Campionatul Mondial, prin ochii Angelei Pop, lidera galeriei României: „Întotdeauna am făcut turnee foarte bune în Danemarca”

 1 comentariu

De 13 ani, Angela Pop, unul dintre cei mai dedicați suporteri ai handbalului românesc, e nelipsită din tribuna din spatele porții României la turneele finale de handbal feminin. Tobele și încurajările ei s-au auzit în săli din Novi Sad, Debrecen, Frederikshavn, Leipzig, Nancy, Paris sau Kumamoto, alături de un grup tot mai mare de suporteri care au impresionat prin energia și pasiunea cu care au susținut echipa atât în momentele bune, cât și în cele dificile.

Înainte de debutul României la Campionatul Mondial, lidera galeriei României a povestit despre relația ei cu echipa națională și cum vede revenirea în Danemarca pentru un nou turneu final alături de România:

Pe 1 decembrie este un obicei în Danemarca: tai pomul din pădure, apoi te duci acasă și îl ornezi pentru sărbătorile de iarnă. Noi ajungem pe 30 noiembrie, iar pe 1 o să avem o zi plină: o să mergem în pădure, o să ornăm pomul, o să fugim la meciul cu Chile – primul al României la Campionatul Mondial – apoi ne întoarcem la cazare și facem o fasole la ceaun, pentru că e Ziua Națională.

Mereu ne prinde 1 decembrie în deplasare. În inimosul grup ROMÂNIA, cel pe care îl vedeți la toate meciurile naționalei, suntem persoane cu activități zilnice foarte diferite. Eu sunt pensionară, fost tehnician în termoenergetică, dar mai avem un doctor în Franța, un administrator de pensiune din zona Brașovului, un medic veterinar din București, o economistă din Deva, o asistentă de la ambulanță din Deva, un fost operator de la o termocentrală, o studentă la Medicină, un mecanic auto, un antreprenor, un brutar, o doamnă bucătar din Germania, o doamnă avocat și Alexandru, fiul meu, care este persoană cu dizabilități. Suntem 20 care vom face deplasarea în Danemarca și vom încuraja echipa României la Campionatul Mondial.

Arhiva foto

Plecăm cu speranțe mari. Întotdeauna am făcut turnee foarte bune în Danemarca.

Ne-am luat locuri în tribună exact unde am stat și în 2010, la Campionatul European, când am luat medalia de bronz. Era primul turneu final la care participam. Îmi amintesc că era o iarnă grea, cu zăpezi mari, cu avertismente să nu plece lumea la drum lung.

O sunasem pe Alice (Ardean-Elisei), să văd ce face. Ea e motivul pentru care m-am îndrăgostit de handbal. Știam că Paula Ungureanu își rupsese ligamentele, Cristina Vărzaru se accidentase și ea grav și le mergea rău. În plus, Alice făcuse un turneu slab, zicea ea, și o vedeam că e foarte, foarte supărată. În momentul în care am închis telefonul, mi-am sunat prietenii și le-am spus că fata noastră plânge în Danemarca. Ne-am urcat în mașină și în 26 de ore am fost acolo.

Am plecat pe zăpadă, cu peripeții. Ne-am pierdut pe drum, nu era atât de multă tehnologie cum e acum, cu GPS, cu Waze, cu tot ce avem. Ne-am pierdut prin Slovacia, prin Munții Tatra. Am intrat în sala de la Herning chiar în momentul în care se intona imnul Suediei, în semifinala cu România. Am pierdut meciul ăla, am plecat și obosiți, și necăjiți, spre cazare.

A doua zi am jucat finala mică cu Danemarca, acel 16-15 memorabil. Un meci incredibil de greu, cu 12.500 de danezi în sală. Aveam o tobă, eram în jur de 100 de români, dar nu ne auzeam. Nu aveam contactele din ziua de astăzi, să ne organizăm cum ne organizăm acum. Nici nu-i spusesem lui Alice că merg, habar n-a avut până când n-a văzut bannerul pe care scria „Deva e cu voi” și m-a căutat cu privirea prin sală. Când au câștigat am plâns, am simțit bucurie, am plâns, iar m-am bucurat și tot așa.

