Lunga vară fierbinte a guvernului Bolojan. Dincolo de ce ni se cere acum, așteptăm să ni se livreze un stat în sfârșit reformat 

În 2010, tăierea subită a salariilor și pensiilor cu 25% a distrus peste noapte susținerea pentru guvernul Emil Boc, aruncând o pată neagră asupra celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu, în vreme ce instanțele de judecată și CCR conlucrau pentru blocarea unanim detestatei austerități. 

Și totuși, cu prețul acelor constrângeri am revenit la creștere economică, în vreme ce Grecia, ai cărei liderii se dovedeau la capabili să mintă deopotrivă „poporul” și Comisia Europeană, se afunda în scene de tragedie antică, cu mulțimi isterice instalate în piețe, fără soluții și cu bancomate goale. La ediția de atunci a dezastrului anunțat și totuși inevitabil a contribuit însă o criză financiară globală, la fel de clar pornită dinspre iresponsabilitatea băncilor americane precum avea să plece funestul COVID-19 din piața de animale vii a orașului Wuhan, China. 

Acum, austeritatea chemată să salveze accesul la fonduri europene și să convingă agențiile de rating că economia românească nu e un „gunoi” nu mai vine din restul lumii, ci din uriașa risipă populistă de bani produsă de guvernul Ciolacu, sub privirea indolentă a lui Iohannis, într-un an electoral cu toate tipurile de alegeri și umflarea extremismului, ca răspuns imediat la monopolul arogant al USL (PSD-PNL forever). 

Cu alte cuvinte, oricât am fi de nemulțumiți față de virajul dietetic impus de doctorul Bolojan, ne-am băgat singuri în groapă și tot singuri trebuie să ieșim acum din ea, câtă vreme mai e posibil. 

Problema – cu tot cu disputele aferente – nu constă în diagnostic, ci în schema de tratament. De la recenta instalare a președintelui Nicușor Dan, deci a guvernului cuadripartit pe care a reușit să-l negocieze – presa mainstream a fost tacit îndrumată spre demonizarea sectorului public, obez, ineficient, superprivilegiat și bugetofag, în ideea că, de la socialistul Ciolacu – specializat în pomeni electorale iresponsabile și umflarea clientelismului de sinecură – am trecut la un premier liberal, prieten al sectorului privat și binecunoscut pentru „tăierile” operate local, la Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor. 

Până la urmă, dată fiind presiunea ultimei reuniuni ECOFIN la care România trebuia să se prezinte cu un program clar de redresare fiscală, ne-am trezit și cu TVA mărită, și cu pensionari plătitori în masă de CASS, și cu reduceri de personal în funcția publică și e greu de crezut că această unanimă curbă de sacrificiu va lăsa pe cineva mulțumit, într-o societate unde există deja o majoritate solidă convinsă că „mergem într-o direcție greșită”. 

Formula „luăm câte puțin de la toți” li se va fi părut guvernanților cea mai judicioasă. Ea implică măsuri temporare, care pot fi ajustate pe parcurs, dacă descreșterea programată a deficitului record va fi confirmată în bilanțurile de la sfârșitul anului curent. 

Însă tratamentul recomandat de sobrul premier Bolojan rămâne conjuctural și paliativ. Avem nevoie cu adevărat de reforma administrativ-teritorială, de TVA recoltată prin taxare inversă, de combaterea fără mănuși a marii evaziuni fiscale și de alfabetizarea digitală a populației, pentru că fără ea nu putem părăsi poziția codașă în care ne aflăm din perspectiva DESI Monitoring, unde ne facem de rușine, alături de Bulgaria. 

Am fabricat un mit al excelenței românești în materie de IT, deși realitatea e jalnică. Avem o infrastructură IT slabă, moștenim o birocrație pe care am umflat-o continuu, nu avem suficient personal calificat, iar corupția (vocație durabilă a românului „descurcăreț”) inhibă implementarea semnăturii digitale cu valoare juridică, interoperabilitatea între instituții și transparența de tip open data, în condiții acceptabile de securitate cibernetică. 

Peste tot în fostul lagăr socialist au apărut rezistențe la digitalizarea administrației și, cu excepția formidabilă a statelor baltice (campioanele digitalizării, deși fuseră nu doar „satelite”, ci părți din URSS), găsim probleme similare din Cehia și Ungaria, până în Polonia. Noi stăm cel mai prost, deși guvernele succesive au investit sume importante în digitalizarea administrației, pentru a întruni standardele europene. 

Ne-ar trebui o platformă de tipul X-Road, care integrează în Estonia datele din toate instituțiile (nu contează aici diferența de populație, ci softul), dar și un acces echitabil la servicii digitale, aproape absente în mediul rural, și greu de implementat în condițiile neîncrederii cronice a cetățenilor în autorități. 

Bref, degeaba dăm acum bani în plus din propriul cont, dacă rămânem cu același sistem, aceleași practici, același nivel de analfabetism digital și același corp de funcționari care-și extrag puterea din dosarul cu șină, plimbarea petentului între ghișee și ochii umezi, solicitanți de mici „atenții”. E de sperat, ca să nu disperăm cu totul, că echipa d-lui Bolojan va trece de la ce se cuvine să dăm în prezent la ce se impune să primim cât de curând, nu atât în bani, cât în calitatea unor servicii publice demne de secolul XXI. 

Foto: gov.ro

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE