Care este treaba cu Sudul Global în viziunea lui Alexander Stubb, președintele Finlandei 

Dilema zilelor noastre nu se mai referă la cauzele care au produs această fractură pe scena internațională, ci care ar fi soluțiile pentru ieșirea din criză și restabilirea unor noi reguli de guvernanță internațională. Aceasta este și principala temă de reflexie a cărții lui Alexander Stubb- The Triangle of Power/Triunghiul puterii– pe care președintele Finlandei a publicat-o, recent, la Columbia Global Reports. 

Alexander Stubb este al treisprezecelea președinte al Finlandei și fost prim-ministru, ministru de externe și ministru al finanțelor. A fost director și profesor la Școala de Guvernanță Transnațională a Institutului Universitar European și vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții.

Stubb susține că următorii cinci până la zece ani vor determina probabil ordinea mondială pentru deceniile următoare. Odată ce o ordine se instaurează, argumentează el, aceasta tinde să se mențină o perioadă. De pildă, după Primul Război Mondial, o nouă ordine a durat două decenii. Următoarea ordine, după cel de-Al Doilea Război Mondial, a durat patru decenii. Acum, la 30 de ani de la sfârșitul Războiului Rece, ne aflăm la o altă răscruce, trăim o perioadă în care se conturează din nou ceva nou. 

Înainte de a prezenta direcția către care Vestul Global ar merita să se îndrepte, președintele Finlandei începe partea introductivă a cărții cu ideea că două momente decisive din istorie ar ilustra răscrucea la care ne aflăm în prezent: 

1. Întâlnirea de la Yalta din anul 1945, unde Franklin Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Stalin au împărțit Europa în sfere de influență. A fost o înțelegere făcută de marile puteri asupra statelor mici. Yalta reprezintă, în esență, multipolaritatea. 
2. Summitul Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975, unde treizeci și trei de națiuni europene, plus SUA și Canada, au creat o structură de securitate europeană bazată pe reguli și norme aplicabile tuturor. Conferința a stabilit un principiu central și anume că toate statele participante aveau capacitatea egală de a influența deciziile. Helsinki reprezintă multilateralismul. 

Aceste două momente de cotitură ar sublinia și diferența dintre multilateralism și multipolaritate. În viziunea sa, cooperarea și instituțiile bazate pe reguli produc ordine, în timp ce multipolaritatea produce dezordine și conflicte.

„Multilateralismul este un sistem de cooperare globală bazat pe instituții internaționale și reguli comune – genul de sistem pe care aliații s-au străduit să-l construiască după cel de-Al Doilea Război Mondial, având ONU în centrul său. Principiile sale cheie se aplică în mod egal tuturor țărilor, indiferent de mărime. 

Multipolaritatea, în schimb, este un oligopol al puterii. O lume multipolară funcționează pe baza mai multor noduri de putere, adesea concurente, sau poli. Acest lucru poate duce la un comportament ad-hoc și oportunist și la o serie de alianțe schimbătoare, bazate pe interesul propriu în timp real al statelor. Îngrijorarea este că o lume multipolară lasă țările mici și mijlocii pe dinafară – puterile mari încheie acorduri peste capetele lor. În timp ce multilateralismul duce la ordine, multipolaritatea tinde spre dezordine și conflict”, argumentează Stubb. 

Viziunea lui Stubb se fundamentează pe ceea ce el numește realism bazat pe valori, „o modalitate de a ne păstra valorile liberale în timp ce colaborăm cu umilință și respect cu cei care nu le împărtășesc”. 

Scena globală este împărțită în trei poli mari de influență 

În Triunghiul puterii, Stubb prezintă o imagine de ansamblu a sistemului internaționale. Argumentul său principal este că lumea este modelată de trei forțe: Occidentul global (Statele Unite, Europa, Japonia, Australia, Canada și aliații lor), Orientul global (China, Rusia, Belarus, Iran și regimuri autoritare mai mici) și Sudul global (puteri regionale și state mici din Africa, Asia, Orientul Mijlociu și America Latină, cum ar fi India, Africa de Sud, Brazilia). 

Interacțiunea dintre acest trei poli de putere va determina dinamica lumii viitoare. Vestul și Estul sunt cele două extreme, în timp ce Sudul va decide în ce direcție se va înclina balanța. Soluția lui Stubb constă într-o propunere de „reechilibrare” a lumii, prin câștigarea de partea Vestului a Sudului Global printr-un nou „Helsinki”. 

