Au început săpăturile pentru construirea Maternității Sf. Ioan, singura astfel de unitate medicală ridicată de la zero în București în ultimii 35 de ani

Comentează

Sectorul 4 al Municipiului București continuă să investească masiv în infrastructura medicală a Capitalei, folosind fonduri europene nerambursabile.

După ce în ultimele trei luni au fost întocmite proiectele tehnice, constructorii au început deja prima etapă de execuție a proiectului Maternității Sf. Ioan, singura astfel de unitate spitalicească de stat ridicată de la zero în ultimii 35 de ani în București.

Lucrările vizează relocarea și înlocuirea rețelelor de utilități, mai exact a conductelor de mari dimensiuni de pe rețeaua primară de distribuție a apei și a căldurii, ce alimentează atât Spitalul Sf. Ioan, cât și o parte importantă a Bucureștiului. Ulterior, muncitorii vor putea să meargă mai departe și să toarne fundația clădirii, așa cum a anunțat astăzi primarului Sectorului 4, medicul Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă.

„Debutul acestor lucrări este o dovadă vie a faptului că echipa noastră știe să își respecte cuvântul și angajamentele pe care le-a luat în fața oamenilor. Pe lângă faptul că noi construim creșe, grădinițe, pasaje, patinoare și parcuri, și că investim în această infrastructură, este urgent să investim și în infrastructura medicală. Am început încă din 2016 acest demers, cu Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Bagdasar Arseni, care a devenit prima unitate de primiri urgențe din București cu autorizație de securitate la incendiu. Am continuat cu secția de mari arși de la același spital și am perseverat cu Spitalul de Stomatologie, care își va deschide ușile din 17 iunie și, după cum vedeți, nu ne-am oprit aici. După ce acum o lună și jumătate am început lucrările la parteneriatul pe care îl avem cu Institutul Marius Nasta, la clădirea Zerlendi, astăzi continuăm acest drum greu, dar care ne motivează extrem de mult, cu această maternitate. Aici, în acest loc, peste 2 ani, vom avea cea mai modernă maternitate din România, construită de la zero”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Arhiva foto

Prezentă la eveniment, senatoarea Gabriela Firea a apreciat eforturile constante depuse de către administrația locală a Sectorului 4 în privința investițiilor derulate în domeniul medical.

„O maternitate publică este așteptată de mult timp în București. Este o investiție extraordinară care începe în Sectorul 4 și felicit întreaga echipă a primarului Daniel Băluță. Această investiție vine în completarea milioanelor de euro care au fost investite în mandatul meu de primar general, în maternitățile care sunt în subordinea ASSMB, și mă refer la maternitățile Giulești, Filantropia, Cantacuzino. Investițiile în sănătate sunt investiții în oameni și de aceea, pentru a contribui la creșterea natalității, împreună trebuie să investim în mai multe creșe, grădinițe sau centre after school. Mi-aș dori ca în următorii ani să nu mai existe decalaje și discrepanțe între sectoarele Capitalei și în toate să existe condiții de viață și de trai ca aici, în Sectorul 4”, a declarat Gabriela Firea.

Despre necesitatea și utilitatea unei asemenea investiții publice a vorbit și prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, prezent, de asemenea, la conferința de presă.

„Această maternitate vine să completeze o parte care lipsea a Spitalului de Urgență Sf. Ioan, care este multidisciplinar. Aceste elemente sunt definitorii, mai ales că această maternitate este gândită foarte bine, cu o secție de neonatologie, foarte necesară, pentru că se mai nasc copii cu probleme care trebuie să fie asistați corespunzător, cu terapie intensivă pediatrică, o investiție foarte mare și, mai mult decât atât, are și o componentă de spitalizare de zi, unde se pot urmări sarcinile. Aceste elemente țin de o structură modernă a unui sistem de sănătate”, a susținut prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel.

La rândul său, Robert Agafiței, managerul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan a punctat faptul că noua maternitate va deservi nu doar Bucureștiul, ci și județele Ilfov, Călărași și Giurgiu.

