‘AC Milan, ratarea vietii mele!’

Pana la 26 de ani, Ioan Ovidiu Sabau adunase 43 de selectii la nationala, pentru ca pana la sfarsitul carierei de fotbalist sa mai bifeze doar 9 jocuri sub tricolor. O cariera bulversata de o imensa dezamagire care a dus, apoi, spre un sir infernal de accidentari. Astazi, la 40 de ani, antrenorul Gloriei Bistrita vorbeste despre regrete, sperante frante si clipe de cumpana. ‘Poate a fost mai bine ca s-a intamplat asa. Pana cand viata si Dumnezeu nu te incearca, nu te poti cunoaste cu adevarat’, marturiseste Nelutu, senin si impacat cu sine.

Libertatea: Esti socotit unul dintre cei mai promitatori antrenori. Cum te-ai impus, ai urmat exemplul cuiva?
Ioan Ovidiu Sabau: Nu, nu am nici un model de antrenor. Nici un jucator nu te asculta daca vede ca-i citesti din carti, din ideile altora. Eu am personalitatea mea, am eul meu, am filozofia mea, toate trebuie sa le transmit fotbalistilor pe care ii pregatesc.

Nu te-a influentat nimeni?
Antrenorul care mi-a definit cariera e Mircea Lucescu, pentru ca m-a pregatit aproape 8 ani, zi de zi. El ne-a invatat, pe mine, pe Raducioiu, Lupescu, Lupu si ceilalti din generatia ’88-’90 sa ridicam capul din pamant, sa nu mai tremuram, indiferent de renumele adversarului cu care jucam. Dar si lui i-a luat ceva timp sa reuseasca sa ne faca sa ne simtim fotbalisti.

Cum?
Ne ducea prin turnee, sa jucam cu echipe  mari sau cu echipe mici, din tara, de ne certau toti generalii din Ministerul de Interne ca pierdeam. Pana la urma, a creat o echipa care ar fi jucat o finala europeana daca nu s-ar fi destramat dupa Revolutie. Dinamo de atunci e cea mai buna echipa de club la care am jucat. Peste Feyenoord, Brescia si toate celelalte din cariera mea.

Dupa Dinamo si Feyenoord, l-ai regasit in Italia.
Lucescu m-a vrut la Brescia, dar nu i-a spus-o direct presedintelui Corioni. Urmarea ca acesta sa ma vada si sa ia el decizia sa ma transfere, pentru ca nu voia sa riste apoi reprosuri ulterioare. La vremea aia, nu era nici un roman la Brescia. Lucescu l-a adus pe Corioni la Bucuresti sa ma urmareasca  la meciul Romania-Tara Galilor, scor 5-1. Ne-am inteles imediat, mai ales ca voiam sa plec de la Feyenoord, pentru ca olandezii aveau probleme financiare.

Te-ai acomodat repede?
Primul an la Brescia a fost fantastic pentru mine si prost pentru echipa. Alaturi de Maldini, de la AC Milan, am fost fotbalistul cu cele mai multe minute jucate in acel campionat, dar Brescia a retrogradat. In Serie B se juca dur, dar m-am facut remarcat. In iarna m-a dorit Inter Milano, iar peste cateva luni a venit o oferta concreta de la AC Milan.

Si de ce n-a iesit?
Corioni stia ca milanezii ma vor, dar a dat inapoi cand a vazut ca, pe zidurile stadionului, suporterii scrisesera ‘Nu-l vindeti pe Sabau!’ si ca amenintau cu manifestari. Eram iubit, pentru ca fanii vedeau ca dau totul pe teren, ca nu ma menajez deloc. Pana la urma, Corioni a refuzat Milanul, dar nici nu mi-a mai marit contractul, asa cum imi promisese. Am ratat sansa vietii mele. Alta ar fi fost cariera mea de fotbalist daca as fi jucat la Milan, sunt sigur de asta.

La 26 de ani a vrut sa se lase de fotbal

Te-a afectat esecul transferului?
Timp de o luna, am trecut printr-o pasa proasta, aproape ca ma lasasem de fotbal. N-am mai facut antrenamente, nu imi mai ardea de nimic, chiar daca mai erau cateva luni pana la Mondialul din 1994.

Pe care l-ai ratat.
Din cauza acelei luni de pauza. Cand am reinceput pregatirea cu Brescia, am simtit o durere la pulpa piciorului drept. Am zis ca-i o simpla intindere. La primul meci de la revenire, in deplasare la Ancona, Lucescu m-a pus sa joc in centru, nu pe banda, ca sa nu fortez pe viteza. Dar o faza m-a dus spre tusa, am trecut mingea pe langa adversar, acesta m-a tinut de tricou, eu am tras in continuare si muschiul a cedat din nou. Mi se blocase. Cateva zile m-a lasat, iar la meciul urmator, acasa cu Pisa, am incercat din nou. In minutul unu am cazut secerat. Mi-am dat seama ca e grav. Am plecat sa ma tratez in Olanda, pe banii mei, la un doctor pe care-l stiam. Aveam o ruptura de peste 15 centimetri.

De atunci, ai cam terminat-o cu nationala.
Aceasta accidentare mi-a dat peste cap cariera. Asa am ratat Mondialul din ’94, Euro ’96, nu din cauza faptului ca nu as fi luat vitamine, pentru ca sunt martor al lui Iehova. Cei care au spus asta despre mine sunt oameni cu prejudecati. Ar fi trebuit sa-l intrebe, de exemplu, pe medicul nationalei, sa vada ca luam aceleasi vitamine ca si ceilalti fotbalisti. Sau sa-l intrebe pe Hagi, cu care am fost coleg de camera si la nationala, si la Brescia, care poate sa confirme ca aveam aceeasi alimentatie ca si a lui. Ce, eram inconstient sa nu ma ingrijesc ca un fotbalist profesionist?!

„Plec de la Bistrita doar daca ma lasa nea Jean”

Sabau a reusit sa schimbe fata Bistritei, echipa acuzata ca este membra a Cooperativei: ‘Am avut retineri inainte de a sosi aici, pentru ca aveam in cap ce se spunea despre Padureanu, ca e tatal blaturilor. De cand sunt la Gloria nu mi-a dat vreo sugestie cum ca ar trebui sa o lasam mai moale intr-un meci’. Nelutu sustine ca nu va pleca decat daca Jean Padureanu va fi de acord:  ‘Cand il vad pe nea Jean cat sufera la meciuri, cat se framanta, imi dau seama ce importanta e echipa pentru el, dar si eu. Schimba gazonul, pune nocturna, doar sa nu plec. Daca as primi oferte, nu conteaza de unde, si Padureanu nu ma lasa sa plec, nu plec’.

Ioan Ovidiu Sabau

Varsta: 40 ani.
Locul nasterii: Campia Turzii.
Cariera de jucator: ‘U’ Cluj (1985-1987, 2000-2001), ASA Targu Mures (1987-1988), Dinamo (1988-1990), Feyenoord Rotterdam (1990-1992), Brescia (1992-1996, 1997-1998), Reggiana (1996-1997), Rapid (1998-2000, 2001-2003), Gaz Metan Medias (2004).
Performante ca jucator: un titlu de campion cu Dinamo (1990), doua titluri cu Rapid (1999, 2003), doua Cupe ale Romaniei (1990 – cu Dinamo, 2002 – cu Rapid), doua Cupe ale Olandei (1991, 1992 – cu Feyenoord), 52 selectii la nationala (a participat la CM 1990).
Cariera de antrenor: -U’ Cluj (2000-2001), Gaz Metan Medias (2004-2005), Gloria Bistrita (din 2005).
Performante ca antrenor: a promovat in Divizia B cu ‘U’ Cluj (2001).

Prieten cu Pirlo

Dintre colegii de la Brescia, Sabau a ramas prieten cu Andrea Pirlo, starul de acum al lui AC Milan si al nationalei Italiei.

‘Pirlo era un pusti talentat, dar nu era suficient slefuit. Ii trebuia o echipa mare, unde sa poata sa creasca. A ajuns la Inter, apoi la Milan, devenind campion mondial si castigator al Ligii Campionilor. Nu m-a uitat, pentru ca lui i-a placut mult de mine pe cand jucam impreuna la Brescia. L-am crescut langa mine, l-am protejat, voia sa urce si a stiut sa-mi urmeze sfaturile. Ma suna frecvent, imi trimite mesaje. E un baiat deosebit’, povesteste Sabau.

Coleg cu Cocis in Divizia C

In 2000, la 32 de ani, Sabau a luat o decizie surprinzatoare, plecand de la Rapid, unde devenise campion cu un an inainte, in Divizia C. ‘M-am intors la Cluj, pentru ca e orasul in care am debutat in fotbal. „U” era echipa mea de suflet, juca in Divizia C si nu o puteam lasa la greu. Am venit ca antrenor-jucator pentru un salariu de 5.000 $ pe an, 2.500 ca jucator, 2.500 ca antrenor. Dar ce, contau banii sau faptul ca, o data pe saptamana, aduceam cate un vitel la cantina, pentru baieti? Nu mai spun de prime din buzunarul propriu… Nu contau multe atunci, nici faptul ca te mai huiduiau oamenii prin sate uitate de lume. Am putut sa-mi fac treaba. Asa i-am descoperit pe Cocis, care e acum la nationala, pe Szekely sau pe Emil Jula. Dupa un an, a trebuit sa plec. Au fost neintelegeri cu autoritatile, prea multe orgolii, nu vreau sa-mi amintesc. A fost o experienta care m-a ajutat sa ma formez ca antrenor’.

A refuzat sa stea in tribuna la Cupa Mondiala din 1994

Accidentat chiar inaintea turneului final din Statele Unite, Sabau spune ca nu a putut urmari partidele colegilor sai de la fata locului. ‘M-a invitat toata lumea acolo, sa fiu langa ei, dar am refuzat. Cel mai greu lucru, cand esti accidentat, e sa stai in tribuna si sa nu poti sa-ti ajuti colegii. N-as fi rezistat, va spun sincer, sa stau pe margine. Oricum, am avut o relatie extraordinara atunci intre noi, vorbeam cu totii, eu, Stelea, Hagi, Lupescu, Popescu si ceilalti, pana pe la 2-3 dimineata. Ne faceam planuri, schimbam impresii, eram prieteni adevarati. De fapt, suntem si astazi’.

Sabau (in centru) s-a retras oficial de la nationala in 2007, intr-un amical Romania ’94 – Olanda ’94

Urmărește-ne pe Google News