Această investigație are ca scop identificarea potențialelor probleme din sector care ar putea afecta concurența și, în consecință, consumatorii.

Studiul se concentrează pe identificarea limitărilor administrative, de reglementare și de acces la finanțare care frânează dezvoltarea fermelor mici și foarte mici. De asemenea, analizează modul în care funcționează industria, procesele de certificare a cărnii de porc și gradul de integrare al companiilor implicate.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă, a explicat motivația din spatele acestui studiu.

Pe fondul creşterii importurilor de carne de porc şi al reducerii exporturilor, ne-am propus să identificăm cauzele acestui deficit şi obstacolele care limitează accesul fermierilor români la marile lanţuri comerciale. Analizăm întregul lanţ – de la fermă, la abator, procesare şi până la retail – pentru a stabili ce măsuri pot stimula diversitatea produselor la raft şi, implicit, preţuri mai accesibile pentru consumatori”.

Pentru a realiza acest studiu, Consiliul Concurenței va solicita informații de la companiile din domeniu și de la instituțiile publice implicate. În plus, autoritatea invită producătorii de carne de porc și produse din carne de porc, în special micii producători și fermierii, precum și procesatorii și orice altă parte interesată, să transmită date relevante la adresa de email sectoriala.cp@consiliulconcurentei.ro.

La finalul analizei, autoritatea va emite recomandări pentru eliminarea problemelor identificate. În cazul în care se descoperă încălcări ale legii, vor fi inițiate procedurile necesare pentru sancționare.

Conform News.ro, Consiliul Concurenței a subliniat că prioritatea sa este „identificarea şi eliminarea oricăror disfuncţionalităţi manifestate în cadrul pieţelor şi remedierea eventualelor deficienţe privind accesul sau relaţiile companiilor active pe piaţă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.