Citește și:
- OPINIE/ PAH, despre Ziua Națională. Opriți țara, e sărbătoare!
- OPINIE / PAH: Ce-ntenar? De prea multă vreme, funcționăm, ca națiune, doar cu gândul la supraviețuire
- OPINIE/ PAH: Când am scăpat boii din frâu în halul ăsta? Vom sta în mijlocul unor bălți de sânge și ne vom întreba: «Puteam oare să facem ceva pentru a evita asta?»
- OPINIE/ PAH, despre pamfletul muzical adresat de o trupă din Iași primarului din București: „Fii rea, Gabriela!” (VIDEO)
- OPINIE / PAH, despre afirmația surprinzătoare a judecătorului Dănileț: „Îmi este frică”
- OPINIE / PAH, despre încrederea românilor în instituții și presă. „Este mai mult decât merităm, ca breaslă”
- OPINIE/ PAH, despre politicienii și demnitarii care au transformat România într-o comedie: „Țara ca o glumă”
- OPINIE / PAH despre Justiție în viața românului: „O să avem justiție adevărată când nu vom mai intra în tribunal temându-ne!”
Urmărește-ne pe 
