Campionatul Mondial, prin ochii Angelei Pop, lidera galeriei României: „Întotdeauna am făcut turnee foarte bune în Danemarca”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De 13 ani, Angela Pop, unul dintre cei mai dedicați suporteri ai handbalului românesc, e nelipsită din tribuna din spatele porții României la turneele finale de handbal feminin. Tobele și încurajările ei s-au auzit în săli din Novi Sad, Debrecen, Frederikshavn, Leipzig, Nancy, Paris sau Kumamoto, alături de un grup tot mai mare de suporteri care au impresionat prin energia și pasiunea cu care au susținut echipa atât în momentele bune, cât și în cele dificile.
Înainte de debutul României la Campionatul Mondial, lidera galeriei României a povestit despre relația ei cu echipa națională și cum vede revenirea în Danemarca pentru un nou turneu final alături de România:
Pe 1 decembrie este un obicei în Danemarca: tai pomul din pădure, apoi te duci acasă și îl ornezi pentru sărbătorile de iarnă. Noi ajungem pe 30 noiembrie, iar pe 1 o să avem o zi plină: o să mergem în pădure, o să ornăm pomul, o să fugim la meciul cu Chile – primul al României la Campionatul Mondial – apoi ne întoarcem la cazare și facem o fasole la ceaun, pentru că e Ziua Națională.
Mereu ne prinde 1 decembrie în deplasare. În inimosul grup ROMÂNIA, cel pe care îl vedeți la toate meciurile naționalei, suntem persoane cu activități zilnice foarte diferite. Eu sunt pensionară, fost tehnician în termoenergetică, dar mai avem un doctor în Franța, un administrator de pensiune din zona Brașovului, un medic veterinar din București, o economistă din Deva, o asistentă de la ambulanță din Deva, un fost operator de la o termocentrală, o studentă la Medicină, un mecanic auto, un antreprenor, un brutar, o doamnă bucătar din Germania, o doamnă avocat și Alexandru, fiul meu, care este persoană cu dizabilități. Suntem 20 care vom face deplasarea în Danemarca și vom încuraja echipa României la Campionatul Mondial.
Plecăm cu speranțe mari. Întotdeauna am făcut turnee foarte bune în Danemarca.
Ne-am luat locuri în tribună exact unde am stat și în 2010, la Campionatul European, când am luat medalia de bronz. Era primul turneu final la care participam. Îmi amintesc că era o iarnă grea, cu zăpezi mari, cu avertismente să nu plece lumea la drum lung.
O sunasem pe Alice (Ardean-Elisei), să văd ce face. Ea e motivul pentru care m-am îndrăgostit de handbal. Știam că Paula Ungureanu își rupsese ligamentele, Cristina Vărzaru se accidentase și ea grav și le mergea rău. În plus, Alice făcuse un turneu slab, zicea ea, și o vedeam că e foarte, foarte supărată. În momentul în care am închis telefonul, mi-am sunat prietenii și le-am spus că fata noastră plânge în Danemarca. Ne-am urcat în mașină și în 26 de ore am fost acolo.
Am plecat pe zăpadă, cu peripeții. Ne-am pierdut pe drum, nu era atât de multă tehnologie cum e acum, cu GPS, cu Waze, cu tot ce avem. Ne-am pierdut prin Slovacia, prin Munții Tatra. Am intrat în sala de la Herning chiar în momentul în care se intona imnul Suediei, în semifinala cu România. Am pierdut meciul ăla, am plecat și obosiți, și necăjiți, spre cazare.
A doua zi am jucat finala mică cu Danemarca, acel 16-15 memorabil. Un meci incredibil de greu, cu 12.500 de danezi în sală. Aveam o tobă, eram în jur de 100 de români, dar nu ne auzeam. Nu aveam contactele din ziua de astăzi, să ne organizăm cum ne organizăm acum. Nici nu-i spusesem lui Alice că merg, habar n-a avut până când n-a văzut bannerul pe care scria „Deva e cu voi” și m-a căutat cu privirea prin sală. Când au câștigat am plâns, am simțit bucurie, am plâns, iar m-am bucurat și tot așa.
Am mare încredere în fete
N-am ratat niciun turneu final, din 2010 până acum, cu excepția Mondialului din 2011 din Brazilia. În rest, am fost la toate. Pentru o deplasare în Japonia, la Mondialul din 2019, am făcut un credit bancar. Am noroc că sunt o persoană economă, calculată, dar deloc zgârcită când vine vorba de ceea ce iubesc: cele mai mari pasiuni ale mele sunt câinii și handbalul. Am cinci câini pe care eu și fiul meu îi iubim enorm. Când vine vorba despre handbal, eu și fiul meu Alexandru, facem toate deplasările împreună.
În 2015, tot în Danemarca, ne-am dus până la medalie, deși nimeni nu credea în fete. Au fost atât de criticate și atunci, pentru un început de turneu mai slab. Și, de fapt, ne-au bătut Rusia, Norvegia, nu ne-au bătut niște echipe de pluton. În final, am eliminat campioana mondială Brazilia, în sală la Kolding, nu o să uit niciodată meciul acela. Apoi am eliminat Danemarca, iar în semifinala cu Norvegia, dacă nu ratăm în ultimele patru secunde, eram în finală. Și cred că noi atunci mergeam la aur.
Acum ne întoarcem tot acolo, a treia oară la un turneu final în sala de la Herning. Să fie tot cu medalie, că nu mă supăr. Am mare încredere în fete, au mult potențial. Dacă ele au încredere și sunt sănătoase și avem un antrenor inspirat, putem bate pe oricine. Au experiență, avem fete care joacă multe cupe europene, cu multe meciuri internaționale. Poate o să avem parte și de puțin noroc, dar atuurile sunt în primul rând experiența și faptul că vor să demonstreze, pentru că o bună perioadă nu au mai fost rezultate. Ca suporter, asta te întristează, dar nu poți să nu fii alături de ele.
Am trecut prin toate
O să fie ultimul Campionat Mondial al Cristinei Neagu, dar nu ultimul turneu, pentru că ne dorim să ne calificăm la Jocurile Olimpice. O să fie greu. Am mai trecut prin asta cu Alice, am trecut cu atât de multe fete care s-au retras. Am niște colege nou venite în galerie, Adriana și Laura, care sunt fane Cristina Neagu, și le-am spus: „Nici nu vreau să mă gândesc prin ce o să treceți”. Ele sunt mai tinere, nu au turnee finale - m-au căutat în sala de handbal, mi-au spus că vor și ele să vină alături de mine în tribună. Și îmi pare rău că n-au trăit toate bucuriile care le-am trăit noi, în atâtea meciuri și în atâtea turnee de calificare.
Ne-am calificat la Jocurile Olimpice din 2016, la turnul preolimpic din Danemarca. Am pierdut apoi calificarea în Muntenegru, în 2021. Am câștigat medalii, am pierdut medalii. Am câștigat semifinale, am pierdut semifinale. Am trecut prin toate.
S-au întâmplat atât de multe. Nu e greu să fii suporter. E chiar minunat. Ce-mi place cel mai mult? Să câștigăm. Victoriile îmi plac cel mai mult. Când vin fetele la noi bucuroase, bucuria aia, pe care o știm doar noi cu ele. Tocmai de aceea, facem eforturi și mergem, să le fim alături. Cât timp sunt sănătoasă, îmi doresc să merg la toate turneele.
de Andreea Giuclea
Credit foto: Wolf Art Agenția de Imagine
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
Luizamatza 02.12.2023, 11:43
Bravo, un suporter al sportului !!!!