După 505 zile de captivitate, ieri Hamas a eliberat încă 4 ostatici israelieni. Cu ei, au mai fost eliberaţi doi israelieni (un beduin şi un etiopian), rătăciţi (la propriu şi la figurat) prin Gaza, în urmă cu peste zece ani. În schimbul lor, 602 sau 608 sau 620 (numărul diferă de la sursă la sursă) de palestinieni ar fi urmat să iasă din închisorile palestiniene. Toţi cei 6 israelieni eliberaţi (inclusiv cei 2 care n-au fost răpiţi pe 7 octombrie 2023) se înscriu în prima etapă a Acordului de încetare a focului, care a a intrat în vigoare pe 19 ianuarie, acesta fiind al șaptelea schimb. Hamas a anunţat că ostaticii care au ieşit astăzi din captivitate sunt ultimii în viaţă din actuala etapă şi că săptămâna viitoare - când se încheie această primă etapă din trei câte au fost agreate - va mai restitui 4 cadavre.
Pe 20 februarie mai fuseseră restituite 4 cadavre, 3 dintre ele aparţinând familiei Bibas: Kfir, poreclit Roşcovanul, cel mai tânăr ostatic din lume, răpit din kibutzul Nir Oz la 9 luni, Ariel, fratele lui mai mare cu trei ani şi mama, Shiri. (Tatăl, răpit şi el, dar ţinut separat în captivitate, a fost eliberat în urmă cu trei săptămâni). Iniţial, cadavrul mamei a fost confundat de Hamas cu al unei palestiniene moarte sub bombardament. (Morţii seamănă, unii izbitor). Vineri seara a ajuns în Israel trupul neînsufleţit al lui Shiri Bibas. Am scris destul despre Roşcovan - sperând până în ultimul moment că trăieşte - încât să-mi permit să greşesc citând din comunicatele oficiale ale oricăreia dintre părţi despre ce s-a petrecut cu cei trei. Am învăţat în toţi anii aceştia că în Orientul Mijlociul comunicatele oficiale sunt făcute să ascundă jumătate din adevăr. Roşcovanul şi familia lui merită adevărul întreg. Îl voi căuta până îl voi găsi.
Chiar dacă oficialii israelieni socotesc că incidentul cu cadavrul mamei Roşcovnului a fost o eroare şi nu o provocare Hamas, premierul Netanyahu a profitat ca să amâne eliberarea celor peste 600 de palestinieni.
În Gaza au mai rămas 63 de ostatici, dintre care 36 se crede că nu mai sunt în viaţă. Cifrele acestei contabilităţi sinistre mă îngheaţă ca ploaia rece care cădea ieri dimineaţă peste oamenii strânşi, mai mulţi ca niciodată, în Piaţa Ostaticilor din Tel Aviv, locul de unde se vede cel mai bine cinismul Guvernului.
Negocierile etapei a doua a Acordului de încetare a focului în Gaza ar fi trebuit să demareze deja. Premierul Netanyahu are tot interesul să temporizeze lucrurile. Aseară a convocat o consultare cu responsabilii pe probleme de securitate, pe tema continuării Acordului. Ce a răzbătut din spatele uşilor închise este că şeful Executivului (şi comandant al Armatei) ar căuta soluţii să prelungească etapa întâi, introducând pentru Hamas cereri care n-au fost prevăzute în Acordul de la Doha. Motivul e străveziu: în etapa a doua figurează retragerea armatei israeliene din aşa-numitul Coridor Philadelphi, ceea ce ar duce la prăbuşirea coaliţiei de guvernare (aşa cum au ameninţat extremiştii de dreapta) şi pentru Netanyahu - la pierderea puterii.
În aceste condiţii, oamenii se tem, de-o parte şi de alta a graniţei, că războiul va reîncepe.