Avocat Andrei Tărău: ce înseamnă și cum poate fi soluționat un caz de malpraxis medical?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Malpraxisul medical este definit ca fiind greșeala sau mai bine zis, eroarea profesională generatoare de pagube pentru ambele “tabere” implicate, respectiv pacientul-victimă și cadrul medical considerat răspunzător. Un aspect important, litigiul ce urmează a fi intentat poate îmbrăca atât formă civilă, cât și penală.
Prin urmare, dacă un pacient este de părere că a fost victima unui act medical defectuos, acesta din urmă poate apela la o paletă extinsă de mijloace juridice cu ajutorul cărora poate focusa atenția organelor competente asupra cazului pentru a fi constată (sau nu) existența unui caz de malpraxis medical. În lumina celor prezentate, menționăm:
Sesizarea Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică
Pacientului îi revine obligația de a formula o cerere în acest sens, document prin intermediul căruia va explicita natura actului medical defectuos realizat, clarificând totodată și în ce mod l-a prejudiciat această faptă. Astfel, probarea afirmațiilor cuprinse în sesizarea (formulată de pacient sau membrii familiei acestuia) trimisă comisiei are în vedere anexarea de copii ale documentelor medicale primite în urma finalizării actului medical eronat. Plus, metodologia specifică aplicată menționează și îndatorirea de a transmite copii ale documentelor legale din care să rezulte calitatea persoanei care a sesizat comisia.
În conformitate cu natura și gravitatea cazului, dacă pacientul optează pentru sesizarea Comisiei din cadrul Direcției de Sănătate Publică, organismul abilitat va desemna un grup de experți sau după caz, un medic legist în vederea studierii documentelor medicale prezentate. În funcție de conjunctura existentă, persoanelor menționate le revine îndatorirea de a realiza audierea părților implicate.
Din perspectiva costurilor existente, este necesar ca pacientul să achite așa numita taxă de expertiză medico-legală care poate atinge chiar pragul de 4.000 lei. Ca regulă, suma amintită va fi stabilită ținând cont de complexitatea speței existente și gradul profesional al medicului suspectat de malpraxis.
În termen de maximum 3 luni de la sesizare, Comisia va formula o decizie în sensul existenței sau nu a cazului de malpraxis. Această hotărâre poate fi atacată în instanţă de pacient, asigurător şi/sau medic.
Soluţionarea amiabilă a litigiului
Atunci când se constată existența unui malpraxis medical, apărătorul pacientului va demara procedura de soluționare pe cale amiabilă a litigiului, invitând drept participanți medicul suspectat de comiterea unui malpraxis sau/și unitatea spitalicească angajatoare. Solicitarea trimisă va cuprinde descrierea actului medical eronat (diagnostic/tratament greșit sau monitorizare postoperatorie insuficientă etc.) și prejudiciul generat. Simultan, alături de invitația propriu-zisă vor fi anexate documente medicale care sprijină acuzele pacientului-victimă.
Dacă părțile ajung la un numitor comun, prin intermediul căruia medicul suspectat de malpraxis recunoaște comiterea acestuia, despăgubind practic victima, aceasta va putea susține că nu mai are pretenții suplimentare de natură civilă, și prin urmare, nu va intenta acțiune în justiție împotriva medicului pentru actul medical defectuos.
De reținut, procedura soluționării pe cale amiabilă respectă în totalitate principiul confidențialității informațiilor. Așadar, informațiile sensibile care au legătură soluționarea speței nu vor ajunge la cunoștința publicului și, astfel, nu vor afecta reputația sau demnitatea celor implicați în litigiu.
În lipsa ajungerii la un acord comun, indiferent de motive – subiective sau obiective – victima se poate îndrepta spre organele judiciare competente, civile sau penale, după caz.
Formularea unei acțiuni civile în pretenții împotriva medicului suspectat de malpraxis și a unității sanitare angajatoare
În această situație, răspunderea civilă medicală poate fi antrenată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii fundamentale: existența unui act medical eronat, vinovăția medicului suspectat de malpraxis, prejudiciul suferit și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Acțiunea civilă trebuie introdusă la instanța civilă competentă în termenul general de prescripție de 3 ani (art. 2517 Cod civil), care curge de la data când victima a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel ce răspunde de ea.
În acest context, noțiunea de probe se referă la aspecte precum:
- Actele medicale (de exemplu, foaia de observație clinică generală);
- Declarațiile persoanelor care cunosc aspecte legate de actul medical sau care au cunoștință de prejudiciul suferit de pacient;
- Interogarea medicului suspectat de malpraxis și mărturiile personalului medical implicat în actul medical;
- Certificatul medico-legal întocmit de instituțiile de medicină-legală;
- Expertiza medico-legală – cu siguranţă cel mai des folosit mijloc de probă în procesele care intră sub incidența malpraxisului medical. În principiu, această cercetare este realizată de unul sau mai mulți medici legiști care, în urma studierii probelor existente, vor întocmi un raport de expertiză medico-legală, act din care, în esență, va rezulta existenţa sau inexistența malpraxisului medical;
- Opinia expertală întocmită de expertul recomandat.
