Politica victimizării agresive. Un nou raport oficial al MAE de la Moscova prezintă democrațiile ca focare de rusofobie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Putin și-a strâns recent activul militar în fața căruia i-a făcut pe liderii europeni „porci”. Un mare act jubilatoriu de civilizație rusească, perla „russki mir”! Bărbația și mitocănia sub aceeași plapumă! Tot de curând, Ministerul de Externe rus a publicat un raport (în engleză) despre rusofobia mondială. La prima vedere, notăm aici reflexul sovietic de mare putere gata să copieze raportul anual al Departamentului de Stat despre drepturile omului la nivel internațional.
Americanii monitorizau situația umanitară și democratică în numele unui sistem de valori pe care pretindeau că îl încarnează. Pentru ei, locurile unde drepturile omului erau încălcate reprezentau o amenințare potențială la adresa intereselor SUA. Raportul MAE rus se ocupă de ceva particular și fictiv-propagandistic. El are menirea de a demonstra (rușilor și rarilor aliați externi din lumea a treia) că există un popor ales – rușii – ai cărui membri atotprețioși sunt barbar vânați pretutindeni, din pricina unei universale conspirații anti-rusești orchestrate de „Occidentul colectiv”.
Teza raportului e prestabilită și indiscutabilă: oriunde există ruși, există și occidentali gata să-i denigreze, să-i persecute și să-i discrimineze. Ei nu sunt luați în vizorul legal al autorităților pentru că se ocupă cu crima organizată (de la prostituție, droguri și spălarea de bani, până la escrocherii cu criptomonede și traficul cu arme). Nu.
Sunt atacați și necăjiți pentru că sunt ruși, cu venele pline de ADN imperial, creștin, pulsând de viitor mesianic slavocrat. Sunt antipatizați pentru că se opun nazismului endemic din gena politică occidentală și descind din trupele staliniste ale Armatei Roșii, care au eliberat Europa de hitlerism. Mama Rusie, imperiul mongol cu cruce bolșevică, are misiunea de a-i apăra și o face cu demnitate fermă, folosindu-se de toate mijloacele juridice, consulare și diplomatice pe care le are mereu la îndemână.
Raportul moscovit despre legendara rusofobie a Vestului e perdeaua în spatele căreia gropile comune și ruinele afumate de la Bucea și Mariupol devin cărți poștale cu promenade cochete, în apusuri rozalii. Invazia Ucrainei e iarăși prezentată drept justificată „operațiune militară specială”, antamată pentru a sări în apărarea bieților rusofoni și rusofili masacrați de naziștii de la Kiev. Într-o logică răsturnată diabolic, oricine se solidarizează cu țara atacată și cu victimele unui război industrial fără reguli, în care mai cu seamă civilii sunt țintele vii, devine automat suspect de nazism și susceptibil de o justițiară cotropire.
Paragrafele despre Republica Moldova din Raportul distribuit de Moscova prin amabasadele sale ilustrează perfect talentul subordonaților lui Lavrov de a întoarce realitatea pe dos. Chișinăul e vinovat taman de „crimele” guvernului ucrainean (care au „motivat” invazia din 2022): persecuții și discriminare sistematică, derivă totalitară (!), eliminarea culturii ruse și eradicarea moștenirii sovietice, sub pretextul infernal al dorinței de integrare în Uniunea Europeană. În realitate, etnicii ruși sunt doar 4.1% din populația Republicii Moldova, în vreme ce ponderea vorbitorilor de rusă e de 14.5%. Ca și Ucraina, Republica Moldova adoptă legislație europeană referitoare la protecția minorităților și aplică politici „lingvistice” menite să-i consolideze identitatea statală, nu să suprime drepturile etnicilor ruși.
Una e să obturezi defensiv canalele propagandei împinse de Kremlin (pentru care Ucraina și Modova sunt simple „gubernii” rebele) și alta să documentezi prin observatori independenți niște reale abuzuri contra membrilor minorității ruse. Care e mult mai numeroasă în Transnistria. Numai că acolo persecuția vine din falimentul asistenței moscovite (bani & energie) nu din politica guvernului de la Chișinău, care e gata să renunțe la teritoriul separatist, dacă populația acestuia nu se simte bine sub „dictatura” potențială a prosperității democratice europene.
Pe scurt, strădaniile propagandei rusești sunt diversiunile esențiale care mascheză criza regimului atât pentru evaluarea internă, cât și pentru lumea liberă. Că aceste diversiuni prind în unele state est-europene slabe sau penetrate hibrid nu se poate, din păcate, nega. De asta avem și la București ziariști, politicieni și influesări care reiau punctual tezele moscovite, socotind că „pacea antinazistă” și prietenia etern-salvatoare cu Rusia reprezintă manevra prin care elitele post-comuniste de pradă pot rămâne (veșnic necercetate) la butoane.
Cu asemenea inflitrații în cală, dezbaterea geopolitică de la bordul navei noastre e adesea doar un bambilici despre iminenta „victorie” a Rusiei, deși marele bolnav de la Răsărit acumulează semnele clinice ale unei crize fatale. Chit că n-au avut curajul moral și politic de a confisca activele rusești din băncile belgiene, liderii UE au asigurat deunăzi finanțarea efortului de război ucrainean pentru următorii doi ani.
Prea mult pentru cât mai poate salva Putin aparențele de forță calmă, grosolană și implacabilă, care șterge podeaua cu Occidentul „decadent”. Rusia nu va pierde războiul pentru că minte demonic și comite crime împotriva umanității, ci din prozaicul motiv că și-a supraestimat puterile, subestimând totodată adversarul direct și resursele coaliției de state democratice hotârâte să nu abandoneze Ucraina.
