Guvernul analizează retragerea statutului de utilitate publică acordat Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI), o organizație fondată în 1966 și condusă de fostul premier Adrian Năstase din 2003.
Decizia, inițiată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), a fost amânată în ședința guvernului interimar, dar va fi reluată în viitor, conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a explicat că ADIRI nu mai îndeplinește de șapte ani cerințele legale pentru a beneficia de acest statut. „Decizia MAE trebuie formalizată în ședință de guvern și va fi reintrodusă pe ordinea de zi”, a declarat ministrul.
Printre motivele invocate se numără lipsa raportărilor de activitate către MAE din 2019 și neîndeplinirea condițiilor prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 26/2000.
Adrian Năstase, președintele ADIRI, a reacționat, punând sub semnul întrebării prioritățile guvernului interimar. „Era o prioritate a politicii externe românești și a guvernului interimar retragerea, acum, a statutului de utilitate publică a acestei asociații? Asociația nu deranja cu nimic – nu lua bani de la MAE sau de la guvern, nu mai avea sediu, nu mai avea salariați. Avea însă, și cred că are în continuare, un prestigiu pe care nu i-l poate afecta decizia inutilă a guvernului interimar, luată la propunerea ministrului de externe”, a declarat fostul premier, citat de Profit.
ADIRI, înființată în 1966, a avut ca scop promovarea studiului dreptului internațional, al relațiilor internaționale și al istoriei diplomației românești. De-a lungul timpului, organizația a colaborat cu elite din domeniul universitar, diplomatic și cultural. Fostul premier Adrian Năstase, care este președintele asociației din 2003, a declarat: „În istoria diplomației românești, ADIRI rămâne, în opinia mea, una dintre instituțiile care au contribuit decisiv la formarea și afirmarea școlii române de drept internațional, dar și la formarea a numeroși diplomați.”
Conform Profit.ro, statutul de utilitate publică al unei asociații îi oferă beneficii precum dreptul de a folosi gratuit bunuri din proprietatea publică, dar impune și obligații stricte, precum raportarea anuală a activităților către autoritățile competente. MAE susține că ADIRI nu a mai prezentat un raport de activitate din 2019 și nu a demonstrat o activitate semnificativă în ultimii ani.
În contextul în care în 2026 ADIRI sărbătorește 60 de ani de la înființare, decizia de retragere a statutului său a stârnit controverse. Fostul premier a declarat că, deși formatul său inițial nu mai era adaptat cerințelor academice actuale, „ADIRI – o instituție inteligentă a politicii externe românești din perioada Războiului Rece – trebuia lăsată să dispară în liniște”.
Revista Română de Drept Internațional, publicată de două ori pe an de ADIRI, a fost coordonată, din 2003, de Bogdan Aurescu, actual judecător la Curtea Internațională de Justiție. Ultimul număr al revistei a fost publicat în a doua jumătate a anului 2025.
Decizia finală privind retragerea statutului de utilitate publică va fi luată într-o viitoare ședință de guvern, după completarea documentației necesare.
DanPetrescu 09.05.2026, 08:48
Normal nea Hadriene pai nu mulgeai tu liniștit acolo fără să faci nimic și plăteam noi că sclavii? Aveai și ditamai palatul gratis ce mai trai neneaca pe banii fraierilor.
Emilee 09.05.2026, 09:03
Naspa rau !!! Nu se poate fura nimic . Cum mai pot trai si saraci din PSD ?
WallachianCitien 09.05.2026, 11:13
Personajul acesta, Năstase, este acela care s-a jucat de-a suicidul ratat?