„Această maternitate este un proiect care va deservi nu doar Bucureștiul, este un proiect și pentru județele limitrofe de lângă, vorbim aici de Călărași, de Giurgiu, de tot ce înseamnă județul Ilfov care, cu precădere, se vor adresa nouă și vă spun și de ce. Pentru că, la momentul acesta, jumătate din pacienții de la Spitalul Sf. Ioan sunt din aceste zone. Noi așteptăm cu mare nerăbdare și emoție să fie finalizat acest proiect, pentru că știm foarte bine că tot ceea ce începe domnul Daniel Băluță este dus la bun sfârșit, am văzut asta cu toții în ultimii patru ani”, a declarat managerul Spitalului Sf. Ioan.

Pentru edificarea acestei noi facilități medicale, Sectorul 4 va folosi fonduri europene în sumă de 50 de milioane de euro, pentru ca în final, aceasta să deservească familiile tinere care au ales în ultimii ani să-și întemeieze un cămin în zona de sud a orașului, dar și pe bucureșteni în general. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 27 de luni (relocare rețele și construcție propriu-zisă).

Noua maternitate a Sectorului 4 și implicit, a Bucureștiului, va fi găzduită într-o clădire ce va fi construită având la bază necesitatea stringentă de spații medicale dedicate nou-născuților, care să le asigure acestora și tinerelor lor mame cele mai înalte standarde de confort și de siguranță, având în vedere că, potrivit normativelor în vigoare, acest tip de pacienți sunt cei mai vulnerabili, întrucât nu se pot evacua singuri, în caz de situații de urgență.

Unitatea medicală va funcționa în două corpuri de clădire, cu regimul de înălțime de S + P + 3E, respectiv S + P + 4E, va avea o suprafață construită desfășurată de aproximativ 13.000 mp și va îndeplini toate cerințele de siguranță, securitate și funcționalitate specifice infrastructurii de sănătate. Unitatea medicală ce urmează a fi edificată dispune de un număr total de 166 de paturi și va avea următoarele funcțiuni:

  • trei secții de Obstetrică-Ginecologie, cu un număr total de 101 paturi;
  • secție de Neonatologie, cu un număr de  50 paturi, dintre care 8 vor fi folosite în sistem ATI, iar 12 vor fi special configurate pentru nou-născuții prematur;
  • secție de Terapie Intensivă, cu un număr total de 15 paturi;
  • bancă de lapte mamar, singura din țară de altfel, din sistemul public, destinată nou-născuților ale căror mame nu pot alăpta.

Totodată, noua maternitatea va dispune de:

  • bloc operator, cu 4 săli de operație (3 săli aseptice și o sală de operație septică);
  • bloc de nașteri cu 4 săli de travaliu (3 săli aseptice și o sală de operație septică);
  • unitate de Primiri Urgențe;
  • ambulatoriu;
  • spitalizare de zi cu 10 paturi;
  • sterilizare centrală;
  • imagistică și Radiodiagnostic;
  • laboratoare de analize, de Medicină Nucleară și de Anatomie Patologică;
  • farmacie;
  • spații tehnico-administrative, de depozitare și de hrănire.

Pentru ca noua unitate spitalicească să răspundă din punctul de vedere al asigurării circuitelor funcționale specifice privind respectarea cerințelor standardelor de calitate, vor fi precis delimitate următoarele zone:

Zona „curată” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare, cu compartimente adresate numai pacienților spitalizați, cu cerințe severe privind igiena și asepsia, amplasată departe de circulația principală a maternității, care va include blocul operator, serviciul ATI, sterilizarea centralizată și secțiile medicale cu paturi.

Zona „neutră” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare va reprezenta interfața maternității pe componenta medicală, în relația cu pacienții, aparținătorii și vizitatorii și va avea deschidere directă spre căile de circulație auto și pietonale din zona publică. Va include serviciul de urgență, structura de spitalizare de zi, ambulatoriul, serviciul de primire – internări și externări.

Zona „intermediară” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare va include laboratoarele și spațiile administrative destinate persoanlului.

Tot pentru siguranța pacienților, pereții de compartimentare precum și tavanele din saloanele secției de terapie intensivă vor fi realizate din panouri metalice antibacteriene (ce vor conține compuși din ioni de argint, eficienți împotriva diverselor tipuri de bacterii), vopsite antibacterian pe ambele fețe, ceea ce va crește gradul de igienă interioară, însă va asigura și o flexibilitate ridicată a sistemului de compartimentare, ce va putea fi modificat și completat în funcție de nevoi punctuale.

De asemenea, pentru un grad ridicat de confort termic și de eficiență energetică, noua maternitate va fi astfel construită pentru a avea pierderi de căldură foarte reduse, aproape de zero. (nZEB. Nearly Zero Energy Building)

Pentru aceasta, se vor realiza fațade cu o grosime corespunzătoare, se vor utiliza surse regenerabile de energie, panouri solare, pompe de căldură, receptoare de căldură și instalații cu un consum cât mai redus. În plus, aceasta va dispune și de un adăpost de protecție civilă.

Totodată, noua maternitate are și o componentă educațională, întrucât unitatea medicală colaborează prin contract cu Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” București pentru desfășurarea activităților de învățământ medico-farmaceutic. Astfel, unitatea spitalicească va putea furniza servicii de instruire și formare clinică a studenților în condiții moderne și sigure, adaptate nevoilor specifice în domeniu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarii au aprins lumânări cu inițialele jurnalistului Cristian Tudor Popescu (CTP) și i-au cântat „Veșnica pomenire”, un gest care a stârnit un val de critici vehemente în spațiul public.
19:41
CTP, reacție ironică după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări: „Se pare că am murit”
octombrie însorit
17:59
Temperaturi de -5 grade Celsius la munte, dimineața și peste 27 grade Celsius, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-11 octombrie 2026
MONDEN
Irina Fodor și Mona Segall
Exclusiv
18:35
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
Richard Abou Zaki
17:40
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia, alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
POLITIC
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
20:03
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
George Simion și Petrișor Peiu FOTo Eli Driu
19:09
Nicușor Dan, ironizat de AUR, înaintea negocierilor pentru noul premier. Ce cântec al lui Mihai Constantinescu i-a fost dedicat
Ultimele știri
21:47
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
21:32
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
21:28
România și Polonia nu mai pot ajuta Ucraina să-și exporte cerealele
20:55
Vladimir Putin ar condiționa pacea din Ucraina de vânzarea gigantului Lukoil către apropiații lui Donald Trump, scrie The New York Times
TRENDING
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
15:47
O româncă face afaceri de 5.000.000 de euro cu apa termală din Băile Felix: creștere de 23 de ori în cinci ani
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
20:06
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
20:00
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
18:50
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Horoscop
17:00
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
O chelneriță îmbrăcată în costum tradițional bavarez, ținând și transportând mai multe halbe de bere într-un cort de la Oktoberfest din München, Germania
16:53
Povestea din spatele Oktoberfest. Cum a transformat o nuntă regală din 1810 Munchenul în capitala mondială a berii
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
O femeie aflată în mijlocul protestatarilor își ridică palma acoperită cu vopsea roșie și ține o pancartă cu imaginile unui cățel și ale unei pisici alături de mesaje de protecție a animalelor.
17:32
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
România își menține poziția de lider european în producția de nuci, cu o estimare de 59.000 de tone pentru anul 2026.
17:28
Fructul cu care România hrănește întreaga Europă. Producem aproape 60.000 de tone, deși e un an mai slab decât 2025
Zăpadă văzută de Copernicus
17:05
Cum arată zăpada pe munții României, văzută din spațiu. Fotografie spectaculoasă făcută de Copernicus
Descoperiri arheologice Alba
Analiză
17:00
Orașul roman cu mii de locuitori își dezvăluie comorile la Alba Iulia. Moneda emisă de împăratul uzurpator care a domnit două luni: „Foarte rar găsești așa ceva”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale