Un ONU de buzunar, pe sistem pay-to-play
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Abia astăzi, la ora 10:30, vom vedea adevăratul spectacol la Davos: în marja Forumului Economic Mondial, va avea loc ceremonia de „semnare a Cartei Consiliului Păcii” (cum scrie în invitația oficială, ce poartă antetul președintelui SUA), orice ar înseamna asta. Discursul de ieri al lui Donald J. Trump a fost măreț as usual, chiar dacă unii au ieșit din sală ca să huiduie discret la toaletă.
Despre ce ar fi fost de presupus că se va discuta la Forumul Economic Mondial de la Davos? (Chiar dacă tema e dinainte fixată, realitatea ar fi trebuit s-o dea peste cap). Însă în loc să atingă măcar subiecte care frământă pământenii – cum ar fi forță, legitimitate, ordine globală (ultima a „ieșit din țâțâni”, ca să-l citez pe Hamlet) - liderii statelor din Uniunea Europeană, firavi și finuți, în frunte cu Emmanuel Macron, au lansat apropouri și jocuri de cuvinte („international law is trumpled”). Pricepe până și olimpi... olimpianul de la Cotroceni (din cauza asta, în înțelepciunea lui, stă pitit): suntem în plin seism global, lumea se reașează multipolar, iar marile puteri ce se profilează de pe acum sunt Statele Unite, China, India și Rusia.
Soluția președintelui SUA - cel care a precipitat acest seism și i-a dat tonuri acute – este de a canaliza lucrurile pe un făgaș convenabil sieși: un ONU de bzunar, propriul ONU, pe sistem pay-to-play, numit orwellian Consiliul Păcii. A dat impresia inițial că e un Consiliu al Păcii exclusiv pentru Gaza, ca apoi să îl extindă la nivel planetar. Va dubla o vreme, probabil, Organizația Națiunilor Unite (teoretic cea mai importantă din lume, practic – în pragul lipsei de relevanță), înlocuind-o apoi, la momentul potrivit, când omenirea va privi în altă parte. Singura problemă - cum vor administra această provocare China, India și Rusia.
Începe, deci, un nou balet suprarealist al Administrației Trump. Steve Witkoff, trimisul special al președintelui Trump în Orientul Mijlociu și Pretutindeni în Lume unde e deranj, a declarat, cu precizia pe care i-o cunoaștem și o apreciem, că „până la 20 de lideri” și-au exprimat acordul de a intra în Consiliul Păcii. „60 de țări!”, a renumărat Magicianul din Biroul Oval. Și, în drum spre Davos, întrebat de jurnaliști dacă Consiliul Păcii pentru Gaza ar putea înlocui ONU, a răspuns exuberant de sincer: „Posibil”.
Reamintesc că Rezoluția 2803/17.11.2025 a Consiliului de Securitate al ONU (China și Rusia, membri permanenți, s-au abținut) instituie Consiliul Păcii, ca „un nou organism internațional de tranziție” și îl nominalizează pe Donald J. Trump ca președinte. Adaug ceea ce am mai aflat între timp dintr-un draft al Cartei Consiliului Păcii, care circulă intens în ultimele zile: chiar dacă mandatul ONU acordat acestui „organism internațional de tranzitie” se încheie în ultima zi a anului 2028, Trump e decis ca, extinzîndu-l întâi în Ucraina și apoi la toate conflictele de pe glob pe care nu le-a rezolvat încă, să conducă acest Consiliu pe viață, deținând și singurul drept de veto. Se presupune că, pe 31 decembrie 2028, construcția propriului ONU de buzunar fiind încheiată până atunci, Magicianul de la Casa Albă își va putea reînnoi singur mandatul.
Pe sisrtemul pay-to-play, fiecare țară participantă își va plăti intrarea în joc cu cel puțin un miliard de dolari. (E firesc să nu fi trimis invitații de aderare Liberiei sau Madagascarului). Ce vor juca țările noului ONU? Ce le va dicta imaginația debordantă a președintelui pe viață, Donald J. Trump.
Care va fi, totuși, avantajul țărilor din Consiliul Păcii? Total: îl vor avea drept călăuză pe însuși Marele Pacificator, pe omul care - cum binecunoscuta-i modestie recunoaște - a încheiat „opt războaie sau mai multe”.
