A renunțat la fotbal din cauza mărimii penisului: „Vestiarul a devenit un coșmar, nu terenul”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De la dragostea pentru fotbal la angoasele din vestiar, realizatorul de documentare Sikou Niakaté, în vârstă de 34 de ani, povestește cum corpul devine o pată, iar rușinea primează înainte de orice altceva, relatează L'Équipe.
„Aș fi dat orice pentru asta”
„În copilărie, tot ce îmi doream era să devin fotbalist. Visam la Manchester United, la tricoul roșu, la numărul 7, la David Beckham și Patrice Evra. Aș fi dat orice pentru asta. Jucam fotbal cel puțin trei ore pe zi. Eram bun. Excelent, de fapt. Jucam ca mijlocaș. Eram foarte înalt - la liceu aveam deja 1,92 m - dar eram tehnic. Ceea ce este rar pentru o persoană înaltă”, povestește bărbatul.
În adolescență, continuă acesta, obișnuia să joace în cartierul în care locuia, în arondismentul 19 din Paris: „Evident, s-a pus problema unui club. Dar asta însemna să accept ideea de dușuri comune, iar asta, pentru mine, era de neconceput. Imposibil. Ceea ce ascundeam urma să devină vizibil. Sunt mort pe dinăuntru. Vestiarul a devenit un coșmar, nu terenul!”
Despre importanța dimensiunii sexului, Sikou Niakaté vorbește în documentarul său „Dans le noir, les hommes pleurent” (În întuneric, bărbații plâng). În urma reacțiiilor primite, și-a dat seama că acest lucru afectează un număr foarte mare de bărbați. Se numește „sindromul vestiarului".
Un război interior
„Credeam că sunt singurul care spune «ce păcat să ai corpul ăsta», iar acest lucru nu mi l-am putut scoate niciodată din minte. La școală, la sport, am obținut întotdeauna între 17 și 20 de puncte, dar când a venit vorba de înot, am obținut zero. Nu m-am dus niciodată. Asta ar fi însemnat să port șort de baie. În niciun caz”, explică tânărul.
Tot el spune că este conștient de faptul că dimensiunea organului său sexual a căpătat o importanță irațională în viața sa:
„Dar este irațională pe scara urgenței lumii; pe scara vieții mele, este războiul meu interior. În copilărie, îmi priveam corpul cu o profundă aversiune, dar îmi tot spuneam: se va schimba când voi fi mare, aveam această utopie. După un timp, mi-am dat seama că acest corp avea să fie definitiv, așa că această speranță s-a stins. Mă simt ca și cum aș fi fost pedepsit de genetică, ca și cum aș fi eșuat în datoria mea de bărbat, iar asta îmi influențează fiecare domeniu al vieții mele”.
De când a hotărât să împărtășescă lumii detalii intime, Sikou Niakaté spune că lucrurile merg mai bine, ceea ce pentru o lungă perioadă de timp a fost de neconceput.
