Care sunt provocările și oportunitățile la care ar trebui să fie atentă România  în anul 2026  

Așa cum și-a detaliat deja doctrina în noua stategie de securitate națională, președintele Trump nu crede în beneficiile comerțului internațional liber, ale cărui principii au guvernat în mod predominant scena internațională după terminarea celui de Al Doilea Război, nici în beneficiile politice externe americane bazate pe instrumentele multilateralismului instituționalizat, nici în instrumentele diplomatice de soft power, prin promovarea ideilor democrației americane în lume. 

Sub conducerea președintelui Trump, SUA amintește întrucâtva de izolaționismul  anilor 1920, când America nu dorea să își asume rolul de lider global, Congresul refuza aderarea la Liga Națiunilor, iar administrațiile republicane ale lui Warren Harding, Calvin Coolidge și Herbert Hoover favorizau mai degrabă implicarea comercială (care în perioada actuală se traduce prin tranzacționalism) decât cea strategică în lume, după cum explică unul dintre cei mai buni profesori specializați în izolaționismul american, Charles Kupchan. 

Mai mult, intervenționismul militar neo-imperial în Emisfera Vestica, așa botezata doctrină Donroe, pe care o asumă în noua Strategie de securitate națională, e deja pus în practic prin recenta operațiune militară fulger din Venezuela. 

Din cauza paralizei unor instituții internaționale cheie care au caracterizat sistemul postbelic construit de SUA și aliații săi (ONU), multe dintre problemele anului 2026 ce țin de securitatea internațională care interesează România, vor fi negociate, pe lângă instituțiile UE și NATO, și în rândul unor alianțe organizate ad-hoc, de tipul coalițiilor de conveniență sau de tipul „coaliției de voință” deja formate.

Așa cum explică profesorul în diplomație Nicholas Westcott, în această perioadă asistăm la două tendințe paralele: o remodelare a alianțelor, cu apariția unor noi organisme care reflectă noile realități ale puterii dure și ceea ce s-ar putea numi „fluiditate instituțională”, pe măsură ce instituțiile internaționale se estompează sau se transformă. 

În acest context internațional incert, în care principiile pragmatismului relațiilor internaționale și interesului național definesc scena internațională, care ar fi principalele amenințări dar și oportunități pentru care instituțiile statului român ar trebui să fie deja pregătite să performeze? 

Pentru ce trebuie să se pregătească România în anul 2026 

În această perioadă de război convențional și hibrid rusesc, clasificarea lui Avner Barnea în privința celor două mari tipuri de produse de intelligence (concentrated versus diffuse intelligence) poate fi o schematizare utilă pentru prioritizarea activităților de prevenire și combatere a amenințărilor de securitate externe, de care se ocupă instituții cheie din sectorul de securitate și politică externă, de la Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe până la SIE și SRI. 

În esență, produsele de intelligence concentrate au scopul de a oferi previziuni și estimări privind momentul, amploarea și impactul unor evenimente distructive specifice. Aceste incidente iau cel mai adesea forma unor atacuri strategice surpriză care au scopul de a elimina adversarii activi din spațiul de luptă sau din arena diplomatică, permițând părții care utilizează atacul surpriză să-și atingă mai ușor obiectivele, potrivit explicațiilor lui Barnea. 

Pentru a descuraja, preveni sau răspunde în mod eficient la surprizele strategice, analiștii trebuie să avertizeze de timpuriu factorii de decizie cu privire la locul, momentul, motivul și modul în care un adversar va lansa o astfel de inițiativă. Operațiunea Barbarossa (1941), atacul japonez asupra Pearl Harbour (1941) sau atacul terorist din 11 septembrie asupra Statelor Unite ale Americii sunt exemple bine-cunoscute de atacuri strategice surpriză care au avut succes deoarece statele victimă au înregistrat un eșec de prevenire în materie de intelligence. Un atac militar surpriză poate fi considerat și recenta acțiune a SUA împotriva regimului Maduro din Venezuela. 

Un succes al serviciilor de informații americane, în anul 2022, a fost prevenirea publică asupra intențiilor Federației Rusiei de a invada printr-un atac militar surpriză Ucraina, însă din cauza impredictibilității Administrației Trump și dorinței de stabilitate strategică în raport de Rusia, comunitatea internațională nu se mai poate baza 100% pe avertizările americane timpurii în privința unor posibile atacuri surpriză sau altor tipuri de acțiuni ale Rusiei pe care le-ar putea iniția în următorii ani în Europa. 