„Acum, ca lume, ne confruntăm cu o alegere și trebuie să alegem Helsinki, nu Yalta. Asta înseamnă că eu și colegii mei lideri din Vest trebuie să îi convingem pe omologii noștri din multe țări pe care vechea ordine le-a ignorat că Helsinki are ceva de oferit. Și nu putem realiza asta continuând să facem lucrurile așa cum le-am făcut până acum. Ultima șansă pentru țările occidentale ar fi să convingă restul lumii că sunt “capabile de dialog, nu de monolog, de consecvență, nu de standarde duble, și de cooperare, nu de dominare”. Dacă statele vor renunța la cooperare în favoarea competiției, se profilează o lume cu conflicte și mai mari.

Pentru a realiza acest obiectiv, autorul face mai multe propuneri concrete, printre care o reformă a ONU, în ideea de a deveni o organizație mai democrată și de a oferi putere de decizie mai mare statelor ce provin din Sudul Global. Astfel, el propune trei modificări în legislația ce reglementează Organizația Națiunilor Unite:

1. Extinderea Consiliului de Securitate pentru a include cinci membri permanenți suplimentari (unul din America Latină, doi din Africa și doi din Asia), plus zece membri cu mandat rotativ. 

2. Eliminarea dreptului de veto al unui singur stat. 

3.Suspendarea dreptului de vot al oricărui membru al Consiliului de Securitate care încalcă Carta ONU. 

În esență, apelul lui Stubb la acțiune globală cuprinde trei piloni: consolidarea rolului societăților deschise, libere și democratice; consolidarea cooperării regionale între state; și reformarea structurilor de guvernanță ale Organizației Națiunilor Unite și ale altor instituții multilaterale majore, precum precum Banca Mondială, FMI și OMC. 

„Sunt pe deplin conștient că geografia, istoria și cultura diferă de la un loc la altul, dar integrarea regională este atât în interesul național al statelor, cât și o trecere utilă către cooperarea globală. Există o corelație directă între prosperitate și cooperarea regională. Experiența mea personală provine din țările nordice, OSCE, Uniunea Europeană și NATO – care, în ciuda complexității lor, au adus, în general, pace, stabilitate și prosperitate”, explică Stubb. 

Ce înseamnă Sudul Global 

Așadar, triunghiul puterii este format din trei grupuri largi, pe care Stubb le numește Occidentul Global, Estul Global și Sudul Global. 

Vestul Global cuprinde aproximativ 15% din populația mondială și peste jumătate din PIB-ul global. Majoritatea țărilor din Occidentul global se bazează pe democrație, economie de piață, drepturi fundamentale și libertățile, dar sunt din ce în ce mai afectate de populism și inegalitate. 

Estul Global, condus de China și susținut de Rusia și alte autocrații, se caracterizează printr-o politică externă asertivă, centrată pe hegemonia de stat. Cele cinci țări importante din Orient reprezintă aproximativ 20% atât din populația mondială, cât și din PIB-ul mondial (ambele cifre fiind atribuite în mare parte Chinei). 

„Există un motiv pentru care democrațiile liberale ocupă primele locuri în aproape toate clasamentele mondiale, de la calitatea vieții la PIB-ul pe cap de locuitor sau speranța de viață. Descentralizarea puterii permite adoptarea de măsuri corective pentru a relansa progresul și dezvoltarea. Regimurile autoritare pur și simplu nu au capacitatea de a reacționa la schimbare pe termen lung. Libertatea învinge întotdeauna controlul. Nu pretind că statele autoritare sunt incapabile să creeze bunăstare și prosperitate, ci că toate modelele de guvernare care limitează libertatea vor supraviețui doar pe termen scurt și mediu. Resursele naturale, demografia și dimensiunea te pot duce doar până la un anumit punct; regimurile autoritare se lovesc în cele din urmă de un zid și sunt forțate să facă schimbări mai radicale”, argumentează președintele Finlandei. 

Grupul statelor ce formează Sudul Global era format din aproximativ 90 de membri (ulterior 120), de la Indonezia și India până la Egipt, Algeria, Ghana și Jamaica. Sudul Global nu este un bloc monolitic.  S-au autointitulat „Mișcarea Țărilor Nealiniate” și au cerut noi structuri internaționale de economie și cooperare. Ele doresc să devină o voce mai activă pe scena internațională. Dar marile puteri i-au ascultat doar atunci când era în interesul lor, susține autorul.

 „Datele FMI arată că, fără a lua în calcul China, Rusia și câteva state europene mai mici, economiile emergente și în curs de dezvoltare găzduiesc 60% din populația globală, dar produc doar 28,5% din PIB-ul global. Ponderea lor în comerțul mondial se ridică la 17,3%. Acest dezavantaj economic este una dintre caracteristicile comune definitorii ale Sudului Global”. 

India, Indonezia și Pakistanul sunt state-cheie ale Sudului Global din Asia. Africa de Sud, Kenya și Nigeria ocupă o poziție puternică în Africa. Arabia Saudită, Qatarul și Emiratele Arabe Unite sunt lideri în regiunea Golfului. Brazilia, Argentina și Mexicul sunt lideri în America Latină. 

„Există suprapuneri între aceste sfere. Multe țări din America Latină, de exemplu, se consideră parte a Occidentului Global și a Sudului Global. Același lucru este valabil și pentru India și Turcia. 

Națiunile din Sudul Global sunt, de asemenea, foarte diverse. Ele includ democrații și autocrații, state bogate și sărace. Numitorul comun este faptul că toate sunt subreprezentate în ordinea mondială actuală. Le lipsește o putere de acțiune suficientă și doresc o redistribuire a puterii în favoarea lor. Și, așa cum ar trebui să înțeleagă oricine dorește să modeleze noua ordine mondială, este probabil ca acestea să obțină ceea ce își doresc”, argumentează Stubb. 

Pentru a evidenția cititorului prăpastia care s-a format între Vest și Sud, Stubb descrie o discuție de la Forumul Economic Mondial din 2023 de la Davos privind pregătirea pentru o nouă eră geopolitică. Condusă de țările occidentale, prima jumătate a întâlnirii s-a concentrat pe războiul din Ucraina, până când un delegat din Sud s-a ridicat și a întrebat de ce discutau despre Ucraina în loc de ordinea geopolitică în schimbare. „Voi chiar nu înțelegeți, nu-i așa? Lumea s-a schimbat, dar voi nu.”

O critică frecventă venită din zona statelor Sudului Global a fost faptul că Vestul nu s-a arătat deschis și sensibil, de-a lungul timpului, la problemele acestor națiuni, dar a cerut Sudului solidaritate numai în cauzele care interesau strict democrațiile vestice. Acest tip de atitudine a fost percepută ca fiind arogantă, marcată de standarde duble și a determinat unele state din Sudul Global să catalogheze politicile Vestului drept ipocrite. Statele Sudului Global au condamnat la ONU invazia Rusiei în Ucraina, dar nu au impus sancțiuni economice Moscovei, lăsând astfel o ușă deschisă regimului lui Putin. Stubb dorește să fie rezolvate prin dialog și cooperare aceste polemici dintre Vest și Sud.

Prin piața sa uriașă de desfacere, India reprezintă o mare miză pentru Vest, iar Stubb a devenit o prezență activă în acest spațiu.

Care sunt argumentele slabe al Triunghiului puterii 

Cartea lui Stubb are câteva puncte slabe: acordă prea puțină atenție diviziunilor dintre statele ce aparțin Vestului global, amplificate de Administrația Donald Trump și supraestimează coeziunea Sudului. În prezent, Vestul trece printr-o mare fractură, iar impredictibilitatea Casei Albe face să fie schimbate regulile jocului, dintre Europa și America, de la o zi la alta.

Autorul dă dovadă de prea mult optimism atunci când prevede că Statele Unite ale Americii vor rămâne în continuare liderul absolut al Vestului, deși există riscuri mari ca SUA să se apropie, la nivel de leadership politic, de Estul Global. Cu un sistem politic bazat pe două partide mari, democrația americană inevitabil va avea de suferit dacă unul dintre aceste partide va rămâne gripat de populismul MAGA. 

Reforma ONU este o dorință veche, manifestată constant în comunitatea internațională, dar este greu de pus în practică, tocmai pentru că marile puteri nu doresc să renunțe singure la dreptul de veto. Reforma ONU poate fi posibilă într-un context internațional excepțional care nu dă semne să vină în viitorul apropiat. Cartea sa dă dovadă de prea mult idealism.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.