Este necesar a fi menţionat faptul că legea civilă oferă părţilor implicate în litigiu posibilitatea de a alege un expert (medic legist) care va participa la realizarea expertizei medico-legale și va întocmi o opinie expertală - mijloc de probă în cauză.
Dacă în legătură cu prima expertiză medico-legală există nelămuriri, părțile au două variante de acțiune:
- solicită lămurirea sau, după caz, completarea acesteia;
- cer întocmirea unui nou raport de expertiză medico-legală.
Ca regulă, noul raport de expertiză medico-legală va fi realizat de către o instituție medico-legală superioară. Totodată, legea recunoaște expertului medic legist dreptul participării și la efectuarea noii expertize.
De menționat, onorariul expertului recomandat (de regulă între 4.000 și 6.000 lei) achitat de partea interesată în vederea angajării expertului recomandat va putea fi recuperat de la partea care va pierde procesul.
Dacă în susținerea aspectelor prezentate au fost prezentate suficiente dovezi, instanța de judecată va dispune obligarea cadrului medical găsit vinovat și a unității spitalicești la plata unor juste despăgubiri (materiale și/sau morale) în vederea acoperirii prejudiciului suferit de victimă.
Medicul acuzat de malpraxis și unitatea sanitară au posibilitatea de a chema în garanție asigurătorul de răspundere profesională, pentru ca acesta să fie obligat la plata despăgubirilor către pacient.
Formularea unei plângeri penale
Nu de puține ori au fost constatate situaţii când în urma actului medical defectuos pacientul a suferit una din vătămările prevăzute de art. 194 Cod Penal (infracţiunea de vătămare corporală):
- o infirmitate;
- leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
- un prejudiciu estetic grav și permanent;
- avortul;
- punerea în primejdie a vieții persoanei.
În asemenea situaţii, victima se poate îndrepta către organele judiciare penale, formulând în acest sens o plângere penală în vederea comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Termenul de introducere a plângerii este de maximum 3 luni de când pacientul a aflat de comiterea faptei (art. 296 alin. 1 Cod procedură penală).
Atunci când pacientul decedează în urma actului medical eronat, aparținătorii acestuia au posibilitatea de a formula o plângere penală pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, dacă suspectează că medicul curant a comis o eroare medicală.
Atunci când vorbim despre comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (art. 196 Cod penal), persoană vătămată/pacientul îşi poate retrage plângerea prealabilă până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Spre exemplu, în cazul soluționării litigiului pe cale amiabilă, persoana vătămată își va retrage plângerea penală formulată.
În principiu, chiar dacă vorbim de un proces penal, fapta medicului va putea fi dovedită cu mijloacele de probă utilizate şi în procesul civil. Există totuși o diferență, medicul acuzat de comiterea faptei penale va fi ascultat în calitate de martor, suspect sau inculpat, după caz.
Și de această dată, expertizele medico-legale sunt cele mai fiabile mijloace de probă, părțile având și în acest caz dreptul de a-și numi un expert medico-legal recomandat care să participe la efectuarea acesteia.
În lipsa sesizării din oficiu a organelor judiciare competente în cazul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, din diferite motive, este recomandabil aparținătorilor pacientului să opteze inițial pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
Analiza realizată a putut reliefa cu ușurință faptul că principala modalitate de a dovedi un presupus caz de malpraxisul se referă la actele medicale oferite pacientului cu ocazia tratării sale în unitatea sanitară, mai ales dacă se urmărește soluționare pe cale amiabilă a litigiului.
Dacă totuși se ajunge la intentarea unui proces de natură civilă sau penală, principalul mijloc de probă care facilitează soluţionarea cauzei este reprezentat de expertiza medico-legală, procedură care implică studierea tuturor actelor medicale realizate de medicul suspectat de malpraxis.
Concluzionând, reiterăm că modalitatea recomandată de soluționare a unei spețe catalogate drept malpraxis medical este rezolvarea pe cale amiabilă. Printre avantajele oferite de această variantă se numără respectarea confidenţialităţii, durata redusă a soluționării speței, costuri financiare reduse etc. Totodată, soluţionarea amiabilă constituie o opțiune fiabilă pentru ambele părţi implicate deoarece pacientul va fi despăgubit pentru prejudiciile suferite, iar medicul poate evita un proces care, așa cum se întâmplă de cele mai multe cazuri, îi va afecta în mod negativ reputația și prestanța.