Mai mult, istoria cooperării internaționale în lumea vestică în materie de intelligence ne-a arătat că nu există unanimitate în rândul statelor aliate cu privire la aceste estimări, Franța arătându-se în 2022 sceptică în privința avertizărilor americane cu referire la intenția de invadare a Ucrainei, scepticism la rândul său justificat și din cauza evaluările greșite de intelligence ale americanilor din trecut care au dus la invazia Irakului în 2003. 

Cu alte cuvinte, România ar trebui să aibă deja un sistem de analiză performant și un sistem de cooperare cu alte servicii de informații din UE și lume, cu care să poată anticipa, pentru următorii ani, posibilele mișcări bruște ale regimului de la Moscova în proximitatea României, inclusiv sau mai ales în Republica Moldova. Dar și alte tipuri de atacuri surpriză în lume, pentru evaluarea consecințelor acestora pe scena internațională. 

Al doilea tip de produs de intelligence se referă la amenințările difuze – analiza schimbărilor graduale, sistemice și spontane în mediul internațional, care nu au un actor central de coordonare. Spre deosebire de amenințările concentrate (un atac militar planificat), intelligence-ul difuz se referă la perturbări care apar din schimbări externe, cum ar fi inovația tehnologică, transformările sociale sau instabilitatea politică pe termen lung. 

Ceea ce diferențiază amenințările concentrate de cele difuze este lipsa unui singur actor în spatele celor din urmă. 

La această categorie a amenințărilor difuze, aș da ca exemplu ascensiunea politică rapidă cu ajutorul tehnologiei a lui Călin Georgescu, un personaj manevrat de Moscova, pentru care România a suferit un eșec de avertizare de intelligence din cauza căruia Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale în decembrie 2024 chiar în ziua procesului de vot. Succesul lui Călin Georgescu, cercetat penal inclusiv pentru instigare  la acțiuni împotriva ordinii constituționale, nu poate fi atribuit în totalitate unui actor malign extern, ci reprezintă un cumul de vulnerabilități interne difuze, amplificate de tehnologie, la care oficialii români, din punct de vedere politic și economic, nu au știut să răspundă.

În plus, georgismul este o ideologie naționalist autoritară care, în timpul anului 2024, a penetrat discret sistemul de apărare și de politică externă al statului și nu știm dacă, între timp, România a dezvoltat anticorpi împotriva acestui tip de război cognitiv. 

De ce este periculoasă diviziunea rural versus urban 

Există politologi americani care explică polarizarea politică fără precedent din Statele Unite ca fiind consecința directă a diviziunii rural versus urban în materie de viziuni ale electoratului. 

Din anul 2016, Trump nu a făcut decât să adâncească această diviziune dintre mediul urban și cel rural, cu ajutorul unor teme de politică internă specifice, cum ar fi pierzătorii economici ai hiper-globalizării sau politicilor americane prea permisive în materie de imigrație. În linii mari, americanii din mediul urban, mai educați și secularizați, sunt mai favorabili comerțului liber și politicilor liberale de imigrație, în timp ce americanii din mediul rural, loviți puternic de efectele globalizării și care trăiesc într-un mediu tradițional religios (America profundă), tind să se îndrepte în direcția opusă, să împărtășească o viziune izolaționistă care le dă sentimentul că le protejează locurile de muncă și care reduce efectele nedorite ale imigrației ilegale. Pe scurt, electoratul rural l-a făcut pe Trump președinte. 

Același fenomen de diviziune din cauza inegalităților economice se întâmplă și în România, iar Guvernul Bolojan nu acordă, din păcate, prea multă atenție acestor indicatori de avertizare timpurie. Românii din mediul rural, care se simt uitați de București, tind să îmbrătișeze mai ușor teoriile eurosceptice ale extremiștilor, iar măsurile economice de austeritate (botezate uneori în mod fals drept reforme), creșterea taxelor pentru mașini și proprietăți impuse de premierul Bolojan ar putea să îi arunce pe românii vulnerabili economic și mai mult în brațele fals protecționiste ale AUR. 

Dacă Guvernul Bolojan nu va lua măsuri pentru reducerea inegalităților dintre cele două Românii și se va concentra în continuare pe o agendă a statului minimal, există riscul ca efectele acestor vulnerabilități difuze, speculate atât de forțe politice interne cât și de actori externi ostili, inclusiv cu ajutorul tehnologiei, să ne arunce cu totul în brațele extremiștilor la următorul scrutin. 

O altă vulnerabilitate pentru care Guvernul Bolojan nu acordă deloc atenție este polarizarea care însoțește dezbaterile privind reforma sistemului judiciar. Dacă reformă justițiară înseamnă revenirea pe scena publică a foștilor procurori sau figurilor justițiare susținute de regimul Băsescu, un personaj politic care a reușit să rupă scena politică în două, acum 15 ani, o revenire la același tip de atmosferă polarizantă încordată va duce în mod inevitabil la ruperea guvernului. Decidenții politici încă nu au înțeles că populismul justițiar, amplificat prin mesaje dure în timpul protestelor Dragnea nu au dus la creșterea electorală a USR (un partid care a mers din perspectiva succesului electoral în jos), ci la ascensiunea pe termen lung a AUR. În timpul acestui război hibrid, în care extremiștii cresc politic pentru că le priește atmosfera de conflict intern continuu, temele politice care polarizează societatea românească ar trebui gestionate cu mult mai multă atenție de către decidenții politici Nicușor Dan și Ilie Bolojan. 

Ce înseamnă să îți crești influența în interiorul coalițiilor de conveniență 

Într-o perioadă în care alianțele militare sau organizațiile internaționale care au format sistemul vestic postbelic sunt puse la încercare, pentru statele mai mici, așa cum este și România, prezența în cât mai multe alianțe sau grupări regionale ad-hoc, create în atingerea unui obiectiv de securitate comun, le va spori capacitatea de a-și exercita influența și de a-și apăra interesele naționale. Pe acest tip de politică externă concentrată în creșterea influenței în aceste cadre de negociere diplomatică de conveniență militează deja state precum Marea Britanie sau Finlanda. Negocierile în interiorul NATO, într-o perioadă în care SUA mai degrabă blochează alianța, nu mai sunt suficiente. 

România, în schimb, se remarcă mai degrabă prin irelevanță în cadrul Coaliției de voință. România nu știe să creeze evenimente de politică externă în interiorul UE cu ajutorul cărora să se afirme. Spre exemplu, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei a anunțat recent că consilierii pentru securitate națională din țările europene au sosit la Kiev.

„La întâlniri participă reprezentanți ai Germaniei, Regatului Unit, Franței, Italiei, Spaniei, Letoniei, Estoniei, Lituaniei, Poloniei, Finlandei, Canadei, Țărilor de Jos, Suediei, Norvegiei și Danemarcei, precum și ai NATO, Consiliului European și Comisiei Europene”, a scris pe Twitter Rustem Umerov. După cum putem observa, cel al României lipsește. 

„Cu mai puțini prieteni care să ajute, numărul tot mai mic de diplomați britanici va trebui să depună eforturi mai mari pentru a-și menține influența. Aceste noi coaliții sunt fluide și își stabilesc propriile reguli. Pentru diplomați, acest lucru înseamnă mai multe întâlniri, nu mai puține, și ore de lucru mai lungi, nu mai scurte, pe măsură ce diferite grupări încearcă să-și coordoneze politicile și să pună în aplicare noi structuri de cooperare. Competențele necesare diplomaților se schimbă, de asemenea. Ministerele de externe au nevoie de mai puțini manageri de programe, ci de negociatori mai experimentați. Artele delicate ale diplomației pentru dezvoltare cedează locul celor mai brutale negocieri comerciale și de securitate”, explică noile provocări pentru diplomații britanici profesorul Nicholas Westcott. 

Ce aș adăuga este că instrumentele de diplomație nu mai trebuie privite strict din perspectiva atribuțiilor diplomatului de carieră, ele înseamnă în același timp și responsabilitatea actorilor politici, cum sunt Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Radu Miruță sau Oana Țoiu. Toți în această perioadă sunt și actori diplomatici. 

Mai mult, inclusiv directorii serviciilor secrete, a căror nominalizare a fost amânată de către Nicușor Dan pentru începutul acestui an, trebuie și ei să demonstreze că au abilități de negociere în diplomația de intelligence. În timpul unui război, un director de serviciu secret abil îți poate deschide și fructifica anumite canale de negociere pe care liderii politici nu le-ar putea deschide, dovada cea mai clară fiind rolul major al Mossad în negocierile regionale pentru obținerea armistițiilor cu Hamas. Aceasta este și explicația pentru care am militat pentru nominalizarea unor diplomați de carieră pentru șefia celor două servicii de informații, SIE și SRI, nu a unor membri de partid care ar putea politiza agențiile, o practică  dezaprobată în lumea democratică. 