Am mare încredere în fete

N-am ratat niciun turneu final, din 2010 până acum, cu excepția Mondialului din 2011 din Brazilia. În rest, am fost la toate. Pentru o deplasare în Japonia, la Mondialul din 2019, am făcut un credit bancar. Am noroc că sunt o persoană economă, calculată, dar deloc zgârcită când vine vorba de ceea ce iubesc: cele mai mari pasiuni ale mele sunt câinii și handbalul. Am cinci câini pe care eu și fiul meu îi iubim enorm. Când vine vorba despre handbal, eu și fiul meu Alexandru, facem toate deplasările împreună.

În 2015, tot în Danemarca, ne-am dus până la medalie, deși nimeni nu credea în fete. Au fost atât de criticate și atunci, pentru un început de turneu mai slab. Și, de fapt, ne-au bătut Rusia, Norvegia, nu ne-au bătut niște echipe de pluton. În final, am eliminat campioana mondială Brazilia, în sală la Kolding, nu o să uit niciodată meciul acela. Apoi am eliminat Danemarca, iar în semifinala cu Norvegia, dacă nu ratăm în ultimele patru secunde, eram în finală. Și cred că noi atunci mergeam la aur.

Acum ne întoarcem tot acolo, a treia oară la un turneu final în sala de la Herning. Să fie tot cu medalie, că nu mă supăr. Am mare încredere în fete, au mult potențial. Dacă ele au încredere și sunt sănătoase și avem un antrenor inspirat, putem bate pe oricine. Au experiență, avem fete care joacă multe cupe europene, cu multe meciuri internaționale. Poate o să avem parte și de puțin noroc, dar atuurile sunt în primul rând experiența și faptul că vor să demonstreze, pentru că o bună perioadă nu au mai fost rezultate. Ca suporter, asta te întristează, dar nu poți să nu fii alături de ele.

Am trecut prin toate

O să fie ultimul Campionat Mondial al Cristinei Neagu, dar nu ultimul turneu, pentru că ne dorim să ne calificăm la Jocurile Olimpice. O să fie greu. Am mai trecut prin asta cu Alice, am trecut cu atât de multe fete care s-au retras. Am niște colege nou venite în galerie, Adriana și Laura, care sunt fane Cristina Neagu, și le-am spus: „Nici nu vreau să mă gândesc prin ce o să treceți”. Ele sunt mai tinere, nu au turnee finale - m-au căutat în sala de handbal, mi-au spus că vor și ele să vină alături de mine în tribună. Și îmi pare rău că n-au trăit toate bucuriile care le-am trăit noi, în atâtea meciuri și în atâtea turnee de calificare.

Ne-am calificat la Jocurile Olimpice din 2016, la turnul preolimpic din Danemarca. Am pierdut apoi calificarea în Muntenegru, în 2021. Am câștigat medalii, am pierdut medalii. Am câștigat semifinale, am pierdut semifinale. Am trecut prin toate.

S-au întâmplat atât de multe. Nu e greu să fii suporter. E chiar minunat. Ce-mi place cel mai mult? Să câștigăm. Victoriile îmi plac cel mai mult. Când vin fetele la noi bucuroase, bucuria aia, pe care o știm doar noi cu ele. Tocmai de aceea, facem eforturi și mergem, să le fim alături. Cât timp sunt sănătoasă, îmi doresc să merg la toate turneele.

de Andreea Giuclea
Credit foto: Wolf Art Agenția de Imagine

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: promo
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Luizamatza 02.12.2023, 11:43

    Bravo, un suporter al sportului !!!!

ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Irina Rimes
11:48
Irina Rimes, noi detalii despre viața de familie după anunțul plecării de la „Vocea României”. Decizia luată de părinții ei
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings
11:30
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
12:57
Proiectul de 4 miliarde de euro care ar putea consolida economia României din 2027. S&P: Poate reduce deficitul extern
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
12:48
Dan Negru, mărturisire neașteptată: „Și eu mi-am furat-o cu un 6-0. Cât oi fi eu de «regele audiențelor», am pierdut”
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale