Un circ inutil | Despre planul lui Iohannis de a forța alegerile anticipate
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De ceva vreme, prin persoana lui Ludovic Orban, umblă bezmetică o propunere. Au introdus-o acolo colegii săi din PNL, probabil pentru a-l pedepsi pentru catastrofa produsă în doar trei luni de guvernare. Cel puțin așa ne spune premierul demis: “Propunerea formulată de Partidul Național Liberal este în persoana mea!“.
Ce face propunerea în persoana domnului Orban, ce trăiri îi provoacă, dacă-l chinuie sau îi alină amărăciunea, dacă-l ajută să lupte cu demonii interiori sau, dimpotrivă, îl încurcă nu vom afla niciodată. În nici un caz dacă premierul demis va da dovadă de la fel de multă transparență și responsabilitate ca în marțea tristă a adoptării a 25 de ordonanțe de urgență.
Încă din mai 2019, după alegerile europarlamentare, PNL și-a dorit alegeri anticipate. Poate că nu PNL în sine, dar fostul președinte al partidului, actualul garant al Constituției și presupusul arbitru al politicii românești, președintele Iohannis, sigur voia anticipate, pentru a obține ceea ce deseori numește “un guvern al meu“. Anticipate vrea și acum și nu pare să existe ceva sau cineva care să-l poată opri, chiar dacă provocarea alegerilor anticipate aruncă România într-un haos instituțional nejustificat.
În primul rând, chiriașul de la Cotroceni, care tocmai și-a înnoit contractul de chirie până în 2024, pleacă de la o premisă profund nedemocratică. Guvernul nu este și nu ar trebui să fie al domniei sale și n-ar trebui să fie niciodată al unei singure persoane. Guvernul ar trebui să fie al țării și să servească interesele României și ale românilor.
În al doilea rând, și, de fapt, cel mai important, Klaus Iohannis ar trebui să ne spună, odată și-odată, pentru ce îi trebuie un guvern. Ce are de gând președintele României să facă dacă are un guvern al său sau, mai corect spus, pe placul său? Ce planuri de viitor are, ce proiecte, ce gânduri mărețe îl mână în luptă?
În cei cinci ani ai primului mandat, președintele Klaus Iohannis nu a reușit să formuleze un minimal proiect de țară. Nu a reușit să însăileze viziunea unui viitor măcar apropiat. Capacitatea sa de concentrare asupra viitorului nu o depășește pe cea a vânătorilor de reduceri la biletele de avion ale companiilor care efectuează zboruri spre destinații exotice.
Așadar, de ce dorește domnul Iohannis un guvern favorabil? Ce va face cu el? Până acum, în cele două cazuri, n-a reușit să ne arate. De spus nu ne spune și, de fapt, nici nu pare că ar ști. Singura miză a domnului Iohannis se află în cărțile viitoare de istorie. Nu are mize personale în viitor, așa că tot ce poate spera este că-și va găsi loc în paginile unor cărți, acoperit de praf, sau pe vreun soclu de statuie, acoperit de ofrandele porumbeilor recunoscători.
„Guvernul meu, guvernul meu, guvernul meu!“. Cu toată morga pe care o afișează cu fiece ocazie, Klaus Iohannis nu pare, în această perioadă, un om de stat responsabil. Pare mai degrabă un copil răzgâiat, care, aflat în supermarket cu părinții, se trântește cu fundul de pardoseală până i se achiziționează jucăria dorită. Jucărie pe care, odată ajuns acasă, o va arunca, deja stricată, într-un colț, uitând de ea.
În definitiv, este o chestie de bună creștere, de educație. Dar la ce buget a alocat guvernul său ministerului de resort pentru 2020, de unde atâta educație?