Un exemplu de politician european trend-setter, care știe să navigheze extrem de eficient în acest mediu internațional fluid este președintele Finlandei, Alexander Stubb. De la publicarea unor eseuri extrem de bine gândite la nivel de mesaj de politică externă, în cele mai prestigioase reviste internaționale, până la ieșirile publice foarte calculate în social media, Alexander Stubb s-a conturat drept un lider european care reușește să transmită încredere europenilor. Nicușor Dan a vizitat recent Finlanda, dar a ratat, din păcate, o întâlnire tete a tete cu Alexander  Stubb, așa cum a vizitat recent Marea Britanie, dar a ratat o întâlnire cu premierul britanic, Keir Starmer. Într-o perioadă în care negocierile pentru pace între Ucraina și Rusia sunt lovite de impredictibilitatea americană, România nu își mai poate permite luxul mediocrității și irelevanței în politica externă și de securitate. 

În România anului 2026 decidenții politici au obligația de a arăta că depun efort pentru a atinge obiectivele importante de țară. 

Ce anume au dorit, de pildă, să transmită declarațiile recente ale președintelui în Politico? Prin câteva fraze care trădează o strategie de politică externă mai degrabă incoerentă, Dan a reușit să critice în același timp și Administrația Trump și UE și să nu transmită nimic din ceea ce înseamnă interesele României pe scena globală. Pentru o analiză comparativă, recomand discursul președintelui Stubb cu ocazia Noului An, postat pe rețelele de socializare, cu mesaje clare de politică externă în care reprezentantul Finlandei exprimă condensat ce înseamnă interesele sale de țară, având în același timp grijă să nu ostilizeze niciun actor extern cu care Finlanda este nevoită să coopereze în materie de securitate, nici măcar Administrația Trump. 

Diplomația economică, oportunitatea de neratat pentru România 

Crizele aduc provocări, dar în același timp aduc și oportunități, iar marea oportunitate pe care România nu ar trebui să o rateze este diplomația economică. 

În această perioadă, “negocierile se desfășoară prin intermediul unor emisari care răspund direct în fața liderilor, astfel încât cercul diplomatic se va învârti mai repede, dar va implica mai puține persoane”, explică Nicholas Westcott. 

Tranzacțional prin profilul de președinte cu care se identifică, mai degrabă ca om de afaceri, nu ca om de stat, Donald Trump a lăsat ușa afacerilor deschise cu statele din Europa de Est, chestiune asumată în mod explicit în Noua Strategie de Securitate Națională. Tehnologia a devenit un domeniu economic prioritar pentru USA. 

Atât președintele Nicușor Dan, cât și premierul Ilie Bolojan se află în funcțiile executive cele mai înalte în stat de mai bine de șase luni și niciunul dintre ei nu a dat detalii că România ar pregăti o strategie economică dedicată încurajării relațiilor economice cu Statele Unite. Bolojan ar putea asuma un rol mai curajos și să creeze chiar un post de emisar care să se ocupe în mod exclusiv de schimburile economice cu americanii. 

Mai mult, Guvernul Bolojan ar trebui să dezvolte o strategie de diplomație economică având la bază studii de comparative de piață pentru a înțelege care sunt regiunile lumii în care România nu și-a atins încă potențialul economic. Nu știm nimic dacă relațiile economice cu Africa au crescut la doi ani de la lansarea strategiei MAE pentru Africa, iar România nu asumă o ierarhie explicită a obiectivelor comerciale în relația bilaterală cu China. 

Nu am văzut nicio vizită externă a premierului sau președintelui în care să invite și oameni de afaceri români. Termin articolul cu un ultim citat din analiza profesorului Nicholas Westcott: 

„Prim-ministrul britanic Keir Starmer a călătorit în India în octombrie, însoțit de o delegație de peste 100 de oameni de afaceri, iar companiile americane din domeniul tehnologiei sunt încrezătoare în sprijinul lui Trump în apărarea intereselor lor internaționale. Ambasadorii vor fi evaluați atât pe baza afacerilor pe care le încheie, cât și pe baza acordurilor diplomatice pe care le negociază. Vizita lui Starmer în India ar fi generat investiții în valoare de 1,3 miliarde de lire sterline și 7.000 de locuri de muncă în Marea Britanie”. 

Oare când cercetătorii români vor putea, la rândul lor, estima anvergura economică a României în urma vizitelor externe ale liderilor români? Indiferent cât de grele ar fi provocările pe arena internațională, nimeni nu oprește România să își dezvolte economia și prosperitatea cu ajutorul instrumentelor clasice de politică externă. Până în acest moment, liderii politici nu au dat semn că ar dori cu adevărat să o facă. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.