„Spune-mi, bătrâne, ce ne facem cu sângele de pe mâinile noastre?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Donald J. Trump pare să abandoneze ideea Nobelului pentru Pace, constrâns, pe de o parte, de Vladimir Vladimirovici Putin, care îi impune propria agendă în chestiunea păcii din Ucraina şi, pe de altă parte, obligat să aştepte până când Benjamin Netanyahu îşi va "isprăvi” treaba în Gaza. Poate mai potrivit aspiraţiilor ar fi Oscarul pentru Cel mai Bun Actor într-un Rol Principal (reprezentaţiile sale cu şefi de stat în Biroul Oval sunt memorabile).
Dacă pace în Ucraina – oricum va fi "ajustată” să intre în definiţie – s-ar putea, printr-o minune, să vedem curând, în Gaza mai e nevoie de timp şi de promisul sprijin trumpiano-witkoffian, ca să nu mai rămână în Fâşie nici ţipenie de palestinian.
Cu impunitatea pe care susţine că i-a dat-o Adonai Tzevaot (Dumnezeul Oştirilor) – Gideon, personajul biblic al cărui nume e folosit în noul asalt de anihilare a Gazei, se închina la Adonai Shalom (Dumnezeul Păcii) – premierul Netanyahu a fixat armatei câteva obiective pe care presa israeliană le-a dezvăluit în ultimele ore.
Operaţiunea militară intensivă şi extinsă „Carele lui Gideon” – ultima preconizată a se mai desfăşura în acest război care astăzi a intrat în ziua 594 - mai are nevoie de trei luni plus un termen nedeterminat de încă vreo câteva luni. Comandantul armatei şi prim-ministrul Netanyahu trimite în teatrul de operaţii din Fâşia Gaza cinci divizii (patru ofensive, una defensivă). Acestea au misiunea de a „prelua controlul” (în termenii mei civili – a ocupa) aproximativ 75 la sută din teritoriul care, pentru a fi preluat sub control, va fi împărţit şi izolat în mai multe perimetre, după modelul Rafah, „eliminând infrastructura teroristă şi ucigând teroriştii”. Ar mai putea fi vorba, evident, şi despre recuperarea – în măsura posibilului – a celor circa 20 de ostatici presupuşi a mai fi în viaţă. De altfel, Statul Major al Armatei a ţinut să sublinieze că, în orice moment s-ar ajunge la un acord pentru eliberarea ostaticilor, va întrerupe ad-hoc ofensiva, la directiva eşalonului politic.
După cele trei luni de luptă - în care populaţia Gazei va fi împinsă din nord către sud - urmează o etapă neprecizat de lungă, probabil tot câteva luni, de „curăţare” a zonei. „Simultan”, cu ajutor american, va fi efectuată „relocarea” populaţiei (epurare etnică - în termenii legislaţiei internaţionale) în afara Fâşiei, într-un spaţiu încă nedezvăluit.
Între timp, Arabia Saudită şi Franţa, la iniţiativa celei dintâi, vor organiza luna viitoare o conferinţă la New York, cu speranţa că vor coopta cât mai multe state, pentru a anunţa recunoaşterea unui stat palestinian. Un nou demers de acrobaţie diplomatică, a cărui valoare nu depăşeşte semnificaţia unui simbol pios.
Orientul Mijlociu în care mă mişc îmi pare deseori ca jocul de nard, inventat anume prin părţile locului să te înveţe că nu poţi face nimic împotriva destinului.
În minte îmi bubuie - înainte de a adormi, când mă trezesc (între somn şi veghe graniţa devine tot mai subţire) – întrebarea aproape şoptită a unui personaj dintr-un roman al lui Scott Fitzgerald: „Spune-mi, bătrâne, ce ne facem cu sângele de pe mâinile noastre?”.
Foto: Profimedia
Mihai111 24.05.2025, 18:47
Felicitãri Doamnã Munteanu. Excelente editoriale!